Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Gorj a demarat o campanie de informare a primăriilor din judeţ referitoare la depunerea cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă aferente anului 2012.
„Reprezentanţii APIA vor merge la primării spre a discuta cu funcţionarii în domeniu de acolo şi a le cere sprijin în informarea în comunele respective a fermierilor privind depunerea cererilor de sprijin pe suprafaţă SAPS”, a declarat Corina Dorobanţu, directoarea APIA Gorj. Depunerea cererilor pentru SAPS 2012 începe de la 1 martie, iar cererile se pot depune fie prin metoda clasică, fie prin IPA online. Printre avantajele utilizării IPA online se numără: suprafaţa digitizată de fermieri este măsurată foarte exact, nu pot exista erori, riscul depunerii unei cereri de sprijin incorecte este mai mic, rezultatele sunt disponibile în orice moment, suma suprafeţelor parcelate digitizate este calculată automat. De asemenea, în anul următor, tot ceea ce trebuie să facă solicitantul, adică fermierul, este să actualizeze schiţele, ducând astfel la o economie semnificativă de timp. „Fermierii pot solicita sprijinul pe suprafaţă fără penalităţi până pe 15 mai, dar pentru depunerea cererilor de plată începând cu data de 16 mai se aplică penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 10 iunie a.c., cererea de sprijin nu mai este admisă la calculul plăţii pentru anul în curs”, a precizat directoarea APIA Gorj. Printre documentele necesare fermierilor la înscrierea pentru obţinerea subvenţiei pe suprafaţă se numără copia după cartea de identitate sau buletin, dosar plic, o adeverinţă de la primărie în care să ateste suprafaţa deţinută de acesta şi un extras de cont bancar. Şi în acest an, reprezentanţii de la APIA Gorj se aşteaptă la depunerea a circa 25.000 de cereri pentru acordarea sprijinului pe suprafaţă.
Izabella Plăstoi