Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu Se descoperă ca Proniatorul Care le poartă de grijă tuturor oamenilor, unindu-Se cu inima lor în Biserica în care toată făptura se eliberează de grijile vieţii!

548

HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
În Duminica a 3-a după Rusalii; Ap. Romani 5, 1-10; Ev. Matei 6, 22-33; (Despre grijile vieţii), în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă este rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie după Matei un text minunat prin care avem prilejul de a vedea cu ochii minţii una dintre cele mai frumoase pagini ale Noului Testament, care se numeşte «Predica de Munte», adică o suită de învăţături pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos le-a rostit în auzul ucenicilor Săi, dar şi în acela al mulţimilor care veniseră să-L asculte, undeva, pe o înălţime de unde putea fi mai bine văzut şi ascultat. Constatăm cu bucurie că în fruntea acestor învă¬ţături se află Cele Nouă Fericiri pe care le cunoaştem din fiecare Sfântă Liturghie, motiv pentru care înălţimea respectivă mai poartă şi numele de «Muntele Fericirilor», a cântărilor care înmlădiază sufletul omului! În esenţă, Pericopa Evanghelică ce se va citi în Duminica a treia după Rusalii se referă la relaţia dintre materie şi spirit, fiindcă omul este alcătuit din trup şi suflet, iar noi ştim că trupul material este vremelnic, pe când sufletul este imaterial şi veşnic! Deci, prin moartea fizică, trupul se descompune, prefăcându-se în ţărână, în timp ce sufletul trece dintr–un mod de existenţă în alt mod de existenţă, intrând în veşnicie şi aşteptând învierea cea de obşte, când se va reuni cu propriul său trup, devenit trup duhovnicesc! Începutul Pericopei Evanghelice ne spune că Luminătorul trupului este ochiul, iar dacă ochiul tău e curat, tot trupul tău va fi luminat şi dacă ochiul tău e rău, tot trupul tău va fi întunecat! Să mai adăugăm faptul că în partea a doua a acestei Predici (cap. 6), după ce se arată că «faptele dreptăţii» – milostenia, rugăciunea şi postul – trebuie săvârşite în taină, iar nu pentru slavă deşartă (v. 1-18), Mântuitorul Hristos ne îndeamnă să nu ne adunăm comori pe pământ, ci în cer (v. 1 9-21), să ne păstrăm curat ochiul inimii, căci, altfel, fiind lipsiţi de lumina «care este în noi», întreaga noastră existenţă nu va fi altceva decât o rătăcire în întuneric (v. 22-23), deci, mai pe scurt, noi, oamenii, să nu ne facem slujitori ai lui «Mamona», adică ai bogăţiilor lumeşti, căci «nimeni nu poate să slujească la doi domni» (v. 24). Însă, în ceea ce priveşte necesităţile vieţii, să ne punem cu toată puterea încrederea în Tatăl Ceresc, căci El poartă de grijă întregii creaţii şi cu atât mai mult omului, coroana creaţiei, şi să căutăm «mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui» (v, 25-34), mai ales că «Mamona», un cuvânt aramaic înseamnă «bani», «profit», fiind personificat ca o putere căreia omul este ispitit să i se aservească, mai mult preocupat de cele lumeşti! Ca să încheiem acest pasaj al idolatriei, să mai spunem că «Mamona» devine un idol şi o stavilă în calea slujirii lui Dumnezeu, iar ispita de a deveni slujitorul lui «Mamona», trebuie înfrântă prin încrederea în purtarea de grijă a Lui Dumnezeu faţă de făpturile Sale, purtare de grijă care se numeşte «Pronie», un cuvânt preluat din greceşte, sau «Providenţă» – cuvânt preluat din latină. În loc de concluzie, să mai observăm că trei dintre temele menţionate ale acestei a doua părţi a «Predicii de pe Munte» sunt în strânsă legătură şi le putem intitula: «Comoara în cer», «Dumnezeu şi Mamona» şi «Încrederea în Pronia divină», cu precizarea că şi cea de-a patra, despre ochiul lăuntric, poate fi şi ea încadrată destul de bine în context, deoarece numai dacă acest ochi ne este «curat», vom avea discernământul necesar pentru a alege ca să ne adunăm comori în cer! Deci să ne ostenim a-L sluji pe Dumnezeu, iar nu pe «Mamona», tocmai pentru a ne pune toată încrederea că Dumnezeu Se descoperă ca Proniatorul Care le poartă de grijă tuturor oamenilor, unindu-Se cu inima lor în Biserica în care toată făptura se eliberează de grijile vieţii!

