HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
În Duminica a 7-a după Sfintele Paşti (a Sf. Părinţi de la Sinodul I Ecumenic); Ap. Fapte 20, 16-18; 28-36; Ev. Ioan 17, 1-13 (Rugăciunea lui Iisus), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, din Sfânta Evanghelie care se citeşte în biserică, iată, avem Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru Apostoli și pentru toți credincioșii, consemnată în Sfânta Evanghelie de la Ioan, capitolul 17, versetele 1-13, pentru a înţelege că într-o lume pluralistă, noţiunea universalismului şi globalismului se promovează din ce în ce mai puternic, din moment ce mondializarea pare a fi o ideologie mai interesantă decât unitatea tuturor prin Biserica Lui Hristos. De aceea, comuniunea întregii firi umane este realizată, într-o manieră unică, în Persoana divino-umană a Mântuitorului Hristos, fiindcă El este Capul Bisericii, noi suntem mădulare, fiecare în parte, iar Capul Care Luminează mintea are stăpânire peste tot trupul (In. 17, 2). Desigur, unitatea mădularelor ţine întotdeauna de Dumnezeu-Omul, prin concorporalitatea şi consangvinitatea tuturor mădularelor cu Capul care capătă expresia deplinei unităţi sau comuniuni, bazată pe libertate şi iubire! Credincioşii, ca mădulare, înaintează mereu spre Hristos, înaintând în acelaşi timp spre unitatea dintre ei şi dintre ei şi Dumnezeu, pentru că Hristos este izvorul, principiul şi temelia unităţii în Biserică. El este viţa, dar şi seva care curge prin vlăstarele ei (In. 15, 1-2), mai ales că adevărata bucurie şi viaţă sunt armonios trăite doar în Hristos şi în Biserică (Efes. 5, 32) înrădăcinat cu Fiul lui Dumnezeu făcut om şi unit cu semenii noştri. Acesta este sensul profund al ontologiei umane, model unic pentru întreaga creaţie, deoarece, acolo unde este Hristos, există unitatea, dragostea şi dorinţa de a fi mereu şi pe veci împreună unii cu alţii. Efortul de a cerceta Sfânta Scriptură pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeul cel adevărat, nu se poate face la întâmplare, deoarece tainele Scripturii pot fi pătrunse doar de către omul cel duhovnicesc, iar mintea celui care doreşte să înţeleagă drept aceste taine trebuie să fie antrenată în acest sens, altfel se poate cădea uşor în înţelegeri greşite şi chiar în erezie. Pilda Duminicii a 7-a după Paşti este în strânsă legătură cu pomenirea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, trecuţi în calendar, când li se face pomenire specială, ca-n fiecare an, în această duminică aflată între praznicul Înălţării Domnului şi cel al Pogorârii Sfântului Duh. De aceea ne adresăm cu salutul „Hristos S-a Înălţat!”. Aplecarea omului credincios de a-L cunoaşte pe Mântuitorul Hristos ca singur Dumnezeu adevărat, are darul să alunge spusele ateilor ignoranţi şi răuvoitori, din trecut şi de azi, care susţin – fără temei – că în Biblie ar scrie «crede şi nu cerceta», însă trebuie să spunem deschis că nicăieri în Sfânta Scriptură nu întâlnim această expresie! Dimpotrivă: ,,Cercetaţi Scripturile, spune Mântuitorul (Ioan 5, 39), că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea mărturisesc despre Mine”! Cât priveşte «Rugăciunea Lui Iisus», trebuie să acceptăm netăgăduit faptul că mărturisirea credinţei în Hristos este legată de mărturisirea neputinţei noastre de a fi mântuiţi doar prin puterea noastră lumească, medicală, politică sau de altă natură! Aceasta spune totul şi întreaga luptă a creştinului îşi are temelia pe aceste două lucruri: credinţa în Hristos şi cunoştinţa păcătoşeniei noastre. Astfel, Rugăciunea lui Iisus arată în câteva cuvinte toată strădania credinciosului şi sintetizează întreaga învăţătură dogmatică a Bisericii noastre Ortodoxe, mai ales că în acest fel, noi cunoaştem şi mărturisim puterea lui Hristos (Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu) şi propria noastră slăbiciune (miluieşte-mă pe mine, păcătosul), pentru ca să atingem în acest fel starea binecuvântată a smereniei şi harul lui Hristos, care înseamnă Împărăţia Cerurilor, mai ales că Dumnezeu Tatăl ne îndeamnă să-L mărturisim pe Mântuitorul Iisus Hristos în rugăciune şi să apărăm de orice rătăcire, ceea ce înseamnă viaţa în dreapta credinţă!
