Călin Cojocaru: Îmi face plăcere să revin la Târgu-Jiu

1795

Antrenorul Călin Cojocaru a bifat deja primele amicale din postura de tehnician al Viitorului. Timișoreanul a condus echipa în două meciuri de verificare, cu Corvinul Hunedoara (2-2) și Viitorul Şimian (3-3). Ambele partide s-au disputat pe ,,sinteticul” din Târgu-Jiu, vineri, respectiv sâmbătă. La o primă evaluare, tehnicianul a apreciat implicarea jucătorilor, dar a blamat greșelile individuale și lipsa de consistență, probleme cu care gorjenii s-au confruntat și în prima parte a campionatului. ,,Am avut un tonus mai bun în primul meci. Venim după o săptămână de acumulări fizice și e normal să nu fim foarte bine din punct de vedere al pregătirii, dar ușor-ușor trebuie să ne punem la punct, fiindcă suntem deficitari. Ca și implicare în joc, am fost bine, am reușit să marcăm și ieri și astăzi goluri, dar, din nefericire, ca lucru negativ, luăm goluri foarte ușor și dăm posibilitatea adversarului să vină peste noi. Facem pe construcție unele erori și trebuie să reglăm aceste lucruri, fiindcă la Liga 2 nu te iartă nimeni”, a declarat Cojocaru.

Viitorul în meciul cu Şimian: Alexandru Krupenschi (’46 Robert Geantă) – Robert Dănescu (’46 Răzvan Vulpe), Denis Brînzan (’46 Raul Cojocaru), Alexandru Băican (’46 Radu Rogac), Adelin Pârcălabu ( ’25 Adrian Godja) – Nicholas Geană (’46 Vlad Toma), Paulian Banu (’46 Alin Țegle), Florin Răsdan (’75 Alex Micle), Alexandru Dulca (’46 Alexandru Raicea) – Alexandru Gîrbiță (’46 Gabriel Dodoi), Claudiu Dragu (’75 Ovidiu Rasoveanu).

Răzvan Udrea (portar), Raul Cojocaru (fundaș central), Alexandru Raicea (mijlocaș dreapta) și Samuel Zimța (mijlocaș central) sunt noutățile din lotul Viitorului. Principalul echipei mai vrea cel puțin trei jucători.
,,Au venit câțiva jucători, dar mai trebuie să aducem. Avem nevoie neapărat de încă un fundaș central și alți doi fundași Under, care pot să joace stânga și dreapta. Vedem pe parcurs dacă ne mai trebuie ceva, dar, în mare, trebuie să aducem neapărat trei jucători. Obiectivul nostru este să câștigăm fiecare meci, să formăm o echipă puternică și să fim organizați foarte bine”, a adăugat Cojocaru. Fostul antrenor al Pandurilor a vorbit și despre situația echipei fanion a Gorjului, dar a expus și motivele care l-au determinat să se întoarcă la Târgu-Jiu. ,,Îmi face plăcere să revin la Târgu-Jiu. Avem aici o bază foarte bună și depinde numai de noi să avem rezultate foarte bune. În viață, orice este posibil. Suntem antrenori profesioniști și mergem acolo unde suntem doriți. Din păcate, falimentul Pandurilor nu a putut fi evitat. Îmi pare rău, am muncit doi ani și jumătate foarte mult, dar acum sunt la Viitorul și vreau să-mi fac treaba cât mai bine și să fim din ce în ce mai puternici”, a precizat timișoreanul. ACSO Filiași, Viitorul Dăești, Flacăra Horezu și CSM Reșița sunt alte adversare pe care Viitorul le va întâlni în perioada de pregătire.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here