În cea de-a treia zi de Crăciun, am avut Duminica după Naşterea Domnului (a Sfinţilor: Iosif Logodnicul, David Proorocul şi Iacob, rudenia Domnului); Ap. Galateni 1, 11-19; Ev. Matei 2, 13-23 (Fuga în Egipt), poate şi ca un minunat prilej de a ne referi cu evlavie la «Troparul Naşterii Domnului, glasul al 4-lea», în care se reunesc rugăciunile noastre pentru a spune: «Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie», iar, tocmai pentru a ne statornici sufleteşte şi a realiza pe deplin profunzimea momentului, atât de bine reliefat în «Troparul din Duminica după Naşterea Domnului», Glasul 2, parcă regăsim glasurile ce capătă o dimensiune astrală prin cuvintele: «Binevesteşte Iosif lui David, Dumnezeiescului părinte, mi¬nunile: văzut-ai pe Fecioara născând; cu magii te-ai închinat; cu păstorii ai slăvit şi prin îngeri înştiinţare ai primit. Roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre», pentru că rugăciunea rămâne un răspuns al credinţei noastre! Aceasta, fie şi pentru a redimensiona semnificaţia textului Evanghelic privitor la fuga în Egipt a Maicii Domnului împreună cu dreptul Iosif, purtând cu ei pe Pruncul Iisus, dar și împlinirea groaznicei porunci a lui Irod de a ucide pe toți copiii din Betleem și împrejurimi, cu scopul de a-L omorî și pe Iisus Cel Nou Născut, fiindcă Dumnezeu Tatăl, prin Fiul Său şi prin lucrarea Duhului Sfânt, încearcă să ne alunge îndoiala din suflet şi să trăim viaţa în lumină!
«Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt»!
Ca urmare, despre «Fuga în Egipt», Sf. Ev. Matei 2, 13-23, relatează faptul că «După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă”. Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: „Din Egipt, am chemat pe Fiul Meu”. Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: „Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt”. După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, şi i-a zis: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului”. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel. Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi, venind, a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească exact ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema» Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Totuşi, în scrierile cunoscute ale proorocilor, iar, aici ne referim la acelea care s-au păstrat, nu găsim nicăieri precizarea că Domnul Iisus Hristos, va fi numit Nazarinean, deşi, e posibil ca această proorocire să fi fost în vreo carte care să se fi pierdut în desele peregrinări ale israeliţilor prin ţinuturi mai îndepărtate, poate chiar în ruinele jefuite ale Ierusalimului, asemeni unei predanii nescrisă, purtată în decursul evenimentelor de la o vreme la alta. Şi chiar dacă sunt pagini ale Noului Testament în care Apostolii vorbesc despre citate de proorocie, ca şi cum acestea ar fi foarte cunoscute, ele nu se găsesc în Vechiul Testament! Orice popor, în bogăţia sa spirituală are mai multă proorocie nescrisă decât scrisă, mai multă cultură populară nescrisă, decât scrisă, aşa că, de ce n-ar trebui să fie la fel şi cu iudeii, pentru ca noi să înţelegem pe deplin întreaga existenţă pământeană a Domnului Iisus din Nazaret! În acest fel, Biserica ne aduce aminte de fuga în Egipt a lui Iisus, pentru că nu întâmplător, Mântuitorul, încă de la începutul prezenţei Sale pe acest pământ, nu a avut parte de acceptare, nici măcar de îngăduinţă, deoarece, până în ultima clipă I-au stat împotrivă cărturarii, fariseii şi conducătorii poporului, până în ultima clipă a trebuit să dea explicaţie şi să I Se ceară socoteală pentru vindecări, pentru învieri şi chiar pentru învăţătura Sa, pentru că este Fiul lui Dumnezeu, iar, prin tot ceea ce a creat şi creează mereu, Dumnezeu Tatăl, prin Fiul Său şi prin lucrarea Duhului Sfânt, încearcă să ne alunge îndoiala din suflet şi să trăim viaţa în lumină!
„Din Egipt, am chemat pe Fiul Meu”!
