Campanie de informare destinată vârstnicilor privind riscurile de incendiu

756

Peste 500 de persoane vârstnice, parte dintre acestea cu diferite dizabilități, își pierd viața sau sunt rănite, în fiecare an, în urma incendiilor. Pornind de la această realitate îngrijorătoare, E.ON România, Delgaz Grid, împreună cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), lansează o nouă campanie națională de informare, în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță”.

Campania își propune să sublinieze importanța decisivă a măsurilor de prevenție care trebuie respectate de către cei în cauză sau de către aparținători, pentru preîntâmpinarea unor evenimente soldate, de cele mai multe ori, cu pierderi de vieți și pagube materiale însemnate.

„De tine depinde să schimbi povestea. Viața este mai importantă!” este mesajul principal al campaniei, care își propune să reamintească faptul că fiecare este responsabil de siguranța sa, dar în aceeași măsură și de cea a membrilor familiei, apropiaților sau chiar vecinilor, care nu mai pot acorda atenția cuvenită prevenirii riscurilor. Mesajele campaniei sunt difuzate la nivel național și aduc în prim-plan necesitatea schimbării mentalității, în special în cazul persoanelor în vârstă, în ceea ce privește importanța realizării din timp a lucrărilor de întreținere, a reviziilor periodice și a reparării instalațiilor electrice și de încălzire, precum și a coșurilor de fum.

Potrivit statisticilor IGSU, cauzele principale generatoare de incendii sunt utilizarea echipamentelor sau aparatelor electrice cu defecțiuni sau cu improvizații, nerespectarea regulilor privind utilizarea focului deschis în spații închise, jarul sau scânteile provenite de la sistemele de încălzire, mijloacele de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate în timpul funcționării sau coșurile ori burlanele de fum defecte sau necurățate.

Anul trecut, în aria de activitate a companiei Delgaz Grid au avut loc 12 explozii soldate cu 36 de victime, dintre care 5 decedate. 30 din totalul persoanelor afectate au fost vârstnici. De la începutul acestui an și până în prezent s-au înregistrat trei explozii, în urma cărora 6 persoane au avut de suferit, două dintre acestea fiind vârstnice. Incidentele au fost cauzate de executarea greșită a procesului de aprindere a focului la mașițna de gătit, tip aragaz și/sau soba de încălzit, din teracotă sau de intervențiile neautorizate asupra instalațiilor cu gaz ale imobilului.

În ceea ce privește intoxicațiile cu monoxid de carbon, anul trecut au fost consemnate 16 incidente de această natură, în urma cărora 30 de persoane au fost afectate, iar una dintre acestea și-a pierdut viața. Intoxicațiile au fost cauzate de coșuri de fum obturate sau de neetanșeități ori obturări la sistemele de evacuare a gazelor arse (la centrale termice sau sobe care funcționează cu gaze naturale), dar și de utilizarea aragazului pentru încălzirea locuinței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here