Campionatul European de Foxoring, la Târgu-Jiu

1778

În perioada 26 – 29 septembrie 2019, s-au desfăşurat la Târgu-Jiu Campionatul European de FoxOring şi Cupa „Constantin Brâncuşi” la Radiogoniometrie, ambele competiţii fiind organizate de Palatul Copiilor Târgu-Jiu.

Potrivit lui Adrian Marcu, profesor şi coordonator al Cercului de Radiogoniometrie la Palatul Copiilor Târgu-Jiu, la cele două competiţii derulate la finele lunii trecute în oraşul lui Brâncuşi, au participat un număr de 120 de sportivi din Europa. România, ca şi ţară gazdă, a prezentat un lot numeros, format din 30 de sportivi, dintre care 20 sunt de la Cercul de Radiogoniometrie din cadrul Palatului Copiilor din Târgu- Jiu.
„Au fost trei zile de competiţii, în care s-au desfăşurat cele trei probe diferite de concurs: proba de foxoring 3,5 MHz, proba de foxoring 144 MHz şi proba de sprint. Primele două probe au avut loc în pădurea Bârseşti, unde sportivii au avut de alergat trasee între 3 şi 12 km la fiecare probă, în funcţie de categoria de vârstă.
Deoarece în zona în care s-a alergat pădurea era foarte deasă, cu porţiuni mari de mărăciniş, sportivii au trebuit să citească foarte atent harta şi să folosească la maxim potecile existente în teren. Ultima competiţie, cea de sprint, s-a desfăşurat în pădurea Drăgoieni, traseul fiind unul scurt, de doar 4 km, aceasta fiind o probă de viteză. După cele trei zile de concurs au fost desemnaţi medaliaţii, atât la individual, cât şi la echipe, pentru fiecare din cele trei probe. Câştigătorii celor mai multor medalii au fost sportivii din Ucraina, dar şi sportivii români s-au clasat destul de bine, reuşind să obţină la individual 5 medalii de aur, 8 medalii de argint şi 11 medalii de bronz”, a declarat Adrian Marcu.
Competiţiile au fost organizate de Palatul Copiilor Târgu-Jiu, printr-un proiect co-finanţat din bugetul judeţului Gorj pe anul 2019.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here