,,Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte”!
Prin Pericopa Evanghelică din Duminica a 3-a după Rusalii, suntem chemaţi să vorbim despre «grijile vieţii», iar când vorbim despre grijile vieţii, din cauza lumii secularizate în care trăim, bolnave de înstrăinare de Dumnezeu, suntem tentaţi să ne referim numai la grijile strict materiale, fără a se avea în vedere şi grijile spirituale şi ale sufletului, pentru viaţa cea veşnică, pentru care am fost creaţi de Dumnezeu. Fapt pentru care trebuie precizat încă de la bun început că atunci când vorbim despre grijile vieţii, avem în vedere îndeosebi grijile sau preocupările pentru o viaţă spirituală sau duhovnicească, pentru care am fost zidiţi de către Atotputernicul Dumnezeu. Cu certitudine, dacă suntem zidiţi cu trup şi suflet şi trăim în această lume, suntem datori să ne îngrijim şi pentru viaţa aceasta de zi cu zi, fiind în căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu şi a dreptăţii Sale (Matei 6, 33), pe care să o cerem mereu în rugăciune şi să o păstrăm prin paza poruncilor Sale. Oricum, Împărăţia lui Dumnezeu nu este o realitate departe de noi sau străină de viaţa noastră, ci este o realitate prezentă în Biserică şi pe care am primit-o prin sălăşluirea lui Hristos în noi, dar pe care o avem ca arvună, de aceea spunem mereu în Sfânta Liturghie: «Dă-ne nouă (Hristoase) să ne împărtăşim cu Tine, mai cu adevărat, în Ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale», fapt pentru care cerem întotdeauna, în Rugăciunea «Tatăl Nostru», să «vină împărăţia Ta», iar, pentru a înţelege această realitate spirituală şi cum să ne îngrijim pentru ea, Biserica face în această Duminică îndemnul evanghelic de a căuta mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, devenind părtaşi ai acestei împărăţii chiar în Ziua prăznuirii Pogorârii Duhului Sfânt. În felul acesta, îmbogăţit de acest dar nepreţuit al Sfântului Botez, cel încreştinat este «îmbrăcat în Hristos», purtând, ca semn văzut, un veşmânt alb al Botezului şi păşeşte spre locaşul de închinare sau spre Împărăţia lui Dumnezeu. În această Duminică binecuvântată, a vorbi despre grijile vieţii numai din punct de vedere material, sau cum să ne zbatem, în vreme de criză economică şi de criză sanitară, să ne asigurăm pâinea de zi cu zi, ar fi prea puţin, deoarece societatea în care vieţuim, de câteva decenii, trăieşte într-o criză spirituală, în care nu mai căutăm Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui!
Evanghelia unei asemenea Duminici vine să ne arate cum suntem, de fapt, în viaţa noastră de zi cu zi, adică vine să ne spună despre zbaterea noastră zilnică îndreptată mai mult înspre ceea ce mâncăm, spre vestimentaţia cu care ne îmbrăcăm, încotro sau spre ce ne uităm, atenţionându-ne, totodată, că dacă Îi slujim lui Dumnezeu, nu mai putem sluji nimănui altcuiva, mai ales că toate aceste griji sunt doar ale lui Dumnezeu şi ele trebuie lăsate în grija Sa.

,,Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat”!
