Camera Agricolă Gorj organizează noi cursuri pentru apicultori, legumicultori şi lucrători în creşterea animalelor

770

De la începutul anului şi până în prezent Camera Agricolă Judeţeană Gorj a avut în derulare 15 cursuri de formare în mai multe specializări din domeniul agricol pentru persoanele dornice să deţină o acreditare în acest sens. Este vorba despre cursuri pentru: lucrător în creşterea animalelor, apicultor, lucrător în cultura plantelor şi legumicultor. Perioada de desfăşurare a acestor cursuri s-a încheiat, însă doritorii sunt aşteptaţi încă la sediul Camerei Agricole cu actele necesare, mai ales că, în funcţie de numărul acestora, se vor forma noi clase pentru cursanţi.

Durata cursurilor organizate de Camera Agricolă Gorj, la sediul instituţiei, este de două până la şase luni. De asemenea, tariful, stabilit de Consiliul Judeţean Gorj, în subordinea căruia se află Camera Agricolă Judeţeană, este de aproximativ 400 de lei pentru fiecare cursant. De pe data de 1.01 până în 30.06 2012 au fost desfăşurate un număr de 9 cursuri de lucrător în creşterea animalelor, 2 cursuri de apicultor, 2 de lucrător în cultura plantelor şi un curs de legumicultor. “În domeniul, lucrător în creşterea animalelor, au absolvit această specializare un număr de 133 de gorjeni, apicultori cu diplomă au devenit 42 de gorjeni, lucrători în cultura plantelor au absolvit 39 de persoane iar legumicultor o singură persoană. Durata fiecărui curs a fost de 2 luni de zile”, a precizat Dumitru Udrea Negoescu, şef serviciu în cadrul Camerei Agricole a judeţului Gorj.

Se primesc cereri până la finalul anului
Pentru perioada 1.07- 30.12 2012 conducerea Camerei Agricole Gorj informează că se primesc cereri de înscriere la cursurile enumerate mai sus. Doar în funcţie însă de cererile de înscriere depuse se organizează noi clase. Participanţii la aceste cursuri sunt, în general, cei care accesează sau au accesat fonduri europene. Documentele necesare pentru a vă înscrie la acest gen de cursuri sunt: diploma de studii (minim 8 clase) sau adeverinţa eliberată de unitatea de şcolarizare; copie act identitate; copie certificat de naştere (pentru posesorii de cărţi de identitate eliberate din anul 2009 până în prezent).

Interes scăzut pentru practicarea stupăritului
Deşi apicultura nu mai aduce venituri atât de mari ca odinioară, obţinându-se, de la an la an, cantităţi din ce în ce mai mici de miere la fiecare familie de albine, măsurile de stimulare a stupăritului luate de guvern, prin alocarea de sume de bani nerambursabile pentru procurarea de roiuri de albine, de medicamente, de stupi şi utilaje apicole au condus la scăderea interesului îndeosebi al tinerilor pentru practicarea acestei meserii. Doar 42 de gorjeni au absolvit astfel cursurile pentru obţinerea diplomei care le atestă pregătirea de apicultor, în cadrul cursurilor organizate de Camera Agricolă Gorj iar marea majoritate a stuparilor au întocmit proiecte pentru accesarea de fonduri financiare nerambursabile.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here