Călinoiu: „Dacă nu restabileşte echilibrul, Manu poate să-şi facă bagajele”

214

Situaţia existentă la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu îl nemulţumeşte profund pe preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Acesta le-a spus jurnaliştilor că nu este deloc normal modul cum se acţionează şi chiar i-a transmis managerului Nicoleta Manu că dacă nu ştie să creeze o atmosferă sănătoasă de lucru, poate să îşi facă bagajele.

Întrebat de jurnalişti despre situaţia creată la nivelul SJU în ultimele zile, Ion Călinoiu nu s-a arătat deloc încântat, ba dimpotrivă, el şi-a exprimat regretul. „Eu, sincer, regret starea de atmosferă de la nivelul spitalului judeţean. Medicii nu trebuie să aibă nicio problemă, deoarece ei nu sunt implicaţi şi lucrurile acestea nu trebuie să pericliteze activitatea medicilor. Eu l-am sunat pe domnul ministru şi i-am mulţumit pentru faptul că a venit în sprijin să facă un control de specialitate cu privire la acel aspect. Eu de ieri am trimis auditul în vederea verificării per ansamblu a activităţii conducerii, managementului. Urmează ca în final, când avem toate datele în legătură cu verificările care s-au făcut şi au stat la baza acestei analize, vom lua şi măsurile corespunzătoare”, a mărturisit Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

„Neregulile trebuie eliminate”
Călinoiu a declarat presei că tot ce se întâmplă este anormal şi reprezintă o bilă neagră pentru cei aflaţi la conducerea spitalului. Preşedintele CJ Gorj a menţionat că neregulile nu au apărut peste noapte şi că trebuie eliminate, dar nu prin metodele folosite de actualul manager al unităţii. „Dacă e o neregulă la acest spital, nu e de ieri, nu e de azi, ea este demult. Şi atunci, aceste nereguli trebuie eliminate. Această neregulă a fost depistată de cei de la conducerea spitalului şi după cum se discută şi în public, şi îşi dau cu părerea şi avizaţi şi neavizaţi; aceasta este o altă neregulă. Nu se foloseşte şantajul pentru a-ţi aplica o dorinţă sau o viziune care poate să fie bună sau rea. Este o bilă neagră pentru cei o ce conduc activitatea spitalului deoarece nu au spirit de echipă. Trebuia să ia măsurile corespunzătoare, dar nu trebuie dezbătute în public până nu se văd deciziile. Ei au cunoscut aceste nereguli. medicul a venit la mine să-mi spună ce şi cum şi i-am zis să acţioneze potrivit legii şi potrivit responsabilmanuităţilor pe care le are”, a menţionat Ion Călinoiu.

Rezilierea contractului de management, luată în calcul
Preşedintele CJ Gorj a mai spus că dacă nu se realizează indicatorii de performanţă ai actualului management al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, se reziliază contractul. Între timp, Călinoiu este decis să-i ceară managerului Nicoleta Manu să plece, dacă nu ştie să-şi organizeze activitatea aşa cum se cuvine. „Am sunat-o pe doamna Manu. Mi-a trimis astăzi raportul, ca dovadă că eu nu am ştiut de acest lucru şi i-am răspuns: dacă nu şti să stabileşti echilibrul şi atmosfera sănătoasă de lucru, ai putea să-ţi faci bagajele!”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here