Când ar putea fi învestit noul Guvern!

851

Cele trei partide, PNL, PSD și UDMR, îşi propun ca până vineri să finalizeze discuţiile privind programul de guvernare şi structura viitorului guvern, astfel încât în weekend forurile de conducere ale formaţiunilor să valideze formula agreată, iar preşedintele Klaus Iohannis ar urma să cheme partidele la consultări la începutul săptămânii viitoare.

Echipele de negociere discută acum la Parlament, pentru a continua discuţiile privind următoarele domenii din programul de guvernare, respectiv Muncă, Sănătate, Cultură şi Mediul de Afaceri.

Votul de învestire a Guvernului în Parlament, dacă programul se respectă, ar urma să aibă loc miercuri, anunță România TV.

”Vom continua, cu domeniul Muncii, Sănătatea, Cultura, Mediul de afaceri şi Învăţământul, ca să finalizăm până poimâine într-o formă compatibilizarea programului de guvernare.

Am lucrat cu o parte din colegii din PNL şi PSD la punerea de acord a celor două – trei programe de guvernare, programul PNL, programul PSD, UDMR a fost pus de acord cu noi săptămânile trecute, şi, până la momentul acesta, am parcurs zece domenii, zece ministere”, a declarat miercuri prim-vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here