Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne iubeşte cu milostenie, după modul cum reușim să împlinim poruncile Lui, smerindu-ne, dăruindu-ne, sacrificându-ne pentru cei care ar putea trăi prin noi!

În Duminica a 30-a după Rusalii; Ap. Coloseni 3, 12-16; Ev. Luca 18, 18-27 (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor); glas 7, voscr. 2, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, la Sfânta Evanghelie se va citi un text cu învățăminte desprinse din dialogul Domnului nostru Iisus Hristos cu tânărul bogat care devine chiar nedumerit de modul cum trebuie să împlinească poruncile Lui Dumnezeu, deci, vorbim despre întâlnirea Domnului nostru Iisus Hristos cu bogatul care căuta desăvârșirea, ca un dialog simbolic între Dumnezeu și om, în care ni se arată că râvna omenească în împlinirea dreptății şi a mântuirii rămâne întotdeauna limitată, nedeplină. Astfel, Sf. Evanghelist Luca relatează cum un bogat, care-L numea pe Iisus «Învățător bun», a cerut un răspuns de conduită dreaptă înaintea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Iisus l-a îndemnat mai întâi să respecte poruncile date de Dumnezeu prin Moise, la care tânărul a răspuns că el face deja aceasta, însă, Hristos, înțelegând că tânărul ambiţios voia să fie ceva mai bun decât restul oamenilor, îl îndeamnă să-și vândă averile și să le împartă la săraci pentru a obține în schimb comoară în cer, ca după aceasta, să urmeze Domnului. Dar, surprins de răspunsul primit de la Domnul, tânărul bogat se rușinează și pleacă, tocmai, fiindcă era foarte bogat. Aceasta înseamnă că piedica în evoluția sa spirituală rămăsese averea de care nu se putea lipsi nicidecum! Meditând puţin, am fi tentați să îl judecăm ceva mai aspru pe bogat, însă nu știm dacă noi am face altfel în situaţia lui, aşa că, văzând imediat descurajarea părelnicului om drept, Mântuitorul a exclamat că e mai ușor unei cămile să intre prin urechile acului, decât unui bogat să se mântuiască, iar atunci Apostolii şi oamenii din jur L-au întrebat, dacă în asemenea condiții s-ar mai putea mântui cineva! Vedem că răspunsul Său este descurajant pentru unul care crede în sloganul «prin tine însuți», cum ar spune liberalii, dar unul plin de nădejde pentru cel care crede că în fiecare clipă Dumnezeu este cu noi, pentru că nimeni nu se poate mântui prin puterea omenească, numai Dumnezeu poate da mântuirea. Aceasta explică motivul pentru care Iisus îi spusese bogatului, mai devreme, că numai Dumnezeu este bun! Desigur, bunătatea în înțelesul ei cel mai pur, este exclusiv un atribut divin şi la fel, singurul lucru bun e cel care duce la mântuire, la salvarea sufletului din întunericul păcatului! În viaţa oamenilor intervin tot felul de «praguri», piedici, dorințe, patimi, neputințe, care îi separă de Dumnezeu. Până și cel care împlinește legea încă din tinerețe, tot are o mică slăbiciune care îl ține de la mântuire ca o greutate legată de trup, deoarece, chiar și bunătatea venită numai din respectarea legii și nu dintr-o inimă caldă, lipsită de limite și dăruitoare întru totul, nu este bunătate cu adevărat! Dintotdeauna, noi oamenii suntem obișnuiți să iubim condiționat și să fim buni pentru a primi ceva la schimb, fie că e vorba despre câștiguri pământești, fie binecuvântări cerești, însă, doar bunătatea necondiționată vine de la Dumnezeu, ca și sfințenia sau dreptatea. Din acest motiv, sfinții pe care îi cinstim nu sunt sfinți prin puterea lor, ci, fiindcă se împărtășesc din sfințenia lui Dumnezeu, ei fiind oameni ca și noi, cu neputințe, cu imperfecțiuni, uneori cu «praguri» în traseul vieţii, dar cinstiți în Biserică şi ca nişte smeriţi care au încercat să preia cât mai fidel modelul de bunătate, dreptate, iubire și sfințenie de la Iisus Hristos Dumnezeu, Care ne iubeşte cu milostenie, după modul cum reușim să împlinim poruncile Lui, smerindu-ne, dăruindu-ne, sacrificându-ne pentru cei care ar putea trăi prin noi!

«Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața de veci»?
Aşadar, în Duminica a 30-a după Rusalii, Pericopa Evanghelică ne vorbește despre o întâlnire, un dialog, pe care l-a avut un dregător bogat şi un om de seamă cu Domnul, mai ales că tânărul dregător avea şi preocupări spiritual, fiind frământat de o întrebare, pe care I-a adresat-o lui Hristos: «Ce să fac, Doamne, ca să moştenesc viața veşnică?», iar, Hristos Domnul îl întreabă dacă cunoaşte poruncile pentru că a cunoaşte sau a şti poruncile, are sensul de a le păzi, de a le împlini întrutotul! Însă, răspunsul acestui bogat şi om de seamă a fost unul uimitor, cel puțin pentru noi: «Da, Doamne! Toate aceste porunci, pe care Tu mi le-ai adus în atenție şi mi le-ai amintit, eu le-am împlinit din tinerețile mele!». Poate că nu ştim, câți dintre noi, dacă ne-ar întreba Dumnezeu: «Păzeşti poruncile?», am avea aceeaşi spontaneitate, acelaşi răspuns, pe care l-a dat acest dregător bogat! Dacă am fi supuşi unui asemenea examen, mare parte dintre noi l-am pica, desigur, pentru că pot fi anumite porunci pe care le-am împlinit, însă multe dintre ele poate n-am reuşit să le împlinim în viața noastră. Poruncile nu sunt nişte reguli comportamentale sau de conduită morală, chiar dacă ele pot avea şi o asemenea conotație, însă poruncile lui Hristos sunt mai mult decât atât – sunt cuvintele pe care, dacă noi le vom împlini, reuşim să devenim fii ai lui Dumnezeu. În general, noi spunem că trebuie să ținem poruncile, dar, de fapt, ele ne țin pe noi şi dacă le vom împlini, poruncile sunt cele care ne dau strălucirea duhovnicească, ne ajută să câştigăm harul lui Dumnezeu şi, în felul acesta, să moştenim viața veşnică. În altă ordine de idei, din dialogul pe care tânărul bogat l-a avut cu Hristos, deducem că există o legătură interioară profundă între viața veşnică şi împlinirea poruncilor. Viața veşnică este prezența lui Hristos în inima noastră şi nu ar trebui neapărat să înțelegem prin viața veşnică numai viața de dincolo de moarte. Viața veşnică este Însuşi Dumnezeu, Care vine în inima omului şi noi putem să devenim părtaşi acesteia, prin împlinirea poruncilor pe care le avem în Sfânta Scriptură, care ne ajută să ne mântuim! Nu ar trebui să înțelegem poruncile ca pe ceva imperativ, care ni se impune cu necesitate, pentru că autoritatea poruncilor este, mai ales, valorică (axiologică), nu este o autoritate exterioară fiinţei noastre! Aceste porunci, nu trebuie să le gândim doar ca pe nişte ordine, pe care trebuie să le executăm orbeşte, fără să le înțelegem, deoarece, poruncile lui Dumnezeu sunt realități asupra cărora, dacă ne vom apleca și ni le vom însuşi pe deplin, vom fi în comuniune cu Dumnezeu! Poate că tânărul din Evanghelie a înțeles într-o anumită măsură sensul a ceea ce a vrut să-i spună Hristos, prin împlinirea poruncilor! Prin urmare, să ne gândim câtă intensitate a comuniunii se poate instaura în sufletul nostru, când Dumnezeu ne îndrăgeşte, dacă noi încercăm, după putințele noastre, după configurația noastră interioară, să-I împlinim poruncile Lui Dumnezeu Atotmilostivul, Care ne iubeşte cu milostenie, după modul cum reușim să împlinim poruncile Lui, smerindu-ne, dăruindu-ne, sacrificându-ne pentru cei care ar putea trăi prin noi!

