De joi şi până duminică a avut loc la Târgu-Jiu cea de-a 30-a ediţie a Campionatului Naţional de Orientare în Alergare, Trofeul Olteniei, desfăşurat în perioada 1 – 4 septembrie 2011 şi organizat de către Federaţia Română de Orientare.
Evenimentul s-a desfăşurat pe parcursul a patru zile care au fost extrem de pline pentru concurenţii care au alergat pe distanţe kilometrice. Joi, a avut loc Sprint Start-ul desfăşurat la amfiteatrul din centrul municipiului Târgu-Jiu, urmat de programul artistic, apoi de premiere. La această etapă au participat peste 200 de concurenţi, sosiţi din toată ţara, cât şi sportivi din Ucraina şi Ungaria. În funcţie de categoria la care au participat, sportivii au străbătut distanţe cuprinse între 1,2 şi 2,7 kilometri. Competiţia a curpins 15 categorii, diferite de vârstă la feminin şi masculin, o categorie OPEN, deschisă persoanelor de orice vârstă şi, o noutate pentru concursurile organizate în România, categoria familie la care au participat membrii unei familii. La această ultimă categorie au participat 10 echipe, dintre care nouă familii de gorjeni, ce au reuşit să-şi adjudece primele trei poziţii în clasament.Câştigătorii primei zile au fost Vlad Peleş (Palatul Copiilor Miercurea Ciuc), Emil Minoiu (Universitatea Craiova), Paul Pricop (Club Atletic Român), Ionuţ Zinca (Universitatea Craiova), Arpad Tokes (CS TranSilva Cluj), Zoltan Boros (HSE Szetendre), Bobarse Iuliana (Palatul Copiilor Târgu-Jiu), Maxim Mihaela (CS Otopeni), Croitoru Cristina (EcoSport Vâlcea), Agnes Neda (CS TranSilva Cluj), Andra Anghel (Universitatea Craiova), Veronica Minoiu (Universitatea Craiova), Agnest Tomorodi (HSE Szetendre), Nina Maiorescu (Mentor Silva) şi familia Mija Mary (Palatul Copiilor Târgu-Jiu).
Zile de weekend pline
Competiţia a continuat şi vineri când a fost susţinut Startul pe Distanţă Medie. La această probă numită “Ziua 2 – Proba de Medie Distanţă”, concurenţii au folosit hărţi şi busole, iar pentru cronometrarea concurenţilor s-a utilizat un sistem performant, numit SportIdent. Câştigătorii celei de-a doua zi au fost Peter Knobloch, Cristian Constantin, Csis Robert (categoria M12), Emil Minoiu, Tintar Mihai, Rob Claudiu (categoria M14), Ştefan Copetchi, Bele Felician, Gabor Prezensky (categoria M16), Tamaş Prezensky, Ionuţ Vlaicu, Paul Pricop (categoria M18), Szabolcs Gyorgy, Giurgica Marcelin, Daniel Barkasz (categoria M20), Bogya Tamaş, Ionuţ Zinca, Mircea Dopovecz (categoria M21), Denisa Tamaş, Timea Virag, Denisa Tecar (categoria F12), Branzila Lisa, Roxana Culcean, Agnes Neda (categoria F14), Laszlo Monika, Sandra Săndulescu, Diana Bonto (categoria F16), Andra Anghel, Andrada Dervesteanu, Cristina Brezian (categoria F18), Patricia Cărăuşan, Nicoleta Papara (categoria F20), Veronica Minoiu, Andreea Dănilă, Anca Stupu (categoria F21).
Competiţie cu zeci de kilometri
Sâmbătă a fost susţinut Startul pe Distanţă Lungă, urmat de Festivitatea de Premiere. Sportivi veniţi din întreaga ţară cu o condiţie fizică foarte bună, dar şi cu îndemânarea de a citi o hartă şi de a utiliza busola în mod tehnic a făcut ca de-a lungul concursului rezolvarea problemelor să fie tot mai dificilă. Aceştia au avut de parcurs distanţe cuprinse între 8,31 kilometri şi 19,17 kilometri, iar numărul de posturi pe care sportivii trebuiau să le găsească cu ajutorul busolei şi hărţii variau între 30 şi 57. Vârsta sportivilor era cuprinsă între 10 şi 60 de ani. Câştigătorii zilei 3 (Lungă Distanţă) au fost Peter Knobloch, Gergo Filep, Csis Robert (categoria M12), Emi Minoiu, Paul Tampa, Zsolt Mate (categoria M14), Ştefan Copetchi, Gábor Prezensky, Vasile Aluaş (categoria M16), Alex Mercar, Tamás Prezensky, Ştefan Libotean (categoria M18), Daniel Barkasz, Szabolcs György, Giurgica Marcelin (categoria M20), Ionuţ Zinca, Bogya Tamas, Ovidiu Mutiu (categoria M21), Renata Puşkaş, Timea Virag, Cătălina Sfetcu (categoria F12), Daiana Habina, Bianca Ciocean, Roxana Culcean (categoria F14), Diana Bonto, Monika Laszlo, Alice Georgescu (categoria F16), Andra Anghel, Mădălina Horvath, Cristina Brezian (categoria F18), Patricia Cărăuşan, Nicoleta Papară (categoria F20), Irina Maiorescu, Veronica Minoiu, Marinela Piringiu (categoria F21). Ieri, a avut loc Proba “Ştafetă” care a fost cu totul diferită de celelalte probe deoarece startul a fost de tip Block, adică toţi concurenții au plecat în acelaşi timp.
Izabella Plăstoi