Căminul de bătrâni din Novaci se desfiinţează

154

Consiliul Local Novaci a aprobat, în ultima şedinţă, procedurile de desfiinţare a Serviciului de Asistenţă Socială Persoane Vârstnice Novaci, ca urmare a lipsei banilor necesari pentru întreţinerea căminului, se arată într-o notificare transmisă de autorităţi Sindicatului Independent Suseni.

Conform notificării, desfiinţarea centrului se va face începând cu data de 1 iulie, iar de concedierea colectivă vor fi afectaţi toţi cei 22 de salariaţi, respectiv un şef de serviciu, un inspector, cinci asistente medicale, patru îngrijitoare curăţenie, cinci infirmiere, doi paznici, doi fochişti şi doi bucătari. Tot în notificare se menţionează faptul că disponibilizările colective sunt determinate de motive economice, veniturile fiind mici decât cheltuielile, Consiliul Local Novaci nemaiputând susţine această activitate, precum şi de scăderea numărului de beneficiari internaţi la cămin. Primarul oraşului Novaci, Dumitru Leuştean, a declarat, miercuri, că a purtat discuţii cu mai multe societăţi pentru preluarea căminului de bătrâni, unde sunt cazate în acest moment 12 persoane, toată activitatea fiind preluată de o firmă.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here