Căliman promovată manager interimar, Manu la a treia demisie

662

Până la numirea noului manager al Spitalului Târgu-Jiu funcţia de la cârma SJU este deţinută, în interimat, de directorul medical, Cristina Căliman. Pentru că nu s-a renunţat la mangement privat, până la raportul de audit, firma Tetraedru are dreptul să numească un înlocuitor pentru Nicoleta Manu, absentă în ultima săptămână de la SJU Târgu-Jiu, autorităţile judeţene indicându-i şefului ei să nu mai calce pe aici.

Manu a demisionat vineri, în lipsa raportului Ministerului Sănătăţii, care, spera ea, i-ar fi fost favorabil, arătând unele “deficienţe” la laboratorul pe care ea intenţiona să-l privatizeze. Nu a reuşit, iar raportul nu a salvat-o, nefiind nici în prezent finalizat.
Nicoleta Manu şi-a bătut propriul record, nu a rezistat nici trei luni în funcţia de manager al SJU Târgu-Jiu după ce, în vară, cam trei luni a deţinut funcţia similară la spitalul din Piteşti. Şi de acolo a plecat prin demisie, deşi anuţase la fel ca la Târgu-Jiu că va face şi desface într-un spital care i s-a dovedit ostil, urmare a lipsei de management de care a dat dovadă. Nicoleta Manu a dat chix a treia oară în funcţie, lucru care dovedeşte că ar trebui să se lase de acestă meserie şi să revină la cea de bază, adică cea de medic de laborator.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.