Campania „Nu-ţi lăsa maşina la îndemâna hoţilor” continuă

361

Şoferii gorjeni aflaţi ieri în zona spălătoriilor auto de pe raza municipiului Târgu-Jiu au primit pliante şi sfaturi referitoare la măsurile pe care trebuie să le ia pentru a se asigura că hoţii nu-i vor lăsa fără maşini. Această acţiune s-a desfăşurat în cadrul campaniei „Nu-ţi lăsa maşina la îndemâna hoţilor”, derulată de poliţiştii gorjeni în această perioadă.

Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu poliţişti de proximitate din cadrul Biroului de Ordine Publică Târgu-Jiu şi studenţi ai Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, au continuat acţiunile de informare şi conştientizare a populaţiei în cadrul campaniei de prevenire a furturilor de şi din autovehicule, „Nu-ţi lăsa maşina la îndemâna hoţilor”. „Acţiunile i-au vizat pe cetăţenii care s-au aflat în zona spălătoriilor auto de pe raza municipiului Târgu-Jiu. Poliţiştii au discutat cu posesorii de autovehicule, cărora le-au fost prezentate principalele moduri de operare folosite de infractori, precum şi măsurile de autoprotecţie pe care trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor de furt de şi din autovehicul. Pentru promovarea mesajului campaniei, poliţiştii au distribuit pliante şi au postat afişe în locuri accesibile, cu vizibilitate mare”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
Reamintim că în perioada iulie – septembrie 2012, Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Groupama Asigurări desfăşoară, la nivel naţional, campania de prevenire a furturilor de şi din autoturisme „Nu-ţi lăsa maşina la îndemâna hoţilor”, ce are ca scop informarea populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor de şi din autoturisme, se înscrie în prioritatea naţională „Prevenirea furturilor” şi abordează unul dintre genurile de infracţionalitate care au un aport important la situaţia operativă.
Roxana Lupu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here