,,Părinte, a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te
preaslăvească”!
Aşadar, în Duminica a şaptea după Paşti, numită Duminica Sfinţilor Părinţi, prăznuim şi marea biruinţă a Bisericii dreptmăritoare asupra unuia dintre cei mai înverşunaţi duşmani pe care i-a avut în timpul luptelor împotriva ereziilor, deci prăznuim biruinţa Bisericii împotriva rătăcirilor lui Arie din Alexandria, cel care spunea că Iisus Hristos ar fi numai o făptură a Tatălui, o fiinţă superioară oamenilor, dar nu Dumnezeu adevărat, iar, în felul acesta, Arie nega pe faţă divinitatea Fiului Lui Dumnezeu Tatăl! Tulburările care s-au ivit în legătură cu apariţia acestei noi erezii ameninţau Biserica prin ruperea în două, prin schismă, iar, pentru a pune capăt acestei învăţături greşite, la chemarea împăratului Constantin cel Mare, s-au întrunit episcopii de pretutindeni, fără deosebire de neam şi de limbă, în cetatea Niceea din Asia Mică. La Primul Sinod Ecumenic a participat şi împăratul Constantin cel Mare, iar lucrările sinodului s-au deschis la data de 14 iunie 325. Acolo, Sfinţii Părinţi, în număr de 318, au examinat învăţătura lui Arie şi au constatat că ea contrazice Sfintele Scripturi şi adevăratele predanii, astfel că, din acest motiv, erezia a fost osândită, iar iniţiatorul ei, Arie, a fost lepădat de Biserică şi afurisit ca un eretic şi hulitor al lui Hristos. De asemenea, pentru ca nicicând să nu mai fie tulburaţi creştinii cu asemenea învăţături greşite, s-au statornicit şi s-au fixat primele şapte articole din Simbolul Credinţei, în care se cuprinde şi ne este înfăţişată învăţătura Bisericii despre Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul. Simbolul Credinţei, care s-a întocmit atunci, completat ulterior cu încă cinci articole, se rosteşte până azi în bisericile noastre, ca mărturisirea credinţei celei adevărate pe care au dat-o Sfinţii Părinţi adunaţi în soborul de la Niceea, împotriva lui Arie şi a adepţilor săi care învăţau, aşa cum am arătat, lucruri defăimătoare despre Fiul lui Dumnezeu. Finalizarea şi redactarea Simbolului Credinţei i se atribuie Sfântului Atanasie cel Mare, care, prin înţelepciunea şi austeritatea vieţii sale, şi-a câştigat un mare prestigiu în faţa Sfinţilor Părinţi adunaţi la acest sinod. Istoricii spun că însuşi împăratul Constantin cel Mare, atunci când i s-a dat citire în şedinţă public, ar fi zis: „Sunt convins că nu l-aţi făcut voi, ci Duhul Sfânt a lucrat cu voi!”. Să mai precizăm că, alături de Sfântul Atanasie cel Mare, au mai participat, la soborul de la Niceea, şi alţi sfinţi şi mucenici, cum sunt Potamon, Pafnutie din Tebaida de Sus, care avea numai un ochi fiindcă celălalt îi fusese scos de către păgâni, şi Paul din Neocezareea, căruia i s-au tăiat amândouă mâinile. Dar acolo a mai fost şi Iacob din Nisibi, vestit pentru minunile sale cu învierea mai multor morţi, pentru că toţi s-au adunat ca să osândească erezia lui Arie şi să statornicească credinţa cea adevărată referitoare la persoana Fiului lui Dumnezeu.
