Elevii Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” au reușit să pună în scenă o inedită piesă de teatru, pe care ei au scris-o și în care au propriile roluri, mesajul fiind unul puternic anti-drog.
Micii actori s-au inspirat din experiențele triste ale prietenilor lor care au consumat substanțe interzise și care au povestit întâmplările negative prin care au trecut. Ca să pună piesa în scenă, artiștii au transformat holul liceului și o sală de cursuri în scenă propriu-zisă. Spectatorii veniți din afara liceului pentru a urmări premiera – șefi de la Inspectoratul Școlar, Poliție, în special, au fost întâmpinați de o elevă întinsă pe scări care vorbea incoerent. O alta era întinsă pe jos și, la fel, nu se exprima clar, iar mai departe, scena era și mai „de coșmar” – o elevă „vomita”, un coleg al ei era urcat pe un dulap, iar ultimul artist cânta la o trompetă, având lângă el o sticlă cu alcool. Cu o astfel de intrare, micii artiști au reușit să atragă atenția publicului, piesa propriu-zisă fiind jucată într-o sală de curs, unde emoțiile generate de interpretarea elevilor au venit în cascadă. Asta în ciuda faptului că limbajul și comportamentul „drogaților” a fost cât se poate de sincer și neacademic, dar cu impact pentru cei cărora li se adresează. Piesa „Poate mâine sunt iar…Eu” a fost apreciată de toți cei care au urmărit-o, unii elevi aflați în postura de spectatori recunoscând că au rămas fără cuvinte la finalul acesteia. „E foarte realistă, mi s-a părut ceva wow, nici nu știu cum să mai mă exprim pentru că am rămas fără cuvinte. M-a uimit pur și simplu”, a spus un elev, un altul menționând că și consumul de alcool în rândul adolescenților reprezintă o problemă, nu doar drogurile. „Piesa e foarte frumoasă. Bine scrisă și bine jucată, cel puțin din ce pot eu să apreciez. Abordează un subiect cu care nu aș vrea să am de-a face vreodată – consumul de droguri, dar cred că și în privința alcoolului sunt aceleași probleme”, a declarat un alt elev.
Cei care au scris și interpretat piesa de teatru au menționat că nu au experimentat niciodată consumul de substanțe interzise, că nu îl recomandă nimănui și că tocmai lucrurile care au fost povestite de prietenii lor care au trecut prin astfel de situații i-au determinat să se implice într-un astfel de proiect. „Tentații de genul acesta sunt în fiecare zi pentru că acesta este anturajul. Noi cred că ar trebui să îi conducem într-o zonă mai bună pe cei care cad pradă tentațiilor, să le spunem că nu e bine, dar și să arătăm ce se întâmplă dacă aleg altceva. Textul este foarte sincer și direct și probabil de asta a și prins, dar prezintă realitatea, nimic altceva”, a spus una dintre elevele aflate în postura de tânără actriță. Profesorul micilor artiști, Pompiliu Ciochia, e convins că societatea are nevoie de astfel de abordări în lupta împotriva drogurilor, mai ales când într-un astfel de proiect sunt implicați tineri care înțeleg foarte bine situațiile de acest gen. „Acesta este adevărul și sper să putem să corectăm prin educația asta non formală să ajungem mai bine la tineri și să spunem nu drogurilor, fiindcă se poate și fără ele. Nu intrăm în gașca asta fiindcă gașca ne elimină pentru că nu consumăm, există alte grupuri unde să existăm. Elevii care au jucat în piesă au destul de multe cunoștințe, prieteni, care au consumat. Prin prisma anonimatului, am luat mult din poveștile acestor oameni și le-am structurat dramatic pentru a avea această piesă”, a spus Pompiliu Ciochia.
Directorul Liceului de Arte, Daria Haidău, a susținut demersul elevilor după ce aceștia i-au vorbit despre proiectul lor, după reprezentația de ieri aceasta aplaudându-i la scenă deschisă alături de restul spectatorilor. „Elevii Liceului de Artă au vrut să tragă un semnal de alarmă asupra acestui fenomen care a luat o amploare foarte mare – consumul de droguri în rândul tinerilor. Surpriza a fost și mai mare atunci când, împreună cu profesorii coordonatori, elevii au scris textul acestei piese de teatru și au dorit să o interpreteze nu doar în școală, pentru profesorii și elevii liceului, ci și în alte spații neconvenționale – parcuri, baruri – pentru a arăta și altor tineri că acest consum de droguri dăunează grav sănătății. Limbajul din piesă este direct, chiar dur, pentru a exprima diverse teme de actualitate. Cei care vor urmări piesa vor descoperi tema trompetei, care ne duce inevitabil cu gândul la moarte”, a menționat directorul Liceului de Arte. Piesa a primit aplauze la scenă deschisă și din partea inspectorului școlar general Mihai Istrate. „Este fascinantă. Am asistat în premieră la dramatizarea acestui spectacol pus în scenă de elevii de la liceul de arte. E o inițiativă pe care am salutat-o de cum am aflat de ea și de intenția de a promova acest mesaj antidrog într-un mod neconvențional și inedit. E o dramatizare a realității din rândul tinerilor din ziua de azi, a problemelor cu care se confruntă aceștia și a tentațiilor la care sunt expuși. Felicitări și pentru profesori și pentru elevi, mai ales că piesa va fi pusă în scenă în toamnă în alte unități de învățământ din județ”, a menționat șeful ISJ Gorj. La spectacol au fost prezenți și reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog, dar și ai IPJ Gorj, subcomisarul Ionela Duduială, șeful Biroului Siguranță Școlară, transmițând un mesaj ferm de susținere campaniei inițiate de elevii de la liceul de arte. „Susținem astfel de inițiative și suntem alături de elevii Liceului de Arte Târgu Jiu în proiectul inițiat pentru prevenirea și stoparea consumului de droguri. Cu această ocazie, îndemnăm toți tinerii să nu se lase ademeniți de mirajul consumului de droguri pentru că vor avea de suferit atât ei, cât și familiile lor”, a menționat reprezentanta IPJ Gorj.
Gelu Ionescu