Campanie de vaccinare la Schela! „Să vină toată lumea ca să scăpăm de COVID”!

1003

Localnicii din Schela au mers sâmbătă în număr mare pentru a se imuniza împotriva COVID-19, după ce o echipă mobilă de medici a ajuns la ei în localitate. Primarul comunei a făcut demersurile pentru a-i aduce pe medici după ce zeci de săteni i-au transmis că s-ar vaccina, dar că nu pot să vină la oraș pentru acest lucru. Cei veniți la vaccinare au fost în mare parte persoane în vârstă, dar și tineri care până acum au tratat cu ignoranță și neîncredere existența bolii. Pensionarii au mărturisit că au venit cu încredere la medici, iar unii au spus că le pare rău că nu au făcut acest pas mai din timp. „M-a documentat pentru că l-a început nu am fost sigur că e bine, dar am înțeles în cele din urmă că e bine să ne vaccinăm. Am avut și o alergie mai puternică și am tot amânat, că am crezut că nu e bine. Acum sunt mult mai liniști, nu mai am nici alergia și am făcut și vaccinul. O să fac și doza a doua și până la sărbătorile de iarnă sper să ne revină viața la normal cât de cât”, a spus un pensionar, în timp ce altul a mărturisit că a cumpănit mult până s-a decis să se imunizeze. „Am avut ceva dubii, dar în final m-am hotărât. Mi-a fost teamă de vaccin, dar acum mi-am dat seama că așa e mai bine. M-a speriat și numărul de îmbolnăviri, numărul de morți, deși la morți au murit și de alte boli, nu doar că nu erau vaccinați. Am văzut însă că vaccinații și dacă se îmbolnăvesc fac o formă mai ușoară și atunci am zis că merită să mă vaccinez și eu”, a spus bărbatul. Cei care s-au vaccinat au menționat că nici nu au simțit înțepătura acului, deși unii dintre ei, oameni în toată firea, au fost pentru prima dată în contact cu o injecție. „Nu am făcut nici injecție până acum și nici nu am simțit când m-a vaccinat. Nu a durut deloc. Nu mi-a venit să cred că e atât de simplu. Eu am avut o frică, o spaimă, pentru că aveam soțul bolnav și m-am gândit că cine știe ce i se poate întâmpla lui. Mi-a fost teamă de repercusiuni, dar în cele din urmă m-am hotărât și cred că e înspre binele meu și al familiei mele. Le recomand tuturor celor care până acum au stat nevaccinați ca mine să vină la medici și să nu aștepte să facă boala pentru că pot scăpa de acest virus doar dacă se vaccinează”, a declarat o localnică. Primarul Gabriel Deteșan a menționat că în comună rata de infectare a coborât până la aproape 3 la mia de locuitori, deși nu cu puțin timp în urmă ajunsese la peste 7.
Au fost familii întregi care au ajuns în spital, inclusiv rude ale edilului, iar asta a început să îi sperie pe oameni și să îi facă să se gândească la vaccinare ca la soluția care îi poate salva de efectele grave ale bolii. „Lumea conștientizează acum că a crescut numărul de infectări, iar acum, spre surprinderea mea, chiar vin să se vaccineze. De mai multe zile au cerut prezența unei echipe mobile de medici și acum am reușit acest lucru. Incidența la nivel de comună pe 29 octombrie era de 3,01, ceea ce e bine față de alte situații. Sper ca oamenii să înțeleagă că vaccinul nu duce la rău. Eu nu îndemn pe nimeni să se vaccineze sau nu, dar le spun că eu m-am imunizat și chiar o să fac și a treia doză. Au fost cazuri în diverse familii unde s-au îmbolnăvit aproape toți membrii, inclusiv în rândul rudelor mele au fost cazuri care au ajuns la Târgu Cărbunești, iar acum oamenii văd altfel lucrurile. Mulțumim lui Dumnezeu că cei mai mulți dintre cei bolnavi sunt bine acum, dar după ce au fost în spital și au văzut cât de rău este să faci boala au putut să povestească și altora despre aceste experiențe neplăcute și de aceea acum oamenii vor să se imunizeze”, a explicat primarul din Schela.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here