Aşadar, în Duminica după Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care a fost şi ultima duminică din anul acesta, s-a dovedit una plină de semnificaţii duhovniceşti întrucât ne dezvăluie care este Planul Lui Dumnezeu de mântuire a lumii, dar şi o serie de contraste izbitoare ale istoriei omenirii acesteia care se intitulează a fi post-modernistă, dar, care se dovedeşte prea mult robită de păcat şi de frica morţii pandemice sau a morţii de altă natură! Ca nişte ecouri profunde, în slava cerului şi în văzduhul nepătruns, încă mai stăruie cântările voioase ale îngerilor, iar pe pământ, inimile păstorilor încă fremătă de mare bucurie că li S-a Născut Mântuitor. Dar, nu se poate face abstracţie de faptul că din porunca lui Irod au fost masacraţi şi ucişi 14.000 de prunci din Betleem şi ţinuturile învecinate, cu gândul mârşav că printre acei copilaşi s-ar afla şi Pruncul Iisus, dar, din fericire, Regele Irod a eşuat în pornirea lui diabolică, fiindcă Dumnezeu l-a înştiinţat în vis pe Iosif ca să ia Pruncul şi pe mama Lui pentru a fugi în Egipt, deci, pentru a-L scăpa în acest fel pe Fiul Său de sabia lui Irod! Ca urmare a judecăţii divine, ucigătorul de prunci a fost pedepsit cu cea mai cumplită suferinţă a acelor părţi ale corpului omenesc, cu care omul a fost împodobit de către Milostivul Dumnezeu pentru facerea copiilor, iar, duhoarea care se răspândea de la Irod, îndepărta pe toată lumea de la curte, el fiind tot mai singur, cu durere trupească şi în cele din urmă nebun! Astfel, Irod şi-a lepădat sufletul său cel negru ca să-şi ducă mai departe chinurile groaznice, din care moartea îi slobozise trupul! În realitatea lumească şi păcătoasă, într-adevăr, fiecare păcătos, oricât de puternic s-ar înarma, se înşeală negrăit de mult, dacă va crede cumva că el este mai puternic decât un prunc neprihănit şi curat ca un înger! Nimic nu este mai puternic în lumea aceasta, decât întreaga înţelepciune modelatoare şi curăţia neprefăcută, deoarece îngerii Lui Dumnezeu stau în spatele curăţiei şi a întregii înţelepciuni cu săbii necruţătoare! De fapt, noi toţi, ne înşelăm, deseori, când, fiind orbiţi de păcat, credem că noi, cu puterea, tăria şi cu armele noastre, suntem mai puternici decât un copilaş neputincios de câţiva anişori, iar, ca să ne înspăimântăm cu adevărat, e bine să auzim chiar mărturisirea unui ucigător de prunci, aşa cum a fost regele Irod! În consecinţă, aşa cum Dumnezeu Tatăl a ocrotit Sfânta Familie, zădărnicind planul sângerosului rege, tot la fel credem că ne ţine şi pe noi sub oblăduirea Sa, ceea ce înseamnă că absolut nimeni nu poate schimba planul Tatălui Ceresc de a-i ocroti pe fiii Săi, chiar dacă aceştia trec uneori prin grele încercări, aşa cum este şi criza pandemică, de cele mai multe ori, dacă nu chiar întotdeauna, efectele concretizându-se în lipsuri şi primejdii care conduc la o criză socială şi economică pe termen lung. Bunul Dumnezeu, Care ne-a creat şi ne-a răscumpărat din robia păcatului, nu ne lasă niciodată singuri, dacă ne încredem în puterea Sa, ci, ne întăreşte cu Harul Său, astfel încât să putem înfrunta şi învinge amăgirile şi ispitele diavolului, ca şi greutăţile existenţei pentru a nu cădea în păcat! E posibil ca mulţi dintre credincioşii de astăzi să facă marea greşeală de a cere de la Milostivul Dumnezeu, mai întâi lucruri pământeşti şi abia după aceea să ceară iertarea păcatelor, care ne asigură fericirea şi mântuirea sufletului nostru! Să fim bine înţeleşi, Multmilostivul Dumnezeu, dimpotrivă, ne porunceşte să căutăm întâi calea către Împărăţia Cerurilor, adică, Biserica, rugăciunea, pocăinţa, împăcarea cu toţi, postul, smerenia şi Sfânta Împărtăşanie, pentru ca abia după aceea, să cerem şi pe cele pământeşti, adică: sănătate, reuşită în viaţă, căsnicie fericită, copii cuminţi, mulţi bani, funcţii bine remunerate, ajutor în toate cele pe care le solicităm să ni le dea gratuit, chiar dacă nu le cerem cu credinţă în suflet! De aceea, mulţumindu-I Bunului Dumnezeu Atotţiitorul, că, în anul care a trecut, ne-a ţinut, ca un Părinte bun, sub acoperământul aripilor Sale (cf. Ps. 16, 8), Îl rugăm ca şi în anul care vine, să ne aibă în paza Sa şi să ne ferească de tot răul şi de patimile diavoleşti. Să înălţăm, aşadar, o sfântă rugăciune prin Condacul acesta: «Cel ce din veci Te-ai născut din Tatăl şi la plinirea vremii Te-ai întrupat de la Duhul Sfânt şi Te-ai născut cu trup din Sfânta Fecioară Maria ca să ne mântuieşti din robia păcatului, pace lumii Tale dăruieşte şi ne izbăveşte pe noi de toate ispitele şi necazurile, ca să cântăm Ţie cu uşurinţă aşa: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce cu trupul în peşteră Te-ai născut, miluieşte-ne»! În concluzie, plecându-ne cu smerenie fruntea înaintea Celui Atotputernic, să-I mărturisim cu speranţă şi cu multă încredere ca să ne dea ajutor în lupta cu pandemia şi cu alte suferinţe sufleteşti şi trupeşti, pentru a ne bucura cu adevărat de binecuvântate împliniri, fiindcă, prin tot ceea ce a creat şi creează mereu, Dumnezeu Tatăl, prin Fiul Său şi prin lucrarea Duhului Sfânt, încearcă să ne alunge îndoiala şi tristeţea din suflet şi să trăim viaţa în lumină!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
