Campionatul naţional de pescuit cu muscă artificială, pe Sohodol

802

Campionatul national de pescuit cu musca artificiala - etapa a 2-a SohodolÎn perioada 20 – 22 mai, cea de-a doua etapă a Campionatului naţional de pescuit cu muscă artificială, va avea loc într-o zonă de o mare frumuseţe peisagistică, pe Râul Sohodol, lângă Târgu-Jiu.

 

Pasionaţii de pescuit cu muscă, dar şi alţi amatori de natură, aventură şi sport, sunt invitaţi să participe la cea de-a doua etapă a Campionatului naţional de pescuit la muscă artificială organizat de Aqua Transilvae Club şi Respect Media, în parteneriat cu Egreta Club si Clubul Muscăricii, sub egida Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescari Sportivi din România, în perioada 6 mai – 23 octombrie 2011. Campionatul crează cadrul pentru comunicare, cunoaştere şi dezvoltare a pescuitului sportiv la noi. Pescarii care vor lua parte la eveniment se vor întrece în măiestria tehnicii de pescuit cu muscă, iar spectatorii se vor bucura urmărind capturile impresionante, dar şi rateurile spectaculoase. Toţi participanţii la eveniment vor avea parte de voie bună şi spectacol la concursurile de casting sau la întrecerile specifice pescarilor organizate în serile de după concurs. Se vor lega noi prietenii, vor fi dezvăluite secrete ale pescuitului şi se vor naşte poveşti care vor rămâne în memoria tuturor.

13 etape, zone minunate din ţară

Calendarul competiţional cuprinde 13 etape care se desfăşoară în locaţii turistice deosebit de pitoreşti: Crişul Repede Bratca – Şuncuiuş (6 – 8 mai), Râul Sohodol – Târgu-Jiu (20 – 22 mai), Ic Ponor – Someşu Cald (10 – 12 iunie), lac Crăciuneasa – Sibiu (24- 26 iunie), Râul Gurghiu – Mureş (8 – 10 iulie), Râul Topolog – Argeş (22 – 24 iulie), Someşu Rece Cluj – finala campionatului (4 – 7 august), Bucovina – Râul Neagra la Broşteni (19 – 21 august), Apuseni – Râul Arieş la Albac (2 – 4 septembrie), Beliş Cluj – Cupa Celor 3 Lacuri (9-11 septembrie), Ciurtuci-Beliş Cluj (23-25 septembrie), Râul Mureş – Sălard (7-9 octombrie), Lacul Motiş – Cehu Silvaniei (21 – 23 octombrie). Prin organizarea acestui campionat se urmăreşte promovarea la nivel naţional a activităţilor de pescuit sportiv, dezvoltarea competiţiilor de acest gen în ţară, crearea unei strânse comunităţi de pescari sportivi, dar şi răspândirea pescuitului sportiv prin tabere pentru amatori şi copii.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here