HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
De șase ani de zile, mă străduiesc să-i conving pe șefii județului – Președinte și Vicepreședinte – să fie de acord ca spitalul „700” din Târgu-Jiu să poarte numele doctorului Nicolae Hasnaș. Spre marele meu regret, nu am reușit! La vremea când am făcut propunerea, domnul Cosmin Popescu a promis solemn că va demara acțiunea în două luni, neexistând, se înțelege, nici un impediment. Vorbe de politician de modă nouă, pentru că…naiv, eu l-am crezut, primind, însă, numai promisiuni și amânări!
După atâția ani de stăruință, am realizat că „nu am cu cine” și am renunțat să mai deranjez mai marii judeţului! În relatările mele din Ziarul ,,Gorjeanul”, din 5 și 17 ianuarie 2022, îmi exprimam, totuși, speranța că vor veni odată și odată la conducerea județului, oameni cu mintea luminată, care vor fi în stare să aprecieze propunerea mea și, spre onoarea lor, a spitalului și a orașului pentru a o duce la îndeplinire! Am trăit şi trăiesc o mare mulțumire sufletească, azi, deoarece, Facultatea de Științe Medicale și Comportamentale a Universității ,,Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu poartă numele doctorului Nicolae Hasnaș.
Vă mulțumesc, domnilor membri ai Senatului UCB, care aţi fost de acord cu acest demers al meu! Aprobarea dumneavoastră academică vă onorează și vă înnobilează, pentru că întărește conceptul de reparație morală pentru memoria unui mare medic, politician, filantrop și om de cultură pe care urmașii e bine să-l aibă ca exemplu și ca reper de viaţă!
Doctor Cornel MUNTEANU