Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne îndeamnă, să nu ne încredem prea mult în ştiinţa şi în puterea noastră, ci, să ne bazăm pe darul care vine în momentul binecuvântat, de la Părintele luminilor!

HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
În Duminica a 3-a după Rusalii; Ap. Romani 5, 1-10; Ev. Matei 6, 22-33(Despre grijile vieţii), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată în Biserica Ortodoxă Română, din Sfânta Evanghelie se citeşte una dintre cele mai frumoase pilde care se leagă de viaţa pământească a Mântuitorului Iisus Hristos şi care constituie o stăruitoare chemare din partea Domnului nostru, ca, mai înainte de a ne îngriji de cele ale trupului, să căutăm ceea ce-i este cel mai mult de trebuinţă sufletului şi care ne apropie de Împărăţia cerurilor, mai ales că la slujba acestei Duminici, aven o paranteză a reflecţiei atente asupra grijilor vieţii, mai ales că unele sfaturi ale Mântuitorului au deopotrivă o relevanță socială, cât și una teologică. Aşadar, constatăm că unele virtuţi precum dragostea faţă de Dumnezeu şi de aproapele, nu reprezintă doar nişte simple principii etice, dar şi elemente care trebuie să circumscrie, în mod apodictic, relația omului cu divinitatea, aşa cum în realitatea vie, putem surprinde raporturi și legături necesare între lucruri sau între fenomene, excluzând posibilitatea unei opoziții, deoarece pasajele textului Evanghelic privitoare la Împărăția lui Dumnezeu și primordialitatea ei incontestabilă sunt de o relevanță aparte, tocmai pentru a înţelege faptul că unul dintre termenii cheie ai predicii Învățătorului îl reprezintă tocmai lumina, pentru că Dumnezeu ne îndeamnă, să nu ne încredem prea mult în ştiinţa şi în puterea noastră, ci, să ne bazăm pe darul care vine în momentul binecuvântat, de la Părintele luminilor!

,,Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona”!
Pentru început, în Duminica a 3-a după Rusalii, pentru a vorbi despre lumină, cea care înalţă sufletul, Domnul se referă inițial şi la organul chemat a ne face să simțim beneficiile unei vieţi în sfinţenie. Dumnezeu este Cel Care îngăduie luminii, odată intrată în corp, să fie simțită într-un fel care ne este extrem de folositor, de aceea, atunci când vorbesc despre ochi, oftalmologii îl definesc drept un sistem de oglinzi convexe şi concave, însă, Iisus Hristos atenţionează asupra faptului că numai dacă ochiul va fi curat, întreg trupul va beneficia de lumină! Chiar, mai mult, se insistă asupra faptului că raportul este valabil și sub aspect invers proporțional, deoarece, a avea ochiul curat înseamnă a avea şi o inimă nepătată de apăsarea păcatului și un suflet în care Dumnezeu se găsește pe primul loc între priorități, ceea ce înseamnă că ochiul curat este un lucru benefic pentru trup. Dacă, omul primește ca făptura lui să fie infuzată de bucuriile harului și-și transformă ființa într-un receptacol menit a-L căuta și a-L sălășlui pe Dumnezeu, ochiul nu reacționează decât la stimuli precum lumina care vine de Sus şi umple întreg trupul de bucuria primirii ei. În calitate de creştini, știm că Domnul Însuși se definește ca lumină și tot ceea ce este cu adevărat luminos este izvorât din esenţa Sa divină! De bună seamă, profunzimea Pericopei Evanghelice face trimitere către un alt aspect important al vieții duhovnicești, pentru a vorbi despre relația dintre domn și slujire, pentru că: ,,Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona”, afirmă tranşant Mântuitorul Iisus Hristos, pentru El şi pentru noi toţi slujirea însemnând o formă de dragoste, poate şi ca un fapt menţionat în culturi mai vechi, ce preced creștinismului. E foarte clar faptul că eficiența slujirii unui anume conducător este dată de atașamentul pe care ajung să îl aibă supușii faţă de el, dar, pentru a fi sinceră, slujirea trebuie să fie închinată unui singur domn iubit şi preţuit, iar, faptul e valabil chiar și atunci când vorbim despre organizări de natură lumească, darămite în cazul celor cu o anumită relevanță spirituală. Iar, Domnul Iisus Hristos insistă asupra faptului că slujirea Lui trebuie să constituie prioritatea priorităţilor vieții creștine care nu admite compromisuri! Acela care Îl slujește pe Hristos, nu poate să se dedice decât Lui, căci, altminteri nu e sincer, iar munca sa nu este una deplină! Un gen de morală supremă ne propune Mântuitorul Iisus Hristos, atunci când spune că nu poţi să slujești și adevărului și minciunii, că nu poți da «lecții» de morală socială, atunci când tu, mirean sau preot de altar, ai fost principalul promotor al scăldării în apă tulbure a adevărului care zidește o credinţă şi o Țară! Dacă am alege să aplicăm sistematic şi metodic porunca aceasta a eliminării celor care lucrează la două capete, aşa cum sunt unii avocaţi din justiţia noastră de carton, ar rămâne goale instanţele de judecată, studiourile de televiziune, coloanele de ziar, fotoliile multor funcții publice și nu numai, pentru că sindromul impostorului şi al așezării în slujba a doi domni a rupt Țara și Biserica mereu în decursul timpului, chiar dacă îndemnul Domnului pare unul utopic: „Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana și trupul mai mult decât îmbrăcămintea?” (Matei 6, 25), cea ce înseamnă că Dumnezeu ne îndeamnă, să nu ne încredem prea mult în ştiinţa şi în puterea noastră, ci, să ne bazăm pe darul care vine în momentul binecuvântat, de la Părintele luminilor!

„Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33)
Într-o logică a pedagogiei credinţei şi a moralei creştine, chiar a vieţii noastre de toate zilele, după ce am învățat cât de vulnerabili suntem fizic, în ciuda sistemelor de siguranță farmaceutică în care ne-am amăgit că trăim, chiar nu am învățat mai nimic despre valabilitatea veșnică a suflării noastre cu viaţă și că trupurile noastre sunt fragile şi atât de vulnerabile! Când spunem că în construcția sa intimă consumismul este la fel de periculos ca oricare ideologie totalitară, unii au privit cu superioritate și dispreț, dar, acum, când constatăm că nu suntem doar ceea ce consumăm, ci, mai ales ceea ce ne consumă, poate că ar trebui să deschidem inima şi mai atent la Iisus Hristos, dar, nu doar de frică, privită ca izvor de înţelepciune, ci, mai ales, din inteligența luminoasă dăruită prin credință. Pentru toţi, să avem ca pe o povaţă permanentă Cuvântul de încurajare al Domnului Iisus Hristos: „Priviți la păsările cerului, că nu seamănă și nici nu seceră, nici nu adună în jitnițe, și Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele?” (Matei 6, 26). Și comparația Domnului merge mai pe înţelesul unei veri fiebinţi şi însorite în care ne ardem, când ne referim la crinii câmpului și iarba câmpului. Cele mai perisabile dintre frumusețile lumii sunt în centru atenției lui Dumnezeu, Care le și dăruiește strălucire într-o curajoasă fragilitate a firii! Ele sunt seducătoare pentru cine știe şi poate privi la Dumnezeu prin toate cele dimprejurul nostru! Să vedem ceva mai bine dacă omul este cu mult mai presus decât toate aceste perisabilități cotidiene, când mereu duce grija a ceea ce va mânca, ori ceea ce va bea, ori ceea ce va îmbrăca, dovezi certe că percepem culturi și atitudini umane prin care nici nu ştim cum trecem de la frica zilei la curajul nemuririi! Din cămările alterate ale consumului și ale comodității morale, poate că mulţi dintre noi am şi uitat că știe Dumnezeu-Tatăl de noi (Matei 6, 32), şi mai ales, am uitat aceste cuvinte ale Mântuitorului: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33), iar, îndemnul acesta al Mântuitorului și cel din versetul ce-i urmează – „nu vă grijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale! Ajunge zilei răutatea ei!” (Matei 6, 34), nu reprezintă o încurajare la lene și la declinul valorii muncii noastre, ci, însăşi, motivarea validării ființei umane deasupra nevoilor ei ce par a fi fundamentale. Peste toate îndoielile noastre, acesta este un îndemn la bun simț în alegerile şi opţiunile noastre! Domnul ne arată, iar viața de acum ne dovedește din plin, că are dreptate, că orice criză economică are ca fundament deplin o imensă criză morală, un vid moral ori o morală surpată de interesele celor care slujesc la doi domni, care cred că lumea se dinamizează numai prin disprețul faţă de morala cinstei şi adevărului, dispreţul faţă de om şi de credinţă! Iar, odată stabilit acest aspect fundamental, Dumnezeu ne vorbește despre alte priorități ale vieții creștine, când, prin intermediul unor comparații inspirate, ține să arate că în prim-planul vieții trebuie să se găsească dorul după căutarea Împărăției lui Dumnezeu, un dor marcat de o căutare sinceră a acesteia cu orice preţ! Dacă această sarcină va fi dusă la îndeplinire, toate celelalte lucruri ce țin de confortul cotidian, de viaţa şi de grijile vieţii, vor deveni prieteni de drum ai fiecăruia dintre noi, iar, Domnul nostru știe acest lucru. De aceea, ține să ne convingă de veridicitatea lui, folosindu-se de exemple simple, din natură, aşa cum sunt crinii țarinii, care nu s-au remarcat prin veleități în crearea propriei îmbrăcăminți, dar, cred că sunt exemple ce surclasează orice personalitate mondenă. Domnul se folosește acolo de o analogie cu un chip arhicunoscut, faimos nu doar pentru înțelepciunea, ci și pentru opulența traiului său, cel al lui Solomon, iar, păsările cerului, deși nu duc o existență ce s-ar putea considera parazitară, beneficiază de hrana necesară vieţii, fără a face eforturi extreme în acest sens. Omul este coroana Creației Lui Dumnezeu, iar, aceasta, nu e doar o părere de sine, ci, dorința Creatorului Însuși. Ca atare, iubirea Lui nețărmurită e în stare să suplinească toate neajunsurile bietei făpturi umane, care se asociază auditoriului complex ce-L asculta pe Domnul, mai ales că și noi suntem chemați a învăța din cuvintele Sale. Fiecare dintre noi suntem invitați a fi ochii luminoși ai unei lumi tot mai traumatizate de tenebroasele unde ale păcatului, dar, pentru a scăpa de grijile vieţii apăsate de frica celor lumeşti, avem nevoie să înțelegem că putem lumina, precum sfinţii, doar atunci când ne aflăm în preajma Lui Dumnezeu, Cel Care ne îndeamnă, să nu ne încredem prea mult în ştiinţa şi în puterea noastră, ci, să ne bazăm pe darul care vine în momentul binecuvântat, de la Părintele luminilor!
HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA