Călinoiu contestă ordinul prefectului de Gorj și îi cere demisia lui Paraschivu

522

Preşedintele revocat al Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, Ion Călinoiu, a declarat că va contesta în instanţă ordinul privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului. “Ordinul de revocare nu are la bază niciun temei legal şi pot să spun foarte simplu că este un abuz. Până voi demonstra pe calea instanţei abuzul pe care trebuie să îl am în atenţie, voi demonstra în instanţă că ordinul va fi suspendat şi revocat. Este pe rol în instanţa judecătorească raportul de evaluare al ANI şi ANI spune că rămâne executoriu după o hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Luni va fi depusă contestaţia pentru suspendare”, a precizat Ion Călinoiu. În cadrul unei ședințe interne, care a avut loc vineri la PSD Gorj, Călinoiu a luat decizia și să-i ceară și demisia prefectului Gheorghe Paraschivu, pe motiv că înaltul reprezentat al Guvernului a abuzat de poziția sa, neașteptând răspunsul ANI cu privire la persoana sa.
Reamintim că prefectul judeţului Gorj, Gheorghe Paraschivu, a anunţat joi seara, într-o declaraţie de presă, că a fost întocmit referatul cu propunerea şi proiectul ordinului privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj al lui Ion Călinoiu, urmare a stării de incompatibilitate.
A.Stoica

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here