Căminul cultural din Brădiceni, al cărui membru fondator a fost însuși Constantin Brâncuși, inaugurat! Investiția, 276.000 de euro pe PNDR

2056

Instituția culturală inaugurată cu fast, sâmbătă dimineața, de autoritățile locale din Peștișani și de autoritățile județene, este singurul cămin cultural din comună care a dăinuit de-a lungul timpului. Din 1920 până în prezent, edificiul a purtat 5 denumiri diferite, în prezent autoritățile urmând să-l stabilească pe al șaselea, după o consultare a comunității. Potrivit primarului comunei Peștișani, Cosmin Pigui, unul dintre membrii fondatori ai căminului cu decenii în urmă a fost însuși Constantin Brâncuși, mare sculptor de la Hobița.

Proiectul de modernizare al Căminului Cultural Brădiceni este unul finanțat prin PNDR, beneficiar fiind comuna Peștișani. Prin PNDL s-au asigurat 275.686 euro, autoritatea contractantă fiind AFIR, iar proiectantul firma SC ADIZORLESCU DESIGN SRL. Executantul investiției a fost SC ELECTROVALCEA SRL, care a terminat lucrarea în 12 luni. Sâmbătă, primarul, prefectul de Gorj, vicepreședintele CJ Gorj și reprezentanții culturii și învățământului din Gorj au tăiat panglica la noul edificiu, în interior clădirea găzduind o expoziție de pictură.
Sala căminului s-a umplut de localnici, de consilierii locali și invitații la eveniment. Cosmin Pigui, primarul de Peștișani, le-a vorbit celor prezenți despre proiectul recent finalizat, care a implicat și dotarea căminului cu costume populare.
,,Avem mai multe de celebrat, astăzi. În primul rând, inaugurarea acestui cămin realizat cu fonduri europene, lăcaș care menține spiritualitatea satului Brădiceni, cel mai activ și cu cultura cea mai bogată din comună. Acum 300 de ani, cetățenii din Brădiceni făceau hârtii. Ei au cerut voie împăratului Austriei, care stăpânea Oltenia la acel moment, să organizeze aici horă și târg de Sf. Mărie Mică. Iar împăratul permite ca pe 8 septembrie să se întâmple asta aici, și nu cred că mai există în țară, vreo atestare documentară a horei sau a târgului de Sf. Mărie Mică cum e la noi. Tocmai de aceea, este important momentul de astăzi… Eu îmi doresc ca și comuna noastră să se dezvolte din punct de vedere turistic, nu știu cât o să mai meargă mineritul, lemnul, dar noi suntem o destinație de turism. O parte din comunitate a înțeles demersul autorităților locale pentru turism și că primăria investește în cultură”, a explicat Cosmin Pigui, în cuvântul de deschidere a evenimentului.
Căminul cultural din Brădiceni a fost numit, de-a lungul timpului, după 1920 când s-a realizat edificiul. Acesta s-a numit ,,Voința,, apoi ,,Înfrățirea”, ,,Înfăptuirea”, ,,Regele Carol al II-lea”, apoi ,,Gheorghe Gheorghiu Dej”.
O parte dintre dotările actuale ale căminului vor ajunge la Ansamblul Artistic ,,Emilia Bubulac”.
,,Printre fondatorii acestui cămin se numără și Constantin Brâncuși. La acel moment, cei care s-au ocupat de înființarea căminului s-au gândit să coopteze valorile zonei”, a completat Pigui.
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here