Calendarul înscrierii copiilor în clasa pregătitoare

1200

Prima etapă de înscriere în învăţământul primar – clasa pregătitoare – este cuprinsă între 4 şi 23 martie, iar cea de-a doua – între 23 şi 30 aprilie, potrivit ordinului de ministru privind aprobarea calendarului şi a metodologiei de înscriere a copiilor în învăţământul primar în anul şcolar 2020 – 2021, ce a fost publicat ieri în Monitorul Oficial.

Părinţii ai căror copii împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2020 inclusiv au obligaţia de a înscrie copiii în învăţământul primar în clasa pregătitoare. Cei ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020 inclusiv pot să îşi înscrie copiii în învăţământul primar – clasa pregătitoare – dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. Părinţii copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020 care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare sau ai celor pentru care evaluarea arată că dezvoltarea lor psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare vor fi consiliaţi în vederea înscrierii celor mici la grădiniţă în grupa mare, se arată în document.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here