Cameră de supraveghere, furată din sediul Poliției! Procurorii au renunțat la urmărirea penală

503

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu au decis să renunțe la urmărirea penală, în cazul furtului camerei de supraveghere din interiorul Poliției municipiului Târgu-Jiu. Autorul nu a fost găsit de anchetatori. “A fost adoptată o soluție de renunțare la urmărirea penală, care a fost confirmată de instanță”, a declarat pentru Gorjeanul, Tudor Bocai, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
Camera de supraveghere din interiorul Poliției municipiului Târgu-Jiu a fost sustrasă dintr-o zonă în care securitatea nu ar trebui să fie pusă la îndoială. Cu toate că nu era pus în funcțiune, obiectul era montat la etajul doi al instituției și aparținea Biroului pentru Imigrări Gorj. Camera nu funcționa, însă reprezentanții instituției își doreau să o recupereze pentru este obiect de inventar. “Nu știm de ce s-a renunțat la urmărirea penală. Nu au specificat. Probabil s-a ajuns la concluzia că nu este prejudiciu mare, camera era și mai veche, nu era funcțională. Nu era pusă în funcțiune. Noi am sperat să fie prins autorul, dar nu noi am făcut cercetările. Nouă ne-au trimis comunicarea și am trimis-o la București. Decizia se ia de la București, încă nu știm ce se va întâmpla”, a declarat Ionel Munteanu, șeful Biroului pentru Imigrări al județului Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here