Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) a demarat, în această săptămână, o campanie națională de donare de sânge. Acțiunea de la Târgu-Jiu este programată a se derula în data de 2 decembrie.
În aceste vremuri de încercare simțim, mai mult ca oricând, că viața și sănătatea sunt daruri ale lui Dumnezeu, pe care suntem cu toții datori să le protejăm și să le cultivăm. ,,Din acest motiv, ASCOR București alături de filialele din țară organizează campania „Donează sânge, salvează vieți alături de ASCOR”, în perioada 23 noiembrie – 4 decembrie 2020. Evenimentul are scopul de a ameliora starea pacienților care au nevoie de sânge pentru a trăi și face parte din programul ASCOR30, o serie de activități prin care dorim să marcăm împlinirea a 30 de ani de activitate neîntreruptă în mediul universitar. Astfel, reedităm la scară largă acțiunile de donare de sânge, organizate constant pe parcursul anului universitar la nivel local și este o invitație deschisă tuturor celor care îndeplinesc condițiile medicale: http://www.ctsbucuresti.ro/conditii_admisibilitate.html. Știind că donând sânge poți salva 3 vieți, ne gândim la cuvintele Mântuitorului: „Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem.“(Luca 17, 10)”, se arată într-un comunicat transmis de filiala centrală a ASCOR. Programul acțiunilor de donare de sânge la nivel local: ASCOR București – 27 noiembrie și 2 decembrie; ASCOR Târgu-Jiu – 2 decembrie; ASCOR Oradea – 23 noiembrie; ASCOR Craiova – 3 decembrie; ASCOR Suceava – 23 noiembrie; ASCOR Iași – 2-4 decembrie; ASCOR Timișoara – 2 și 4 decembrie; ASCOR Constanța – 23 noiembrie; ASCOR Baia Mare – 23 noiembrie; ASCOR Cluj-Napoca – 25 noiembrie, 3 și 4 decembrie.
Izabella Molnar