Scena politică europeană este dominantă de o bună perioadă de vreme de forţele de dreapta, determinând în mare parte deciziile P.E., vizavi de legislaţie şi reforme structurale, impuse ulterior ca parte a Tratatului de la Lisabona.
Paradoxal, atuul lor principal în câştigarea bătăliei cu social-democraţia este acela că au ştiut să se adapteze mai bine la noile provocări ale euro-globalizării, câştigând terenul politic cu armele stângii. Mai mult, partidele popular-creştine care guvernează în state puternice precum Germania, Franţa, Italia, Spania şi cu perspective reale în Marea Britanie, nu contenesc a se folosi de puterea protectoare a statului de stânga nu au reuşit să-şi recupereze bazinele electorale, fiind vorba de acele acţiuni doctrinare specifice care să le aducă suficiente voturi pentru a accede la frâiele puterii. Şi după cum se despart apele în politica europeană se pare că e foarte greu să-şi recâştige prea curând spaţiul pierdut dacă nu vor găsi altfel de mesaje care să convingă electoratul, complementând eventual, în jurul ideii de reformare a societăţii, strategiilor de stânga-accelerarea procesului de dezvoltare economică cu cel de atenuare a polarizării sociale. Iar de aici nevoia unui parteneriat axial pragmatic cu patronatele, sindicatele dar şi realizarea unui consens mai amplu, interclase, atât pentru redistribuirea corectă a părţilor sociale din excedentul economic cât şi al costurilor în perioadele de criză. Or, abordând criza social democraţiei în Europa, cu precădere din statele UE, avem a constata că şi în România PSD, recunoscut a fi un partid de stânga, a pierdut pe bandă rulantă bătăliile elecorale, cedând centru de putere după 2004, în favoarea unei formaţiuni politice, autodefinită de centru-dreapta, după ce mulţi aveau să vireze,,caravana” doar după o zi şi o noapte spre dreapta europeană, nu atât ca platformă ideologică, ci mai degrabă din interese de ,,caşcavaliadă”, vârtos sprijiniţi pentru obţinerea puterii în România şi de către ,,popularii” europeni-majoritari în structurile de conducerede la Bruxlles şi Strasbourg. Dar iată, din păcate, pe fondul recesiunii economice, a incompetenţei şi imoralităţii regimului portocaliu ce a împins România într-o situaţie dramatică, PSD nu-şi regăseşte credibilitatea unui partid ce militează în interesul categoriilor defavorizate. Dimpotrivă, continuă să se erodeze chiar şi în opoziţie, epuizându-şi forţele, de ani de zile, în lupte interne între grupuri de interese, în loc să le folosească împotriva Puterii ce neglijează şi chiar pune povara pe seama populaţiei în majoritatea ei, cu resurse şi venituri sub limita subsistenţei. Altfel cum se explică atitudinea profund antisocială a guvernării portocalii-violete, ce caută ieşirea din criză, aruncând în şomaj sute de mii de oameni, ori năpăstuindu-i pe români cu o avalanşă de taxe, impozite, diminuări şi restricţii salariale, pensii de mizerie, etc.
Or dacă, în astfel de momente extreme, de deteriorare a nivelului de trai, PSD nu plusează în spaţiul politic ci reculează, circumscriindu-se situaţiei de prăbuşire doctrinară a partidelor de stânga, chiar în ţări ca Suedia, Portugalia, Cehia, Polonia, Grecia,Ungaria,etc., e limpede că şi în România social-democraţia a intrat într-un cerc ideologic vicios pe eşichierul politic. Iar cea mai bună dovadă rămâne cedarea cu uşurinţă în faţa unui partid-trişor, care a câştigat de fiecare dată alegerile, folosindu-se de armele stângii într-un mod demagogic şi ipocrit. Pentru că, ulterior, avea să-şi abandoneze promisiunile şi să instaureze politica bunului plac şi a clientelismului până la cel mai înalt nivel, devalizând România, de unde şi nevoia ca oamenii să înţeleagă că societatea trebuie scăpată din mâinile unui astfel de partid corupt, cu un fetid greu de suportat.
Iar PSD, dacă doreşte să recapete încrederea românilor, lărgindu-şi bazinul electoral pentru accederea la putere, va trebui să-şi facă în primul rând ordine în propria-i ogradă, să scoată în afara partidului profitorii şi cozile de topor ce nu au nici o treabă cu valorile social-democraţiei, trădând la prima frustrare de funcţii şi privilegii în genul G.Oprea, Onţanu şi toată şleahta lor de ,,independenţi”-pupi-n Băsescu. Şi apropiatul Congres poate limpezi ori tulbura şi mai mult apele dacă orgoliile nu vor fi lăsate deoparte şi partidul nu va dovedi că vrea şi poate să redevină purtătorul de speranţe şi certitudini al milioanelor de români, vizavi de ceea ce înseamnă puterea şi rolul statului în asigurarea creşterii economice, siguranţei naţionale, ordinii constituţionale şi protecţiei sociale. Cu atât mai mult este nevoie de o reaşezare a societăţii româneşti în matca social-democraţiei, cu cât regimul băsescian se dovedeşte a fi falimentar, contrar interesului naţional şi bunului mers al României. Acum nici magia atacurilor-violet nu-i mai poate fi de folos, pentru care va trebui să părăsească puterea şi să dea seamă pentru abuzurile făcute, acoperindu-le de sus şi până jos, sub tentaculele hidoase ale caracatiţei portocalii.
Numai că PSD, dincolo de aerisirea şi primenirea partidului, refăcându-şi forţa ideologică prin atragerea şi promovarea unor militanţi valoroşi şi cinstiţi, renunţarea la ,,marfa expirată”, va trebui să-şi definească limpede doctrina, statutul şi platforma program, lărgind conceptul ideologic dincolo de rolul protector al statului, cu orientări privind adaptarea partidului, la provocările prezentului şi ale viitorului impuse până la urmă de mersul global. Mai precis, poate fi vorba de preocupări centrate pe modele de reformare economică şi instituţională, de stabilitate şi pace socială printr-un sistem echilibrat de beneficii, promovarea de soluţii pentru flexibilitatea forţei de muncă şi a pieţei de consum, acţiuni pentru protecţia mediului la schimbările climatice, etc. Nu în ultimul rând, partidul trebuie să-şi regăsească vigoarea şi credibilitatea, apropiindu-şi generaţia tânără ale cărei speranţe sunt tot mai mult năruite de actualul sistem şi de injustiţia ce domneşte în România. După cum interesul naţional cere şi o colaborare pragmatică, chiar strategii şi programe comune cu mişcarea sindicală, patronatele, societatea civilă, dar şi cu acele forţe politice care sunt angajate într-un fel sau altul în apărarea valorilor democraţiei, mai ales în condiţiile confuze şi pline de neregularităţi prin care trece ţara noastră.
Prof. Vasile IROD