Este un lucru minunat ca să admirăm faptele acestea ale Sfinţilor Părinţi adunaţi din toate părţile lumii creştine, pentru curajul şi îndrăzneala lor de a răbda necazurile de tot felul la care au fost expuşi din partea ereticilor, numai ca să-L poată mărturisi pe Hristos. De aceea, să încercăm şi noi să păşim pe urmele lor, iar, pentru a putea face acest lucru, e nevoie să pătrundem şi să cunoaştem tot mai bine rostul vieţii celei adevărate: să-L cunoaştem cu adevărat pe Dumnezeu, să-L iubim, să-I slujim şi în felul acesta să câştigăm Împărăţia cerească, aşa cum au făcut Sfinţii Părinţi, fiindcă Dumnezeu Tatăl ne îndeamnă să-L mărturisim pe Mântuitorul Iisus Hristos în rugăciune, şi să apărăm de orice rătăcire, ceea ce înseamnă viaţa în dreapta credinţă!
,,Acum vin la Tine și pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei.” (Ev. Ioan 17, 1-13)
În fiecare an, în această Duminică, Biserica ne aminteşte de cei 318 Părinţi de la Niceia şi ne pune viaţa lor drept pildă pentru ca, bine cunoscând-o şi înţelegând râvna şi dragostea cu care au apărat dreapta credinţă faţă de cei fărădelege, să luăm îndemn sfânt a le fi urmaşi vrednici, atât în sfinţenia vieţii, cât şi în apărarea legii strămoşeşti. Pentru aceasta e nevoie să ştim că Biserica Ortodoxă Română niciodată n-a învăţat altceva decât ceea ce a învăţat însuşi Mântuitorul, iar, interpretând altfel Scripturile de cum o face Sfânta Biserică, ne expunem la primejdii mari de rătăcire de la adevăr, aşa cum s-a întâmplat cu ereticul Arie. Pe de altă parte, să nu dăm crezare înnoirilor şi înnoitorilor de lege care caută prin secularizare, ca şi pe timpul Sfinţilor Părinţi, să rupă cât mai multe suflete de la sânul Bisericii celei adevărate! De aceea, știm că nu este suficient să citești tu singur Sfânta Scriptură, așa cum fac mulți pretinși creștini, ci ai nevoie de un îndrumător, iar, fără aceasta, poți greși, te poți rătăci, sau, pur și simplu, te poți descuraja. De aceea a fost nevoie ca să vină Duhul Sfânt și să-i lumineze pe Sfinții Părinți de la sinoadele ecumenice și pe alții care nu au participat la sinoadele ecumenice, dar care au lăsat scrieri sfinte, prin sfințenia lor, pentru ca să ne ajute pe noi să tâlcuim și să înțelegem corect Sfânta Scriptură. Acești Sfinți Părinți, care, iluminați de Duhul Sfânt, ne transmit învățăturile corecte despre Sfânta Scriptură, alcătuiesc la un loc Sfânta Tradiție; nu tradiția în sine, care aparține fiecărui popor! Tradiția înseamnă limba, obiceiurile, datinile, cultura, în general, dar altceva este Sfânta Tradiție, pentru că ea s-a alcătuit prin asistența directă a Duhului Sfânt către Sfinții Părinți ai Bisericii. Iar această Sfântă Tradiție a început nu cu cei de la Sinodul I Ecumenic, pentru că înainte de ei au fost și părinții apostolici, au fost și părinții intermediari, dar toți la un loc, cel puțin până la Sinodul al VII-lea Ecumenic, care a avut loc în anul 787 după Hristos, au alcătuit Sfânta Tradiție. În concluzie, singurul Dumnezeu adevărat este Dumnezeul pe care ni-L descoperă Sfânta Scriptură și pe care ni-L atestă Sfinții Părinți, de aceea, când se vorbește despre Iisus Hristos, El este definit „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, „Lumină din Lumină”, fiindcă numai Dumnezeu Tatăl ne îndeamnă să-L mărturisim pe Mântuitorul Iisus Hristos în rugăciune şi să apărăm de orice rătăcire, ceea ce înseamnă viaţa în dreapta credinţă!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
