Campania „Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi”, lansată şi la Târgu-Jiu

407

Astăzi, începând cu ora 13:00, în zona centrală a municipiului Târgu-Jiu, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Gorj, împreună cu reprezentanţii Groupama Asigurări, Asociaţia „ADER” şi voluntari studenţi ai Universităţii „Constantin Brâncuşi” vor lansa campania denumită generic „Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi”. Vor fi distribuite pliante cu informaţii şi recomandări preventive şi, de asemenea, vor fi purtate discuţii pe această temă cu cetăţenii prezenţi.

În baza protocolului de colaborare încheiat între Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Groupama Asigurări, a fost iniţiată la nivel naţional campania „Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi”, implementată în perioada aprilie – septembrie 2014. Campania se axează pe 3 module – prevenirea infracţiunilor de furt din locuinţe, furt de şi din auto, respectiv tâlhării, şi abordează acele categorii de infracţiuni care au un aport important la situaţia operativă, dar şi un impact deosebit în percepţia populaţiei cu privire la siguranţa personală. Acest nou demers reprezintă o continuare a parteneriatului dintre Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Groupama Asigurări S.A. „Pe parcursul derulării campaniei de informare, poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi a structurilor de ordine publică – poliţiştii de proximitate, siguranţă publică şi patrulare, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, împreună cu reprezentanţii Groupama Asigurări de la nivelul Judeţului Gorj, vor desfăşura acţiuni de informare a populaţiei în cadrul acestei Campanii. Pentru promovarea mesajelor preventive vor fi folosite materiale de suport, respectiv 5.000 de pliante cu informaţii şi recomandări preventive, 200 de afişe cu logo-ul şi mesajul campaniei şi un spot video”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, precizând totodată că grupul ţintă va fi constituit din toate categoriile de cetăţeni din mediul urban/rural, cu precădere din zonele unde a fost înregistrat un număr crescut de astfel de fapte.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here