Călin Cojocaru vrea puncte cu orice preţ: ,,Mă interesează mai puţin jocul”

1315

Noul antrenor al Pandurilor, Călin Cojocaru, le cere elevilor săi determinare şi eficacitate. Pe timişorean nu-l interesează, momentan, aspectul jocului, ci vrea ca trupa gorjeană să fie pragmatică până la sfârşitul anului. ,,Suntem într-un moment dificil, dar nu vreau să mă plâng de acest lucru. Îi cunosc pe majoritatea băieţilor. Avem de muncă şi de la meciurile care au rămas mă aştept să scoatem puncte. Mă interesează mai puţin jocul. Vreau să-i capacitez, să fim o familie, o echipă, şi prin muncă să obţinem puncte. Pe moment, asta este cel mai important”, a spus principalul echipei.Lui Cojocaru îi plac provocările, tocmai de aceea a ales să vină, acum, la Târgu-Jiu. Antrenorul a declarat că jucătorii trebuie să arate că pot evolua în Liga 2, pentru că Pandurii a dat foarte mulţi fotbalişti către echipe importante din ţară, chiar în ultimii ani.,,Anul trecut, în aceeaşi perioadă, am preluat-o pe Timişoara. După 14 meciuri, aveau un singur punct. Mai erau şase etape, şi în aceste runde am reuşit să facem 5 puncte cu un lot mult mai slab numeric. M-am gândit şi acum la acelaşi lucru. Am încredere că putem face lucruri bune. Nu vreau să dau un pronostic pentru meciurile din acest an. Să spun că facem 5 puncte, 9 sau 10, vreau să scoatem maximul. De la Pandurii au plecat aproape două echipe, jucători care au ajuns la formaţii stabile din punct de vedere financiar, şi acelaşi lucru trebuie să-l urmărească şi ei. Pentru asta trebuie să muncim, să adunăm puncte, pentru că dacă nu ai calitate, nu te ia nimeni. Cei care au plecat de aici şi-au făcut treaba. Trebuie să muncească, să fie modeşti şi să scoatem maxim la fiecare meci”, a afirmat tehnicianul.Sâmbătă, de la ora 12.00, Pandurii joacă în deplasare la Rapid, iar Cojocaru crede că formaţia gorjeană poate obţine un rezultat pozitiv, în ciuda formei foarte bune pe care o arată giuleştenii.,,Ne aşteaptă un meci dificil cu Rapid, dar am încredere că putem scoate puncte. I-am văzut şi la Mioveni, sunt o echipă bună, iar dacă le dai spaţii te taxează. Eu zic că presiunea mai mare e pe ei. Dacă scoatem noi punct la ei, e un bonus, ei dacă nu ne bat e mai grav. Consider că putem face ceva acolo. Campionatul este foarte lung, iar valorile sunt apropiate, aţi văzut că nu sunt diferenţe mari între echipele de pe primele locuri şi cele din coada clasamentului. Noi avem speranţe, avem un lot tânăr care trebuie să profite de situaţia actuală, să se remarce”, a declarat noul antrenor.Pandurii are doar o victorie şi patru egaluri în primele 16 runde.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here