Campanie de ecologizare pe Valea Susenilor

1000

Asociația ”Opportunity Club” va organiza sâmbătă, 16 martie, de la ora 12:00, o amplă campanie de ecologizare în județul Gorj. Vizată este zona Valea Susenilor. La această acțiune vor participa și elevi ai unui colegiu din municipiul Târgu Jiu.

În inima pitorească a județului Gorj, se desfășoară a doua ediție a proiectului ”O Zi Pentru un Mediu Mai Verde în Inima Gorjului”, inițiat de Asociația Opportunity Club, în colaborare cu Colegiul Național ”Spiru Haret” din Târgu Jiu. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 16 martie, de la ora 12:00, la Suseni, iar itinerariul va include și vizite la Mănăstirea Tismana și la Hobita, puncte de reper pline de istorie și frumusețe naturală. Această inițiativă își propune să aducă împreună comunitatea locală și să promoveze importanța ecologizării într-un mod interactiv și educativ. Cu sprijinul a 20 de părinți, 80 de elevi, voluntari ai asociației și cadre didactice, proiectul se va desfășura printr-o serie de activități dedicate curățeniei și protecției mediului înconjurător.
”Pentru a aduce un plus de valoare, ne propunem să oferim participanților o experiență memorabilă, cu momente de conectare cu natura și alături de cei din comunitate, prin implicarea în acțiuni practice de îngrijire a mediului înconjurător și de conștientizare a importanței protejării acestuia. Ne dorim să facem din această zi o oază de verdețe și să arătăm că prin eforturile noastre unite putem schimba în bine lumea din jurul nostru. Împreună dăruim o zi pentru un mediu mai verde în inima Gorjului”, au transmis organizatorii acțiunii de ecologizare.
Acțiunea face parte din Programul Cu Apele Curate, lansat în 2019 de Asociația Mai Mult Verde și Lidl România, ca un apel la implicare în combaterea și prevenirea poluării cu plastic a apelor, adresat membrilor comunităților și autorităților publice din localitățile riverane.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here