Când ajung banii de investiții la UM Sadu

1145

Uzina Mecanică Sadu va avea mari probleme de funcționare dacă nu va primi în acest an banii promiși pentru investiții. Deputatul liberal Dan Vîlceanu susține că a purtat deja discuții cu ministrul de Finanțe pentru rezolvarea problemei fabricii de muniție din Gorj.
„Am reușit în ultima perioadă, chiar de când am preluat guvernarea, să facem demersuri pentru virarea celor 5 milioane de dolari către Uzina Mecanică Sadu. Deci, zero lei, ani de zile minciuni de la PSD, acești bani sunt virați abia acum. Noi vorbim despre lucruri despre care ei tot au spus că le-au rezolvat, dar pe care trebuie să le rezolvăm noi. Dacă Uzina Mecanică Sadu nu primește banii ăștia, pentru majorare de capital, până la finalul anului, societatea va avea mari probleme de funcționare”, a declarat parlamentarul gorjean.
Mai mult, Vîlceanu critică decizia autorităților locale de a obliga uzina să achite taxe și impozite către bugetul local. „Am discutat și voi avea o nouă discuție cu ministrul de Finanțe să vedem care este posibilitatea ca Ministerul de Finanțe să transmită Consiliului Local și Primăriei Bumbești-Jiu un punct de vedere, o adresă, prin care să informeze că nu au dreptul, conform legii, să perceapă taxe și impozite locale către companii care sunt incluse în sistemul de apărare, cel puțin de la modificarea Codului Fiscal, din 2016 încoace. De altfel, UM Sadu a și câștigat un proces cu Primăria Bumbești-Jiu din 2016, dar au continuat să îi impună pe cei de la UM Sadu și în 2017, și în 2018. Vedeți că pe lângă faptul că au mințit zi de zi, i-au și cocoșat cu alte impozite”, a mai punctat parlamentarul gorjean. Investițiile de la UM Sadu, promise încă din campania pentru alegerile europarlamentare, au fost subiect de certuri politice între PSD și PNL.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here