Şi ne mai spune Sfânta Evanghelie că «Luminătorul trupului este ochiul: De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat», fiindcă ochiul curat anunţă şi curăţă o inimă curată, aduce lumina lui Hristos în sufletul doritor de Dumnezeu. Mare parte a ispitelor care se năpustesc asupra noastră vin prin ochii aceştia trupeşti, care judecă mereu cu sminteala fiecăruia dintre noi, care văd mereu păcatul acolo unde ar trebui să vadă virtutea ce înnobilează, care se preocupă de cele ale lumii acesteia mai mult decât de cele ale lui Dumnezeu. Să privim în ochii copiilor, cât sunt ei de curaţi, de luminoşi, pentru că inimile lor sunt curate. Pentru că în inima lor nu a intrat viclenia, păcatul, necurăţia. O astfel de privire, o astfel de lumină a ochilor noştri aşteaptă Dumnezeu de la noi, dreptmăritorii creştini! Totuşi, Dumnezeu ne mai spune un lucru important, că nu putem sluji la doi domni: Lui Dumnezeu şi lui Mamona, adică nu putem fi creştini doar de sărbătoare, de festivitate, iar în restul săptămânii să facem voia celui rău, a mamonei. Noi nu putem căuta Împărăţia Cerurilor fără să ne hotărâm, foarte clar, cui vrem să-i slujim, mai ales că Lui Dumnezeu nu-I place duplicitatea, trădarea. A sluji lui Dumnezeu înseamnă a te pune total şi definitiv în slujba Sa, a-I sluji neîncetat, aşa după cum ne învaţă Sfânta noastră Biserică, atunci când ne îndeamnă să ne rugăm neîncetat, să Îl slăvim pe Bunul Dumnezeu cu vreme şi fără de vreme, pentru că numai El Se va îngriji ca să nu fim lipsiţi de cele necesare, din ceea ce avem nevoie pentru mântuirea noastră. Oricare dintre noi, arată Domnul, putem fi mai preţuiţi în faţa Lui Dumnezeu decât crinii câmpului, pentru că El ne poartă de grijă. Singura condiţie este aceea de a conştientiza faptul că suntem creaţia lui Dumnezeu şi să ne bucurăm de aceasta! Poate că de multe ori nu ne luptăm îndeajuns cu îndoiala, pentru că este firesc ca orice om care gândeşte să nu mai aibă azi curajul să nege istoricitatea Mântuitorului Hristos! Să facă Bunul Dumnezeu să pricepem îndemnul cel mare al Duminicii care vine, prin cuvintele: «Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă», şi chiar dacă unii se îndoiesc de divinitatea Lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeirea sau respectarea voii lui Dumnezeu implică o osteneală din partea noastră, poate că unora le este mai uşor să nu fii credincios, decât să fii credincios, dar, în momentul în care ne aducem aminte că suntem călători în această viaţă, nu avem altceva de făcut decât să ne gândim că aici, în lumea aceasta, ne agonisim viaţa cea veşnică! În concluzie, să ne rugăm Domnului, căutând Împărăţia Sa, să ne dea darul de a ne ruga întotdeauna cu smerenie la El, de a lăsa pe Dumnezeu să gândească în mintea noastră şi să nu gândim numai cu mintea noastră de oameni păcătoşi, limitaţi şi de multe ori şovăitori! Sfinţii Părinţi vorbesc despre acel moment de slăbiciune în care, dacă ne-ar lăsa Dumnezeu după mintea noastră, să judecăm după mintea noastră, îndată ne-am îndepărta de El. Am uita şi de lucrurile spirituale şi de lucrurile acestea care nu ţin de lumea aceasta. De aceea sufletul trebuie să se pregătească pentru viaţa de veci împreună cu trupul, prin participarea la Sfânta Liturghie, care este modalitatea plenară ce îi oferă credinciosului şansa de a primi lumina lui Hristos prin toate cele cinci simţuri ale sale, mai ales că Lumina Lui Hristos poate să pătrundă în fiinţa omului, nu doar prin cele cinci simţuri, ci şi în afara lor, pentru că întotdeauna Dumnezeu Se descoperă ca Proniatorul Care le poartă de grijă tuturor oamenilor, unindu-Se cu inima lor în Biserica în care toată făptura se eliberează de grijile vieţii!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here