Săptămâna trecută, la Grădinița Nr. 31 din municipiul Târgu-Jiu, prof. înv. preșcolar Ramona Popescu a coordonat o activitate integrată în Campania ,,19 zile de prevenire a abuzurilor și violențelor asupra copiilor și tinerilor”.
Activitatea s-a derulat online cu preșcolarii grupei mari din cadrul unității de învățământ. ,,Violenţa reprezintă una dintre problemele cele mai complexe sub aspectul impactului socio-emoţional şi educaţional în rândul copiilor. Scopul activităților este de a antrena copiii și părinții într-un dialog motivant și accesibil pe tema nonviolenței verbale, dezvoltarea cunoașterii emoțiilor și a competențelor socio-emoționale pentru a reduce violența”, a declarat prof. înv. preșcolar Ramona Popescu.
Preșcolarii au realizat imagini și gânduri cu impact emoțional prin utilizarea unor tehnici de limbaj plastic, prin activităţile de desen şi pictură. Prin aceste activități s-a urmărit posibilitatea acestora de exprimare plastică, spontană, a impresiilor, emoţiilor şi sentimentelor trăite în diferite experienţe de viaţă. ,,Prin desfășurarea unor astfel de activități se urmărește protecția copiilor împotriva tuturor formelor de violență și generarea unei schimbări de paradigmă în educația copiilor, prin înlocuirea practicilor violente cu metode educaționale pozitive”, a precizat directorul Grădiniței Nr. 31 Târgu Jiu, prof. Camelia Bălănescu.
Izabella Molnar