Campanie de conștientizare și prevenire COVID-19 la Motru

2116

Pe raza municipiului Motru, în zonele aglomerate, piață-centru, s-a desfășurat, luni, o campanie de conștientizare de folosire corectă a măștii de protecție de către cetățeni, la inițiativa primarului Cosmin Morega. Acest lucru a fost realizat cu sprijinul Poliției Locale care a împărțit pliante, dar și măști chirurgicale cetățenilor întâlniți în aceste zone cu explicația că este vitală purtarea acestui element de protecție, a distanței fizice, dar și evitarea, pe cât posibil, a zonelor aglomerate. De altfel, pe raza municipiului Motru, pe lângă Poliția Locală același lucru îl fac zilnic și polițiștii din Poliția Orașului, dar și jandarmii de la Detașamentul Zonal.
,,Pe această cale le mulțumesc cetățenilor care au înțeles că de noi depinde cât de bine ne protejăm împotriva Covid-19, cât și tuturor instituțiilor angrenate în această luptă, atât de prevenție, cât și de tratare.
Acest lucru a dat deja roade, Motru având la nivel județean unul dintre cel mai redus indice de infectare cu coronavirus. În continuare, pe raza municipiului vor avea loc astfel de campanii de prevenție, autoritățile competente fiind tolerante și îngăduitoare, iar dacă măsurile nu se respectă acestea nu vor evita să aplice și sancțiuni’’, a declarat primarul de Motru, Cosmin Morega.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here