Campania “Tu decizi! Votează legal”, la Sadu şi Târgu-Jiu

337

Poliţiştii gorjeni desfăşoară zilnic acţiuni de informare a populaţiei în cadrul campaniei “Tu decizi! Votează legal!”, al cărei scop este informarea, prevenirea şi conştientizarea cetăţenilor români cu drept de vot asupra sancţiunilor aplicate în cazul nerespectării legislaţiei în vigoare. În prima zi a acestei săptămâni, mesajul campaniei a fost promovat în oraşul Bumbeşti-Jiu şi în municipiul Târgu-Jiu.

Poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti-Jiu au continuat luni activităţile de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu drept de vot asupra riscurilor la care se expun în cazul nerespectării legislaţiei electorale. Poliţiştii s-au întâlnit cu persoanele vârstnice, la clubul din localitate, şi au oferit informaţii cu privire la prevederile art. 55 din lege care pedepseşte “promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral ori un anumit candidat, precum şi primirea acestora de către alegător”, cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. De asemenea, cetăţenii au fost informaţi cu privire la noutăţile legislative referitoare la bunurile a căror oferire constituie infracţiunea de mită electorală, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 67/2012. În cursul aceleiaşi zile, poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – I.P.J. Gorj s-au întâlnit cu persoanele care se aflau la Clubul Pensionarilor Militari din municipiul Târgu-Jiu. “Au fost prezentate principalele aspecte prevăzute de Legea nr. 35/2008 care reglementează desfăşurarea scrutinului pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, şi s-a insistat pe faptul că este interzisă oferirea de produse alimentare sau băuturi alcoolice pentru a influenţa votul alegătorilor, această faptă fiind pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”, a precizat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii au distribuit pliante preventive şi i-au asigurat pe cetăţeni că vor avea o reacţie promptă faţă de orice încălcare a legii şi vor aplica cu fermitate sancţiunile prevăzute de legislaţia în vigoare. Cetăţenii prezenţi în cele două locaţii au manifestat interes faţă de prevederile legale care reglementează desfăşurarea campaniei electorale şi a scrutinului electoral propriu zis şi au salutat iniţiativa Ministerului Administraţiei şi Internelor de a demara această campanie de informare şi conştientizare a populaţiei.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here