Călescu, schimbat de la șefia DSVSA Gorj! Vezi cine-i ia locul!

6945

Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj a rămas fără șef, începând cu data de 23 decembrie a.c., după ce lui Nicolae Călescu, cel care a condus instituția din postura de director executiv interimar, de aproape patru ani și jumătate, nu i-a mai fost prelungit interimatul. Două nume sunt vehiculate pentru preluarea conducerii instituției, printre care și actualul adjunct, Robert Spînu, susținut în funcție de PSD.

Nicolae Călescu a preluat, interimar, conducerea DSVSA Gorj, în vara lui 2015, iar în toamna aceluiași an a picat concursul pentru ocuparea postului de director executiv.
Totuși, timp de aproape patru ani și jumătate a fost menținut în funcție de PSD, fără ca postul său să mai fie scos la concurs. Interimatul lui Călescu a fost curmat, săptămâna trecută, urmând ca în câteva zile să fie numit un nou director executiv.
Pentru postul rămas vacant sunt vehiculate cel puțin două nume: cel al actualului director executiv adjunct, Robert Spînu, cel care ocupă funcția cu sprijinul PSD și consilierul superior Florin Gorcea. Robert Cosmin Spînu este consilier și șef serviciu în cadrul DSVSA Gorj, dar și președinte al Sindicatului Camera Județeană Veterinară Gorj, iar Florin Constantin Gorcea este consilier superior în cadrul instituției, ambii având nevoie de susținerea PMP pentru accederea în funcția de director executiv.La nivelul DSVSA Gorj e o adevărată controversă legată de audierea la DNA Craiova a mai multor funcționari, într-un dosar în care e vizat un om de afaceri cu business în domeniul procesării și comercializării de carne și a produselor din carne, însă nu se cunoaște ce calitate au aceștia în acel dosar.
Claudiu Matei

3 COMENTARII

  1. Cãlescu a facut treaba buna la DSV a pus toti puturosii la munca, a trecut judetul la alt nivel din punct de vedere al ordinii si sigurantei pentru consumator! Nu mai propuneti incompententi si corupti pentru functii de stat!!

Dă-i un răspuns lui proletaru Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here