Călinoiu, viitor şef al Regiunii Oltenia

176

Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și viceprim-ministru este de părere că şeful judeţului Gorj, Ion Călinoiu are calităţi pentru a candida la preşedinţia Consiliului Regional al Olteniei.

„Ion Călinoiu se încadrează în aceste calități și va putea candida. Regiunea este principalul motor de dezvoltare echilibrată a țării noastre. La această concluzie am ajuns discutând și cu reprezentanții Guvernelor din țările Uniunii Europene. Ca să conducă bine o regiune avem nevoie de oameni cu experiență în administrația publică locală, primari de municipii sau președinți de Consilii Județene cu experiență, idei, viziune”, a precizat Liviu Dragnea.
Viceprim-ministrul a mai subliniat că nu se vor desfiinţa comune, oraşe sau judeţe, ci doar se va crea o structură regională. Această structură va avea un consiliu regional şi un preşedinte de consiliu regional care va prelua o parte dintre atribuţiile actuale ale mai multor ministere.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here