Campionat strâns la Minifotbal

636

Luptă extrem de echilibrată la titlu în Campionatul Județean de Minifotbal Dolce Vita. Dream Team și Peppy Dolce Vita s-au impus în etapa cu numărul 12 și sunt despărțite de numai două puncte cu 6 runde înaintea finalului de sezon. Cel mai tare meci al rundei cu numărul 12 s-a jucat între locurile 1 și 3, Dream Team și ISU Gorj. Cei de la ISU au oferit o replică excelentă liderului, lider lipsit însă de două piese cheie, Al-Ioani și Cănăvoiu. ISU a condus cu 3-1 în repriza a doua și părea că va reuși să pună piedică singurei echipe neînvinse în acest sezon, dar Dream Team a revenit spectaculos cu 3 goluri în decurs de 5 minute și s-a impus în final cu 4-3. Golul victoriei a fost unul superb marcat de la aproximativ 12 metri distanță de către Edi Frățilescu. “A fost un meci dificil având în vedere că am jucat cu echipa de pe primul loc, puteam să câştigăm. Am avut 3-1, un pic de ghinion că a intrat golul doi al lor repede după ce am marcat noi. Asta a fost soarta partidei. Sper să ne reglăm greşelile din apărare şi pe viitor să avem cât mai multe victorii”, a declarat Florin Constantinescu, portar ISU Gorj. “Am întâlnit o echipă care ne-a pus reale probleme. Ţin să le mulţumesc băieţilor că am revenit de la 3-1, nu ne-a mai condus nimeni până acum la două goluri diferenţă. Creăm un grup foarte bun, puternic, ne dorim să mergem la turneul zonal de la Severin şi, de ce nu, să mergem mai departe, pe ţară, cu un rezultat pozitiv”, a spus portarul de la Dream Team, Dragoş Constantinescu.
Într-un alt meci tare al etapei, Peppy Dolce Vita a avut viață grea cu Farmacia Victoria. Rivală la titlul de campioană cu Dream Team, Peppy Dolce Vita s-a impus în cele din urmă la capătul unui meci extrem de disputat cu scorul 4-3 și rămâne în plasa liderului, la două puncte în spatele acestuia.

Etapa 12
Gazde Scor Oaspeti
Ecologiștii Târgu-Jiu 2 – 5 Karma Târgu-Jiu
ISU Gorj 3 – 4 Dream Team
Real Târgu-Jiu 5 – 3 Minprest Rovinari
Primăria Rovinari 4 – 2 Primăria Bîlteni
Peppy Dolce Vita 4 – 3 Farmacia Victoria

Clasament
Loc Echipa J V E I GI GP Gol. Puncte
1 Dream Team 12 10 2 0 65 22 43 32
2 Peppy Dolce Vita 12 10 0 2 53 32 21 30
3 ISU Gorj 12 8 0 4 35 28 7 24
4 Real Târgu-Jiu 12 6 2 4 46 43 3 20
5 Farmacia Victoria 12 3 6 3 42 42 0 15
6 Primăria Rovinari 12 3 4 5 47 46 1 13
7 Primăria Bîlteni 12 4 1 7 43 53 -10 13
8 Minprest Rovinari 12 3 2 7 50 44 6 11
9 Karma Târgu-Jiu 12 2 2 8 61 93 -32 8
10 Ecologiștii Târgu-Jiu 12 1 1 10 29 68 -39 4
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here