Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeul Iubirii şi al Credinţei neabătute, cu milostivire şi cu îngăduinţă voieşte ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină!

929

În Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei); Ap. Evrei 11, 24-26; 32-40; Ev. Ioan 1, 43-51 (Chemarea lui Filip şi a lui Natanael), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, prin mesajul Sfintei Evanghelii, vom înţelege că prin biruinţa generală a dreptei credinţe asupra puzderiei de erezii şi secte, Duminica Ortodoxiei marchează un eveniment concret din istoria Bisericii Universale, legat de reaşezarea în drepturile cuvenite a cultului Sfintelor Icoane, prin hotărâre sinodală, pentru că, aşa cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, «Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm şi pe vrăşmaşii noştri să se mântuiască», mai ales că Sfinții Părinți care s-au reunit în Sinoadele Ecumenice din secolele IV-VIII, au statornicit dreapta învățătură despre dumnezeirea Fiului și a Sfântului Duh, precum și despre adevărata cinstire ce se cuvine sfintelor icoane. Instituită de către Sinodul de la Constantinopol din 11 martie 843, această sărbătoare a fost închinată biruinței dreptei credințe asupra celor care luptau împotriva cinstirii icoanelor, a Sfintei Cruci și a sfintelor moaște, fiind totodată și sărbătoarea biruinței dreptei credințe asupra tuturor ereziilor sau învățăturilor greșite, în general. Duminica Ortodoxiei amintește despre biruința ortodocșilor împotriva ereticilor, culminând cu restabilirea cinstirii sfintelor icoane, pentru că hotărârea ca prima Duminică din Postul Sfintelor Paști să fie numită Duminica Ortodoxiei a fost luată în anul 843, la Sinodul de la Constantinopol, dar, ea a fost pregătită de Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea din anul 787, când Sfinții Părinți au proclamat cinstirea sfintelor icoane, ca o manifestare a credinței ortodoxe. Aşadar, să cinstim istoria acestei zile sfinte şi să arătăm, cum vreme de o sută de ani, satana şi slujitorii lui au încercat să dărâme această sfântă Biserică a noastră, dar nu au reuşit, pentru că, în cele din urmă, au fost nevoiţi să-şi mărturisească înfrângerea, darorită acelor eroi ai credinţei noastre, patriarhii, împăraţii, împărătesele, monahii, egumenii, poporul anonim, care până la moarte s-au luptat pentru credinţa noastră ortodoxă şi dreptmăritoare, atunci când numai Dumnezeul Iubirii şi al Credinţei neabătute, cu milostivire şi cu îngăduinţă voieşte ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină!

„Iată un om cu inima fără ură şi răutate” (Ioan 1, 48)
Această sărbătoare a Duminicii Ortodoxiei s-a suprapus peste vechea comemorare a profeților Moise, Aaron și Samuel, care nu a fost suprimată, ea rămânând legată de praznicul Duminicii Ortodoxiei, justificarea aflându-se în faptul că profeții au anticipat și au vestit Întruparea Cuvântului Dumnezeiesc, pe care o mărturisesc sfintele icoane. În această privință în slujba Vecerniei de la Duminica Ortodoxiei se spune: «Strălucit-a harul adevărului: cele ce s-au însemnat de demult umbros, acum s-au săvârșit de arătat. Căci, iată, Biserica se îmbracă cu chipul cel după trup al lui Hristos, ca și cu o podoabă mai presus de lume, chipul cortului mărturiei cel mai dinainte însemnându-l și credința cea dreaptă cinstind», iar, pentru că previziunile profeților erau prefigurări ale Întrupării lui Hristos, Cel ce este «Icoana Tatălui» (Col. 1,15), proorocii pot să fie sărbătoriți împreună cu cinstirea sfintelor icoane în Duminica întâi a Postului Mare. De aceea, Ortodoxia este întocmai precum aurul curat, iar, precum aurul e scos din cuptor şi ori de câte ori îl arzi este tot mai curat, la fel şi Ortodoxia noastră este aur care a ieşit din cuptoarele cele duhovniceşti, iar, cuptoarele cele duhovniceşti sunt Sinoadele Ecumenice şi Locale, mai ales că Ortodoxia nu este rugina eresurilor, ci este aur curat, diamantul adevărului, soarele care străluceşte în Răsărit şi în Apus. Ne ajunge cu prisosinţă, chiar un singur detaliu al Evangheliei, ca să ne folosim duhovniceşte în această sfântă zi a creştinătăţii, pentru că Hristos ne adună pe toţi, pentru a predica cea mai mare revoluţie din lume, când cheamă pe unul dintre ucenicii Lui, care nu a fost Platon sau Aristotel, nu a fost unul din bărbaţii mari ai lumii antice, nu a fost om de ştiinţă, nu a fost înţelept, nu a fost bogat, ci, a fost un pescar cu numele de Filip, care-şi arunca mrejele în lac, numai ca să se întreţină pe el şi familia lui. În aceste condiţii, îl cheamă Domnul, pentru că Hristos este Lumina Care înseninează orice suflet nobil, iar, Filip a fost sedus imediat de dumnezeiasca faţă a Hristosului nostru şi a rămas alături de El, când asculta dumnezeieştile Lui cuvinte şi vedea faţa Lui care strălucea mai mult decât soarele, spunându-şi în sine că a aflat izvorul, iar, în felul acesta, L-a aflat pe Dumnezeu! Se ştie că de atunci, Filip nu s-a liniştit, căpătând aripi la picioarele lui, ca să alerge în stânga, în dreapta şi să răspândească această mare descoperire, că a aflat izvorul adevărului. Şi mai întâi de toate, îl cheamă pe prietenul său duhovnicesc, pe Natanael, zicându-i: «Vino şi vezi» (Ioan 1, 47), pentru că vine Natanael, gânditor şi cu multe îndoieli, iar Domnul Iisus Hristos, doar ce l-a văzut, îi zice: „Iată un om cu inima fără ură şi răutate” (Ioan 1, 48), după care Natanael răspunde: «De unde mă cunoşti?», după care Mântuitorul Hristos îi zice: „Te-am văzut sub smochin!”. Atunci, Natanael se nedumereşte şi se minunează, fiindcă înţelege că Cel care cunoaşte detaliile vieţii lui nu este nimeni altul decât Dumnezeu, după care mărturiseşte: «Rabbi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu…» (Ioan 1, 50), Fiul lui Dumnezeu celui viu, mai ales că prin acest detaliu, când Hristos l-a văzut sub smochin, trebuie văzut ca o învăţătură a Evangheliei Duminicii Ortodoxiei.

