Când se încheie admiterea la UCB

689

Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu prelungește perioada de admitere din luna septembrie.

„Perioada de înscriere la Facultatea de Științe Economice, respectiv la cea de Inginerie a fost prelungită. Astfel, cei interesați să opteze pentru specializările celor două facultăți își mai pot depune dosarele până la data de 17 septembrie 2021”, anunță UCB.

Pentru facultățile de Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică și Științe Medicale și Comportamentale, admiterea s-a încheiat.

„Cele două componente au avut rezultate foarte bune la admiterea din vară, atunci când locurile de la mai multe specializări au fost ocupate, un exemplu în acest sens fiind specializarea Drept, unde ultima medie de admitere pentru un loc bugetat a fost 8.88”, a mai precizat UCB.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here