În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (a Lăsatului sec de carne); Ap.1 Corinteni 8, 8-13; 9, 1-2; Ev. Matei 25, 31-46, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, prin mesajul Sfintei Evanghelii, ascultând cuvintele Atotputernicului Dumnezeu şi Drept Judecător, ale Domnului nostru Iisus Hristos, pilduitoarea învăţătură dumnezeiască ne transmite faptul că la momentul sfârşitului de obşte, lumea îşi va încheia istoria, când fiecare făptură omenească şi fiecare popor îşi vor fi încheiat existenţa, deoarece, păcătoşii vor merge în focurile iadului la chinurile veşnice, iar, drepţii vor merge la Viaţa cea veşnică! Astfel, Cuvântul Evangheliei ne arată că atunci când va veni Fiul Omului întru Slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci, va şedea pe tronul Slavei Sale şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga! Atunci, va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: ,,Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”! Atunci, drepţii îi vor răspunde, zicând: «Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine»? Iar împăratul, răspunzând, va zice către ei: ,,Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut”! Atunci, va zice şi celor de-a stânga: ,,Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat”! Atunci, vor răspunde şi ei, zicând: «Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit»? El, însă, le va răspunde, zicând: ,,Adevărat zic vouă: întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceştia prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut”! Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică»! De fapt, observăm că la Înfricoşătoarea Judecată, nu suntem întrebaţi de păcatele săvârşite, ci, de cât bine am făcut celorlalţi, iar, dacă tot ne-am trăit în păcate viaţa noastră şi nu ştim decât să fim de ocară, atunci, să facem din obişnuinţa noastră, nu o povară legată de grumaz, ci, o treaptă spre Dumnezeul Iubirii, Cel Care a venit în această lume, ca să ne înveţe, cum trebuie să trăim într-o viaţă vremelnică şi trecătoare, pentru a dobândi Viaţa cea veşnică!
,,Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii”!
Această a treia Duminică a Triodului a devenit cadrul importantei comemorări a celei de-a Doua Veniri a Mântuitorului Hristos, graţie dezvoltărilor şi comentariilor imnografice ale Pericopei Evanghelice (Matei 25, 31-46) care va fi citită la Sfânta Liturghie, mai ales că în planul structurii perioadei pregătitoare şi a reprezentării timpului pe care îl dezvoltă, această Duminică, am putea spune că reprezintă continuarea logică a comemorării tuturor adormiţilor din ziua de sâmbătă, adică, din «Sâmbăta morţilor», dat fiind că aceasta anticipează adunarea finală a celor vii şi a celor morţi, ca să anunţe tema acestei rugăciuni prin prezenţa a numeroase tropare ce fac aluzie la Judecată. În altă ordine de idei, această Duminică binecuvântată completează, prin evocarea Dreptăţii Lui Dumnezeu, meditaţia la Mila Lui, pentru a deschide cea de-a doua parte a perioadei pregătitoare consacrată postului, reprezentând faţă de Duminica următoare, închinată izgonirii lui Adam din rai, extremitatea ultimă a istoriei mântuirii, am putea spune, recapitulată şi condensată înainte chiar de a intra în Postul Mare, pe parcursul căruia timpul măsurat al istoriei va fi «răstignit» pentru a fi îndumnezeit. Desigur, ţinând seama de context, unii tâlcuitori ajung şi restrâng cercul «fraţilor prea mici» ai lui Iisus, cu care El Se identifică în modul cel mai deplin! Aici, Domnul îi are în vedere, mai ales pe misionarii creştini, iar, criteriul judecăţii va fi modul în care beneficiarii propovăduirii i-au primit şi i-au slujit pe cei trimişi de Domnul la ei să le vestească Evanghelia. Aceşti trimişi aveau nevoie de hrană şi de îmbrăcăminte! Străini fiind, aveau nevoie să fie adăpostiţi, dacă erau bolnavi sau dacă erau închişi pentru numele lui Hristos, aveau nevoie să fie vizitaţi şi ajutaţi. Aşadar, cea de-a treia Duminică a Triodului marchează o înţelegere şi mai profundă a tainei mântuirii, pentru că în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, punerea «de-a stânga» sau «de-a dreapta» depinde şi de modul în care e cercetat fiecare a cercetat pe Fiul Omului, atunci când Acesta a flămânzit, a însetat, a fost străin, gol, bolnav sau în temniţă. Desigur, ar fi şi argumente din zona practică, pentru ca omul să înţeleagă modul în care binele făcut pe pământ se regăseşte şi în ceruri. Chiar dacă cineva nu vrea să ştie de Dumnezeu, de binefacerile Lui, de vindecările Lui, cu siguranţă tot omul ştie că va muri! Sunt unii care afirmă că ei vor trece în nefiinţă, că nu mai e nimic dincolo, dar, orice ateu sau nihilist onest cu el însuşi, poate