Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu şi omul sunt două cruci îmbrăţişate, aşa cum cerul şi pământul sunt unite prin ceea ce Mântuitorul Iisus Hristos a binevoit a fi într-o iubire fără de sfârşit!

620

În Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci; Ap. Galateni 2, 16-20; Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1 (Luarea crucii şi urmarea Lui Hristos), în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română este rânduită citirea din Sfânta Evanghelie a unei teme de o adâncă reflecţie duhovnicească, deoarece Mântuitorul Iisus Hristos ne atrage atenţia că nu-L putem urma fără lepădarea de sine şi purtarea crucii noastre, mai ales că sunt momente în viaţa cea de toate zilele, când simţim că ni se pare foarte grea crucea pe care suntem datori să o ducem, cu precizarea că prin «cruce» înţelegem, de fapt, suferinţele îndurate, greutăţile înfruntate, bolile abătute asupra noastră datorită păcatului, singurătatea care ne asupreşte de cele mai multe ori, iar, prima lucrare în urmarea lui Hristos şi în cultivarea comuniunii de viaţă cu El este lepădarea de sine, cea de-a doua fiind asumarea sau luarea crucii, iar cea de-a treia este împlinirea Voii Lui Hristos în viaţa omului! În plan raţional şi apropiat de judecata divină, de fapt, se confruntă logica dumnezeiască şi calea dumnezeiască a mântuirii, cu logica omenească şi calea omenească a milostivirii, care sunt nu numai diferite, ci chiar contrare în multe privinţe! De la facerea omului şi până la întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, nu a fost cunoscut semnul Sfintei Cruci, nu se ştia că prin ea se va mântui tot neamul omenesc! Iar, substratul Pericopei Evanghelice se dovedeşte relevant, mai ales că în concepţia şi în mentalitatea noastră omenească de astăzi, logic este ca în condiţii deosebite, cineva să se protejeze pe sine, aşa cum se vrea în mentalitatea globaliştilor protejarea de pandemie sau «imunizarea», folosindu-se abuziv un termen care înseamnă vaccinarea, pentru ca omul îngrozit de frica morţii, să se asigure pe sine, să se îngrijească de sine, să se promoveze pe sine, să facă totul pentru sine, pe când Sfânta Evanghelie ne cere să ne lepădăm de noi înşine, aceasta fiind calea împlinirii, afirmaţie ilustrată de însuşi faptul că simbolul, prin excelenţă, al creştinismului este Crucea, iar Crucea este semnul sacrificiului suprem. În acelaşi timp, Crucea este însăşi scara preamăririi Lui Hristos şi arma prin care l-a înfrânt pe vrăjmaşul diavol, pentru că El a biruit moartea şi a adus poporul într-o nouă structură dinamică de viaţă, eliberată de legăturile morţii şi ale stricăciunii. De aceea, pentru a face faţă unor provocări de tot felul, ne trebuie multă credinţă, ca să nu deznădăjduim, ci, să-I cerem ajutorul Lui Dumnezeu, iar, atunci, greutatea crucii va fi mai puţin apăsătoare şi mai uşor de purtat, deoarece, nu vom mai fi singuri în purtarea ei prin «golgotele» ateiste şi antiteiste ale unei lumi secularizate, ci, vom fi împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care este viu înaintea ochilor inimii noastre prin purtarea Crucii Sale!

,,Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”!
