Câlniceanu la al treilea partid! – “Omul lui Manţog” a devenit “omul lui Cârciumaru”

526

Liviu Câlniceanu, pedelist până săptămâna aceasta, considerat drept “omul lui Manţog” pentru că a făcut echipă cu acesta împotriva actualului preşedinte Ion Ruşeţ, a schimbat macazul politic. Astfel, după 2 ani la PNL şi 6 la PDL, Câlniceanu a trecut la PSD, devenind, după cum singur spune, “Omul lui Cârciumaru”. Câlniceanu nu neagă că a schimbat partidul după ce a fost pus în umbră de colegii din PDL, care nu l-au mai promovat pe lista de consilieri municipali.

Liviu Câlniceanu, om de afaceri, s-a hotărât brusc, la scurt timp înainte de alegerile parlamentare, să renunţe la carnetul portocaliu pentru unul roşu. A făcut-o după ce PDL a trecut în Opoziţie, lucru care dăuna, cu siguranţă, afacerilor sale. Câlniceanu, promovat de Ionel Manţog, chiar cu funcţii înalte în energie şi cu două mandate de consilier municipal, a fost acuzat permanent că a făcut jocurile fostului lider încarcerat acum în Penitenciarul Târgu-Jiu, despre care spune că a avut doar relaţii de partid, relaţii care îl împiedică să îl viziteze pe acesta la unitatea de detenţie. Câlniceanu a pus la dispoziţia echipei lui Manţog un spaţiu pe care îl deţine în municipiu, înainte de alegerile interne din PDL Gorj, acelaşi spaţiu devenind acum sediul PPDD Gorj. Mai precis spaţiul în cauză a ajuns să fie folosit de două ori de echipele lui Manţog. Cu toate acestea, Câlniceanu declară că are relaţii de afaceri cu cei de la PPDD, cărora le-a închiriat spaţiul, nefiind tentat să aleagă acest partid politic, la plecarea din PDL.

Atras de Cârciumaru
Astfel, deşi declară că nu a fost “omul lui Manţog”, Câlniceanu se declară în schimb “omul lui Cârciumaru”, cu care a făcut echipă, timp de două mandate, în Consiliul Municipal. Apropierea de PSD, în timpul ultimului său mandat de consilier, i-a fost reproşată de foştii săi colegi din PDL, de nenumărate ori lui Câlniceanu, dar şi celor doi colegi pe care i-a avut în acest organism. “Consilierii municipali ai PSD nu au făcut politică în şedinţele de Consiliu Local, ci au făcut politica cetăţeanului, acesta a fost primul lucru care m-a făcut să mă îndrept către această formaţiune. Vreau să-mi adaug sprijinul meu la această formaţiune, pe care o consider de departe ca fiind cea mai bună formaţiune a municipiului şi a judeţului Gorj”, a declarat, ieri, Liviu Câlniceanu. Fostul pedelist a menţionat, în final, că alături de el în PSD vor veni şi alţi membri ai PDL.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here