înţelege că moartea nu înseamnă aneantizare, ci o altfel de existenţă. Că nu are cum să piară această conştiinţă de sine, ci, doar, să fie alterată, precum a celui ce adoarme şi are coşmaruri. Pe de altă parte, nu trebuie să ai studii de teologie ca să înţelegi că tot ceea ce ai dobândit pe acest pământ, nu este al tău, că nici avuţiile, nici trupul tău, nu le poţi controla decât vremelnic şi tardiv, iar, dacă te înscrii într-o «călătorie fără întoarcere», poate că ar trebui să ne pregătim puţin de drum! Evident, cei care gândesc practic sau caută soluţii chiar şi acolo unde situaţia pare disperată, sunt mai de apreciat decât cei ce se cred moştenitori de drept ai Împărăţiei Cerului, dar nu întreprind nimic, pentru că anumite pasaje din Evanghelie ne prezintă faptul că noi ne supunem la Judecata Înfricoşată, ca fiind…Vestea cea bună! «Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi» Mt. 24, 6), deoarece, chiar şi ultimele cuvinte din Cartea Apocalipsei: «Vino repede, Doamne Iisuse», care au fost scrise cu o atât de mistuitoare nădejde şi tânjire de Biserica primară, sună ameninţător pentru unii, dar, ei le răspund cu o rugăciune ce-i aparţine Fericitului Sf. Augustin: «O, Doamne, facă-se voia după cum voieşti… dar nu, încă!». Pentru majoritatea creştinilor, chiar şi numai gândul la Judecata Lui Dumnezeu este înfricoşător, pentru că ei se gândesc la posibila osândă, nu la biruinţa ce va să fie a drepţilor (Mt. 12, 20) şi a lui Dumnezeu. Uităm prea uşor făgăduinţa Mântuitorului Hristos: „Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă” (In 5, 24), pentru că aceste cuvinte nu ne dau sentimentul victoriei şi nici nu suntem suficient de dedicaţi în tânjirea noastră după biruinţa Lui Dumnezeu, indiferent de costul pe care îl plătim prin credinţa noastră! Chiar şi binecunoscutele cuvinte: «Cred, Doamne, aj ută necredinţei mele», ne depăşesc uneori pe mulţi dintre noi, pentru a-L înţelege pe Dumnezeul Iubirii, Cel Care a venit în această lume, ca să ne înveţe, cum trebuie să trăim într-o viaţă vremelnică şi trecătoare, pentru a dobândi Viaţa cea veşnică!
,,Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc…”!
În ultimă instanţă, să acceptăm faptul că Înfricoşata Judecată este o veste bună, fiindcă ea cuprinde promisiunea că Domnul va veni şi-Şi va aduna copiii, când nu va mai fi nici o suferinţă şi nici un rău nu va mai exista. Dar, e o veste bună şi în alt sens, mai surprinzător: din Sfânta Scriptură, din care vedem că reiese limpede faptul că nu vom fi judecaţi după standarde omeneşti, ci, măsura după care vom fi măsuraţi este afirmaţia severă şi absolută a Lui Dumnezeu că numai iubirea contează şi, mai mult, iubirea neprihănită şi pe deplin manifestată în chipul vieţuirii noastre (Iac. 2). Scara de valori a Lui Dumnezeu, oricât de supraomenească ar fi ea, reprezintă o mărturie a faptului că vocaţia noastră este să fim după asemănarea Lui şi că tot ceea ce este mai mic decât aceasta, nu este vrednic de om. Aceeaşi convingere transpare, într-un mod surprinzător, în episodul pe care Sf. Ev. Matei îl relatează în Evanghelia sa (Mt. 22, 15-22) despre tributul către Cezar: «Se cuvine să dăm dajdie Cezarului sau nu?», iar, aceasta pare a fi o întrebare despre responsabilitatea socială a ucenicilor Lui Hristos. Evident, ceea ce poartă chipul Cezarului este al acestuia, dar, ceea ce poartă chipul Lui Dumnezeu, Îi aparţine Lui, pentru că suntem ai lui Dumnezeu, la fel de convingător, pe cât sunt banii de dajdie ai Cezarului. În concluzie, să înţelegem faptul că trebuie să ne lărgim foarte mult viziunea pentru a putea înţelege întreaga bogăţie a pildelor Mântuitorului Iisus Hristos despre judecată, pentru că ele nu se referă prea mult la a face cu orice preţ un anumit lucru, cât la a fi înaintea Lui Dumnezeu! În centrul Judecăţii Înfricoşătoare se află credinţa, pentru că Domnul Însuşi ne spune: „Cel ce va crede se va mântui”! Iar, aici e vorba despre o credinţă mult mai mare decât cea cu care suntem obişnuiţi! „Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi” (Mc. 16,17-18), pentru că aceste minunate cuvinte, e bine să fie în mintea şi în sufletul celor care tremură de frica pandemiei acesteia blestemate, care nu este decât o lucrătură omenească şi o manipulare grosolană a omenirii! Dacă vindecarea trebuie împlinită conform regulilor omeneşti ale răsplătirii după faptă, să nu uităm niciodată că Îl avem ca mijlocitor către Tatăl, pe Însuşi Iisus Hristos Cel drept, că El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, fiindcă Dumnezeul Iubirii a venit în această lume, ca să ne înveţe, cum trebuie să trăim într-o viaţă vremelnică şi trecătoare, pentru a dobândi Viaţa cea veşnică!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
