În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză); Ap. Romani 13, 11-14; 14, 1-4; Ev. Matei 6, 14-21 (Învăţătură despre iertare, post şi neagonisire), numită şi Duminica lăsatului sec de brânză sau Duminica Iertării, care este cea de-a patra Duminică a Triodului şi ultima zi dinaintea Postului Mare, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată în Biserica Ortodoxă Română, ni se spune că intrăm în acest Post cu dorinţa de rânduială binecuvântată, pentru că este bine să dorim ducerea rânduielii până la capăt, fiindcă sunt aşa de multe momente în viaţa noastră din Post, încât suntem aproape siguri că vom strica rânduiala, mai ales că unii, de exemplu, ne punem încă de la început în gând să postim doar prima şi ultima săptămână, iar, alţii nu pornim cu dorinţa de rânduială şi de aceea nici nu o ducem până la capăt. Iată-ne, aşadar, ajunşi în pragul marelui post: şi este ultima Duminică ce ne pregăteşte pentru nevoinţa Postului, fiind numită Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, mai precis, a izgonirii lui Adam şi a Evei din Rai. Dar, pentru ce ni se aminteşte tocmai acum despre Izgonirea lui Adam din Rai? Pentru ca să ni se arate nouă, cât de rea este neînfrânarea de la mâncare şi ce urmări de nedescris are păcatul lăcomiei! Totuşi, Izgonirea lui Adam din Rai, mai are şi un alt înţeles, deoarece, Sfinţii Părinţi ne spun că, după ce au fost scoşi din Rai, Adam şi Eva au plâns 40 de zile la poarta Raiului cu multă căinţă, bătându-şi pieptul şi făcând rugăciuni cu multă jale, ca să li se ierte păcatul şi să fie iar primiţi înăuntru. Ştim că în Rai, Adam se bucura de mare cinste, vieţuia asemenea îngerilor, era într-o nemijlocită legătură cu Dumnezeu şi trăia în prezenţa Lui de viaţă dătătoare. Vorbea cu Dumnezeu faţă către faţă, Îl slăvea împreună cu cetele îngereşti şi hrană îi era tot cuvântul ce ieşea din gura lui Dumnezeu, însă, după cum bine ştim, în pofida cinstei de care se bucura, Adam s-a lăsat înşelat de şarpe şi a urmat pornirii diavoleşti de a se ridica împotriva lui Dumnezeu pentru a-I lua locul. Şi la fel cum vrăjmaşul a căzut din cer ca un fulger, din cauza dorinţei lui pline de îndrăzneală de a-şi aşeza tronul mai presus de tronul lui Dumnezeu, tot aşa şi Adam a căzut fără zăbavă! Izgonirea lui Adam din Rai a avut urmări dezastruoase, căci a deschis o prăpastie între lumea văzută şi cea nevăzută. În Rai, Adam a trăit cu măsura poruncilor dumnezeieşti, dar numai atâta vreme cât a făcut ascultare şi nu a mâncat din pomul cunoaşterii binelui şi răului. A fost dăruit de Dumnezeu cu însăşi suflarea Sa şi s-a bucurat de multă ocrotire, pentru că era adânc înrădăcinat în tot binele. Dar, prin neascultare a pierdut toată această binecuvântare! Să mai amintim că în Duminica Iertării, mulți credincioși participă la Vecernia Iertării din ajunul Postului Mare, când ascultă învățăturile Domnului despre post și despre iertare și intră astfel în perioada postului iertându-se unii pe alții, ca și Domnul să îi ierte pe ei. ,,Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc (Matei 6, 14). Astfel, citirea Evangheliei oferă la rândul ei sfaturi cu privire la postire! ,,Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie!” (Matei 6, 16-18). Dar, mai auzim şi prin cântările de la strană, cum Adam se jeluieşte la poarta Raiului şi cu lacrimi amare se vaită: ,,Vai, mie, că femeia şi şarpele m-au amăgit, făcându-mă să pierd fericirea Raiului! Vai, mie, ce voi face, cu ce lacrimi voi plânge înaintea Ta, Ziditorule, ca să-mi dăruieşti mie fericirea cea dintâi?!”, ca un semn de binevestire că Fiul Lui Dumnezeu Tatăl, Mieluşelul cel nevinovat, voieşte să Se răstignească, dintr-o dragoste mare pentru salvarea noastră! De acum, Biserica, mireasa lui Hristos, îşi dezbracă podoabele şi veşmintele strălucitoare, îndemnând pe toţi fiii săi şi aducându-le aminte că au sosit zilele înfrânării, ale iertării, ale înnoirii sufleteşti şi ale pocăinţei, pentru că Dumnezeu ne descoperă pe fiecare în parte, prin valenţa reală a făpturii noastre, atunci când ochii noștri se desprind pentru o clipă de tot «spectacolul» acestei lumi!
