Campanie de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor!

1391
Screenshot

O campanie de sterilizare a animalelor de companie a început ieri, gorjenii fiind invitați să vină cu câinii sau pisicile pentru a rezolva gratuit o problemă care, altfel, îi poate costa bani. Motru a fost prima oprire a caravanei care azi și mâine ajunge și la Turceni și Târgu Cărbunești, iar mai apoi, pe 22, 23 și 24 octombrie se oprește la Baia de Fier, Novaci și Bălănești. Este ultima acțiune de acest gen din acest an pentru că o dată cu venirea sezonului rece medicii veterinari nu își mai pot face treaba în condiții optime.
Coordonatorul campaniei, Patricia Paraschiv, a precizat că la acțiunea de la Motru au fost peste 100 de localnici interesați de acțiunea respectivă. „Se observă o creștere a numărului animalelor programate pentru sterilizare, mai ales că aceste campanii din luna octombrie sunt ultimele pe care le realizăm în teren anul acesta. Vremea nu ne mai permite să mergem pe teren. Vom continua acțiuni de acest gen doar la Târgu Jiu, strict în plan local. Oricine poate să vină fără nicio problemă, chiar și de la Motru la Târgu Jiu poate să vină, nu va fi nicio problemă. Noi ne dorim să crească și numărul de adopții pentru că trebuie să ne concentrăm cu toții pe mai multe aspecte în această chestiune, respectiv pe prevenție, pe adopție, pe informare, educare în școli. Nu putem merge pe o singură direcție pentru că așa nu vom rezolva această problemă. Sunt sigură că la anul vom putea vorbi de un număr mai mic de animale fără stăpân pe stradă și de un număr mai mare de adopții. Campaniile pe care le desfășurăm sunt gratuite prin bunăvoința organizațiilor partenere cu care Asociația Pro Animals colaborează. Nimeni nu trebuie să plătească absolut nimic. Dacă ar merge la un cabinet costurile pot ajunge de la 150 de lei la 400 și chiar 500 de lei, depinde de animal, de talia acestuia. E un avantaj foarte mare pentru proprietari pe care îl oferim tocmai pentru a nu se ajunge la abandon”, a menționat Patricia Paraschiv.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.