Pericopa Evanghelică a Dumnicii de după Înălţarea Sfintei Cruci, ne arată că Mântuitorul Hristos, nu a venit pe pământ, pentru a I se sluji, pentru a ne stăpâni, ci pentru a ne arăta iubirea Sa jertfelnică, pentru a ne arăta că ne iubeşte atât de mult, încât pentru noi se lasă răstignit pe Cruce! Or, ce dovadă mai mare de iubire poate primi cineva de la o altă persoană, decât aceea de a-şi pune zălog viaţa, spre a o dărui jerfelnic? Iisus Hristos Şi-a dat viaţa, pentru ca nouă să ni se deschidă poarta vieţii veşnice! Prin urmare, să se întrebe fiecare dintre cei ce se consideră creştini, adică, următori sau ucenici ai Domnului Hristos, oare, a meritat să facă această jertfă Domnul? Am schimbat noi ceva în propriile noastre vieţi, din momentul în care am conştientizat că pentru fiecare dintre noi, a gustat şi a primit Domnul ocara, ruşinea, bătăile, spinii, cuiele, moartea? El nu ne cere să trecem şi noi prin astfel de chinuri, ci, doar să primim această jertfă a Sa pentru noi şi pentru urmaşii noştri! Doar mucenicii se învrednicesc de cinstea supremă de a muri pentru credinţa lor în Hristos, iar, a trăi zi de zi cu Hristos şi pentru Hristos în mintea şi în sufletul nostru, înseamnă tot o mucenicie, poate şi o răstignire de bunăvoie a tuturor poftelor, gândurilor sau stărilor noastre, de dragul Lui Dumnezeu! Iar, ca să primeşti Iubirea şi îmbrăţişarea Celui de pe Cruce, trebuie să te jertfeşti la rându-ţi, pe cruce, fiindcă Dumnezeu şi omul sunt două cruci îmbrăţişate, aşa cum cerul şi pământul sunt unite în desăvârşire prin iubirea fără de sfârşit! Argumentul necesar pentru desăvârşire este răstignirea tuturor dorinţelor noastre facile şi prin aceasta, dezrădăcinarea iubirii de sine prin credinţa proprie şi ascultarea necondiţionată de Voia lui Dumnezeu. Desăvârşirea prin ascultare este aplicabilă îngerilor înainte de căderea diavolului şi a demonilor, din moment ce după cădere, nu mai există pocăinţă pentru îngerii care au căzut în păcat! Pentru fiinţele umane trăitoare vremelnic pe acest pământ, ascultarea este chiar mijlocul pentru desăvârşire înainte şi după cădere, însă, ascultarea nu este un scop în sine, pentru ca printr-o atitudine servilă să se poată ajunge la o stare paradisiacă şi edulcorantă de extaz, care ar duce la făurirea permanentă a unei relaţii servile sau egocentriste cu Dumnezeu. În momentele nevoitoare în care omul este rob sau slugă, el participă la desăvârşirea Lui Dumnezeu prin părtăşia de harul curăţitor, luminător şi îndumnezeitor al Tainei Crucii care curăţeşte patimile şi luminează şi sfinţeşte omul întreg, făcând posibil, prin împreună lucrarea omului (sinergie) şi ascultarea până la moarte de Voia lui Dumnezeu, acea Voinţă supremă prin care Harul lui Dumnezeu transformă supunerea egocentristă a omului individualizat şi izolat prin restricţii pandemice în iubire altruistă! Prin urmare, omului îi este dăruită îndumnezeirea, deoarece el devine colaborator şi prieten al lui Dumnezeu, frate şi împreună stăpânitor prin har cu Hristos şi fiu adoptiv al Fecioarei Maria! Fără asumarea Tainei Crucii şi a Învierii, prin care omul este curăţit, luminat şi primeşte îndumnezeirea prin care transcende egocentrismul şi iubirea de sine, care sunt înrădăcinate în vrema pandemiei prin frica sa de moarte, devine imposibil pentru vreun om ca să dobândească părtăşia la Iubirea lui Dumnezeu şi prin care el devine prietenul Lui Dumnezeu! «În iubire nu este frică, ne spune Sf. Evanghelist Ioan, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire» (1 Ioan 4, 18), dar, Doamne, tocmai acest lucru trebuie să-l înţeleagă cei cărora globaliştii le-au inoculat în oase şi în inimă frica de moarte! Alo, popândăii, gheorghiţeii şi arafaţii care ameninţaţi cu diferite restricţii şi cu pericole de moarte lumea de toate vârstele, care speriaţi omenirea ca să vă satisfaceţi interesele meschine ale voastre şi ale stăpânilor voştri din ţară şi din afara ţării, să reţineţi că moartea este arma diavolului împotriva lumii, prin care cel mai important vrăjmaş al lui Dumnezeu aruncă fiinţele umane în robia care izvorăşte din frică! Deci, în vreme ce «Pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi trupului, în acelaşi fel şi Hristos Domnul S-a împărtăşit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţine în robie toată viaţa» (Evrei 2, 14-15). Oricum, Crucea văzută, materială, a fost închipuită tainic în Legea Veche și prin semnul «T», care îi apăra de moarte pe cei ce îl aveau pe fruntea lor (Iezechiel 9, 4-6), deci, Crucea este simbolizată și prin pecetea Lui Dumnezeu Care păstrează nevătămați pe cei ce o au pe fruntea lor (Apocalipsă 7, 2-4; 9, 4), deoarece, Dumnezeu şi omul sunt două cruci îmbrăţişate, aşa cum cerul şi pământul sunt unite prin ceea ce Mântuitorul Iisus Hristos a binevoit a fi într-o iubire fără de sfârşit!

