Calificare pentru Junioarele 3

1115

Echipa de junioare 3 a Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu s-a calificat în Grupele Principale-Valoare după turneul de handbal de la Slatina. Performanța a fost atinsă după primele două zile ale competiției, fetele lui Andrei Enache izbutind două victorii în faţa formaţiilor din Hunedoara, CSS Hunedoara (38-19) şi CSS Petroșani (37-34). Handbalistele noastre au terminat pe primul loc Seria J, cu un parcurs perfect. Duminică, vizitatoarele au trecut şi de CSM Slatina, scor 26-19. Este pentru al doilea an consecutiv când gorjencele merg într-o fază superioară a competiției. Din păcate, în sezonul precedent, pandemia a întrerupt activitățile sportive la nivel juvenil. „Mă bucur foarte mult că am reușit să ne calificăm mai departe, în faza următoare din acest sezon, în Grupele Principale-Valoare. Ştiam că ne așteaptă un turneu dificil la Slatina. După prima zi, în care fetele noastre au reușit să se impună fără probleme în fața celor de la CSS Hunedoara (38-19), în jocul împotriva echipei din Petroșani fetele noastre au trebuit să muncească din greu pentru a câştiga meciul cu 37-34 . În urma celor două victorii, CSM Târgu Jiu a reușit calificarea în faza următoare a competiției. Vreau să le felicit pe junioarele noastre pentru rezultate și pentru implicarea de care au dat dovadă”, a declarat Dan Ilieş, coordonatorul secţiei de handbal, pentru csmtargujiu.ro. Expertul sportiv a fost alături de echipă la acest turneu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.