,,Te-am văzut sub smochin” (Ioan 1, 49)
Cuvântul Mântuitorului Hristos: ,,Te-am văzut sub smochin” (Ioan 1, 49), ne învaţă multe lucruri folositoare, adică, în clipa în care ceilalţi aleargă în dreapta şi stânga şi pierd preţiosul lor timp în distracţii şi în lucruri deşarte, în clipa în care unul fură, în clipa în care altul adună comori, în clipa în care unul se afundă ca porcul în mocirlă, în momentul în care suntem paralizaţi de frică şi aproape toţi stăm izolaţi cu botniţa la gură de frica aşa-zisei pandemii, tu, Natanaele, timpul tău nu l-ai irosit în cele deşarte ale lumii, ci, te-am văzut sub smochin îngenunchind şi rugându-te lui Dumnezeu şi citind legea Lui. La acest cuvânt, noi trebuie să luăm aminte, câte ne învaţă, pentru că se potriveşte şi pentru noi, când ne spune Domnul Hristos: „Te-am văzut”! Dar, oare, ne arătăm, noi, cu adevărat, ca să fim văzuţi de Dumnezeu sau ne vede Mântuitorul Hristos, împlinind Sfânta Lui Voie? Ne vede Domnul, sculându-ne dis-de-dimineaţă şi primul nostru cuvânt să fie: Dumnezeule, îţi mulţumim? Ne află Dumnezeu, făcând rugăciunea dimineaţa, la prânz, la masă, ca şi seara, când îngenunchem în faţa icoanelor şi ne facem iarăşi rugăciunea? Ne află, Iisus Hristos, că venim la biserică şi că adorăm cel Preasfânt numele Lui? Ne află, că mergem la Spovedanie, că ne spunem păcatele, că ne împărtăşim cu Preacuratele Lui Taine? Deci, ne află Iisus Hristos, făcându-ne datoria? Din toate acestea, să reţinem faptul că Ortodoxia este o credinţă normală, în sensul că propovăduieşte învăţătura curată primită de la Mântuitorul Iisus Hristos, păstrată în Biserica întemeiată de El, transmisă prin Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor, formulată şi tezaurizată apoi de către Sfinţii Părinţi ai celor şapte sinoade ecumenice. Ortodoxia este, astfel, garant al neabaterii de la ceea ce a fost firesc şi normal de la început. În această privinţă, Sfântul Nicolae Velimirovici (1880-1956) apreciază: «Credinţa ortodoxă este toată din cer şi toată este cerul. Celelalte credinţe sunt mai mult sau mai puţin un amestec al cerului şi al pământului, un amestec al sfinţeniei şi al păcatului. Cândva, întreaga creştinătate a fost ceea ce este acum Ortodoxia, dar pe urmă, bucată cu bucată, s-a rupt şi s-a separat conform cu păcatul şi cu filosofia păcătoasă. Iar cauza acestei rupturi şi schisme este aceea că oamenii au amestecat cerul cu pământul, au aruncat praful pământesc în strălucirea divină, căci această strălucire divină le-a fost prea tare… » (Suflete înviate, vol. IX, p. 169). În concluzie, Duminica Ortodoxiei, prima din Postul Mare, ne aminteşte în fiecare an de acest dar nepreţuit de care ne bucurăm toţi cei care vieţuim în această credinţă firească, autentică, normală. Pentru această bucurie, mulţumind Lui Dumnezeu, trebuie să fim recunoscători, în acelaşi timp, tuturor oamenilor drept credincioşi, care în decursul istoriei au luptat, uneori cu preţul vieţii, pentru afirmarea Sfintei Ortodoxii, fiindcă numai Dumnezeul Iubirii şi al Credinţei neabătute, cu milostivire şi cu îngăduinţă voieşte ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

P.S. Să amintim că în acest an, în Duminica Ortodoxiei este şi «Ziua Olteniei», că în această zi de 21 martie, cu două sute de ani în urmă, Tudor Vladimirescu intra victorios cu oastea de panduri în Bucureşti, iar, pentru că tot suntem la socotirea anilor, să mai spunem că, în această duminică, obştea de maici ostenitoare şi toţi cei care o cunosc, o cinstesc, la ziua de naştere, pe smerita Preacuvioasa Maică Stareţă Marina Gligor Stavrofora, de la Mănăstirea «Sfânta Treime» Strâmba-Jiu, Turceni, Gorj!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here