,,Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri”!
În legea Harului, Însuși Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a binecuvântat în chip văzut, cu mâinile Sale, pe copii: «Și luându-i în brațe i-a binecuvântat punându-Și mâinile peste ei» (Marcu 10, 16). Cât privește Crucea nevăzută, spirituală și tainică pe care trebuie s-o purtăm cu toții, aceasta este suferința și osteneala noastră la lucrarea faptelor bune, iar, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care a purtat Crucea văzută pe Golgota, cât și pe cea nevăzută a suferințelor pentru a noastră mântuire, ne-a învățat și pe noi să răbdăm crucea vieții, zicând: «Cine rabdă până la sfârșit acela se va mântui» (Matei 10, 22; 24, 13; Marcu 13, 13), deoarece Crucea este arma cea nebiruită cu care Hristos l-a biruit și a golit iadul! Anevoioasă şi grea este şi crucea oamenilor săraci și necăjiți care trăiesc în lipsuri și sărăcie, care se luptă cu multe nevoi ale vieții pământești. Toţi aceştia, dacă își vor duce crucea suferinței cu smerenie, cu multă răbdare și cu mulțumire, răsplată mare îi așteaptă pe ei la Dumnezeu, care este Preadrept, Atotștiutor și cunoaște răbdarea, necazul și suferința fiecăruia, pentru că Domnul va răsplăti tuturor după faptele lor! Tot creștinul care dorește mântuirea sufletului său este dator să fie gata a suferi cu dragoste și cu multă răbdare, toate necazurile și durerile vieții îngăduite de către Bunul Dumnezeu asupra omului, pentru mântuirea lui, pentru că niciodată în viață nu putem răbda cât suntem datori pentru păcatele noastre, pentru a împăca dreptatea lui Dumnezeu. Și nici a răbda nu putem fără mila și ajutorul Preaînduratului Dumnezeu. De aceea Mântuitorul nostru Iisus Hristos a zis: ,,Rămâneți în Mine și Eu în voi. Precum mlădița nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viață, tot așa nici voi, dacă nu rămâneți în Mine” (Ioan 15, 4). Dreptcredinciosul creştin cinstește Crucea care s-a sfințit cu mâinile Lui Hristos pe Golgota și se închină ei cu toată evlavia și smerenia, dar, la fel cinstește și crucea nevăzută a suferințelor vieții în Hristos, pe care a răbdat-o și Mântuitorul până la moarte, iar, un creştin cu credință în Dumnezeu și cu multă răbdare, își duce crucea suferințelor pe pământ în dragostea Lui Hristos şi spre mântuirea sufletului său! În fine, trebuie accentuat un aspect relevant că, de fapt, crucea care este asumată de către fiecare următor al lui Hristos, nu reprezintă, aşa cum mulţi ar crede, numai diferitele probleme pe care omul le întâlneşte în viaţă, ci, dimpotrivă, crucea este o implicare activă pe care orice credincios şi-o asumă pentru a păstra până la moarte ascultarea faţă de Voia Lui Dumnezeu şi este calea prin care ajunge la îndumnezeire. Să fim înţeleşi, mântuirea fiinţelor umane nu constă doar în răstignirea Domnului pentru ele şi în dobândirea roadelor Jertfei Sale pe Cruce pentru satisfacerea dorinţelor lumeşti de fericire amăgitoare, ci, dimpotrivă, fiecare credincios, ar trebui să se răstignească pe sine, nu din obligaţie sau de frică, ci, din proprie voinţă, ca şi Iisus Hristos, fiindcă numai prin această dorită răstignire de sine se ajunge la participarea la Taina Crucii, prin care omul este transformat dintr-o fiinţă egocentristă în prieten al lui Dumnezeu şi iubitor al Lui Dumnezeu prin har, pentru ca Dumnezeu şi omul să fie ca două cruci îmbrăţişate, aşa cum cerul şi pământul sunt unite prin ceea ce Mântuitorul Iisus Hristos a binevoit a fi într-o iubire fără de sfârşit!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here