,,Vinde toate câte ai și le împarte săracilor, și vei avea comoară în ceruri; și vino de urmează Mie”!
Dar, tânărului din Evanghelie, îi mai trebuia ceva, ca să fie desăvârşit, cu toate că Domnul nu-i reproşează nimic, nici chiar faptul că n-a reuşit să-şi asume ca inima lui să nu fie legată de bogății, căci acesta era obstacolul care îl oprea în a-L urma pe Hristos Domnul! Întotdeauna, Hristos Domnul vădind că ne știe bine, chiar ne este ușor să împlinim angajamente etice lipsite de conținut, dar, e greu, tare greu, să renunțăm la principiile noastre pentru a dărui celui care nu are ceva de pus pe masă! E o boală grea la dregători teoretizarea şi judecarea simplistă, mai ales când le dă mâna să fie îmbogăţiţi pe scena politică românească! Bogăția îi face să pară siguri pe ei cu soluții la îndemână, însă, privind spre aproapele prin ochii sărăcirii de bună voie nu mai este chiar așa ușor de înţeles şi de făcut! Pentru că ţine omul poruncile, dar nu-L vede pe Dumnezeu în aproapele, pentru că strânge, are, drege – că de aceea se numește dregător, nu – dar nu are aproapele ca model în întâlnirea cu Dumnezeu. Bogatul de azi, pare că împlinește niște obligații exterioare, dar fără tragere de inimă, ca noi, care am învățat să trăim fără a avea în suflet bunătatea! Ba, uneori, chiar împotriva noastră tânjim spre bogăţie! Bogăția afișată de acest dregător nu ia ochii lui Hristos, fiindcă El vede dincolo de sclipiri goliciunea sufletului omului, poate singurul care de secole ne strigă în față că suntem goi pe scena pe care ne umflăm în pene a fi dregători bogaţi cu funcţii bine plătite. Aşadar, Domnul vede adânc în sufletul bogatului fractura de orgoliu şi de mândrie deşartă, pentru că tânărul era bogat ca să se vadă mai presus, nu ca să dăruiască! Tânărul din Pericopă seamănă izbitor cu ceilalți bogați pe care i-am întâlnit pe calea către Postul Nașterii Domnului: bogatul neatent la drama lui Lazăr, neatentul la moarte ce-și dezvoltă depozitele, dar e așteptat de moarte, iar, ceea ce spune Hristos pare simplu, dar nu este deloc așa cum pare! Fiecare avem un gol în suflet în care nu am vrea să ne privească Hristos, pentru că e o patimă, de cele mai multe ori şi pe care o ascundem o vreme. Apoi, ne subjugă atât de mult, încât se zărește în modul nostru de a fi, de a ști să fim dincolo de aparenţe! În concluzie, tânărul dregător este paradigma împlinirii Legii în litera ei, la nivelul superficial al înțelegerii, dar, nu întâmplător, Hristos reproșează în multe rânduri acest formalism sau credința de suprafață a celor responsabili de implementarea preceptelor Legii, împlinită din obligație religioasă! Surprins de cuvintele Mântuitorului, tânărul a plecat întristat, nu a avut curajul lui Zaheu sau hotărârea apostolilor, îi era prea greu să renunțe la tot ceea ce avea, nu avea forța de a-și asuma un destin la picioarele lui Hristos, ci avea nevoie de siguranța pe care doar averea și statutul social i-o puteau asigura. Prin întristarea sa, tânărul dregător bogat a arătat Învățătorului că nu era liber în raport cu averea sa, că nu el o stăpânea, ci era stăpânit de puterea ei. Această opțiune a tânărului din Evanghelie, de a rămâne cu averea sa, este și alegerea multora dintre noi, care trăim într-o societate secularizată şi globalizată, în care totul se cumpără şi totul se vinde, într-un neoliberalism care se permanentizează şi unde nimic nu mai are valoare, deoarece vedem crizele cauzate de bogăţie şi de bani, din moment ce Dumnezeu ne iubeşte cu milostenie, după modul cum reușim să împlinim poruncile Lui, smerindu-ne, dăruindu-ne, sacrificându-ne pentru cei care ar putea trăi prin noi!
Profesor dr. Vasile GOGONEA