Campionatul Naţional de Streetball, oficial la Târgu-Jiu

793

Municipiul Târgu-Jiu va găzdui o nouă competiţie importantă. Campionatul Naţional de Streetball se va ţine, anul acesta, în oraşul lui Brâncuşi. Informaţia a fost confirmată de primarul Marcel Romanescu, edilul declarând că organizarea acestei întreceri nu va presupune fonduri din partea Primăriei Târgu-Jiu. Competiţia va avea loc în Piaţa Prefecturii, unde va fi montată o suprafaţă adecvată pentru baschet. Campionatul Naţional de Streetball va avea loc, cel mai probabil, în perioada 3-5 august, iar la turneu vor lua parte cele mai bune 24 de echipe din ţară, fie că vorbim de trupe de fete sau băieţi. Evenimentul a fost adus la Târgu-Jiu cu sprijinul lui Claudiu Fometescu, fost baschetbalist gorjean, în prezent oficial al Federaţiei Române de Baschet.
“Trebuie deja să stabilim datele exacte pentru ce ne asumăm fiecare instituţie: Consiliul Judeţean, Primăria municipiului Târgu-Jiu şi Prefectura judeţului Gorj pentru organizarea în condiţii foarte bune a acestui campionat la noi în Târgu Jiu. Este o competiţie pe care noi dorim să o păstrăm la Târgu-Jiu pe toată perioada existenţei ei. Vor fi cele mai bune echipe de la nivel naţional, formaţii care în momentul de faţă pot participa la Olimpiadă. Este o noutate, mulţumită domnului Claudiu Fometescu, celui care până la urmă ţine cu dinţii să organizeze această competiţie. Încercăm să facem tot ceea ce depinde de noi pentru ca oamenii să fie mulţumiţi”, a spus primarul Marcel Romanescu.
Comitetul Olimpic Internațion-al a decis introducerea baschetului 3×3 în programul Jocurilor Olimpice, începând cu ediția 2020, de la Tokyo. România a obținut rezultate remarcabile la ultimele două ediții ale Campionatelor Europene, aur la masculin, în 2014 și argint la feminin, în 2016.
Tot în 2014, la ultima ediție a Campionatelor Mondiale, ambele echipe tricolore au atins faza sferturilor de finală.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here