,,Vai, mie, că femeia şi şarpele m-au amăgit, făcându-mă să pierd fericirea Raiului”!
Aşadar, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai se desprinde şi faptul că rostul postului este tocmai acela de a ne ajuta să renunțăm la omul nostru vechi, configurat numai în această lume, pentru a ne deschide unei noi, și de fapt, adevăratei noastre identități de fii și fiice ale lui Dumnezeu, calea unei alte vieţi, trăind în această lume, dar, fără a-i aparține, deoarece suntem moștenitori ai Împărăției Cerului, adevarata noastră Patrie. Când postim suntem chemați, de aceea, să nu fim triști, pe de o parte, pentru a nu fi ca fățarnicii, căutând doar să culegem laudele semenilor noștri. Adevărata rațiune este în schimb, faptul că postul nostru este unul al bucuriei. Da, pentru că renunțăm la banchetul acestei lumi doar pentru a ne pregăti pentru cel al Împărăției Lui Dumnezeu! Din aceeași rațiune, primii creștini cântau în timp ce mergeau spre moarte în arenele romane: nu fiindcă iubeau moartea, ci, convinși fiind că se pregătesc pentru viața cea adevărată! Atunci când renunțăm la mâncare, ne aducem aminte de precaritatea condiției noastre umane, însă, nu cu un gen de resemnare, ci, încredințând întreaga noastră viață Tatălui nostru ceresc. La fel și în toate celelalte aspecte ale postului, fiindcă nu totul se reduce la mâncare! Suntem chemați să ne controlăm toate simțurile, trecând astfel de la o logică animalică, instinctivă, la una de dăruire și responsabilitate. Fiind tot atâtea porți de comunicare cu exteriorul, suntem chemați să descoperim adevărata menire a simțurilor noastre, iar, cine mai bine decât Cel care ne-a creat ne-o poate dezvălui? În cadrul Sfintei Liturghii, un moment prin excelență al comuniunii cu Dumnezeu, ni se descoperă valența lor reală, atunci când ochii noștri se desprind chiar de spectacolul acestei lumi pentru a contempla prin chipurile Sfinților adevărata realitate. Auzul abandonează zumzetul vorbelor goale pentru a se deschide înspre cuvintele care zidesc sufleteşte, cele care ajung la noi doar pe căile sufletului. La fel și glasurile, sunt chemate să se împlinească în lauda și în cântul adus Creatorului, pe urmele miresmelor spirituale care închipuind rugăciunile noastre ce se ridică spre Cer, ne desprind de miasmele prea înşelătoare şi prea puţin convingătoare ale acestei lumi păcătoase şi marcată de pandemii şi de războaie! Pentru că ne spune Sfântul Evanghelist, prin cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: ,, Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi întunecă feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: şi au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică şi unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră”! Prin urmare, dacă prima săptămână din Post se numeşte Săptămâna Mare, Săptămâna dinaintea Sfintelor Paşti se numeşte Săptămâna Patimilor! Este Mare prima săptămână, pentru că noi suntem aceia care putem profita de unele rânduieli, pentru că orice în lumea aceasta are o rânduială, iar, Biserica are o rânduială pentru fiecare perioadă a anului şi chiar pentru fiecare zi! Prin postul pe care vrem să îl începem, nu urmărim altceva decât să intrăm într-o rânduială şi lucrul acesta îl facem timp de o viaţă. Constatăm că ne apropiem de mormânt şi încă n-am intrat în rânduială, cu toate că avem această dorinţă continuă de a intra în rânduială. Cei care părăsesc lumea aceasta şi se retrag la sfintele mănăstirii, mai ales în pustiu, reuşesc să aibă o rânduială, dar, din păcate, noi mergem în rânduială câţiva ani şi apoi întrerupem această rânduială, pentru că se iveşte ceva în viaţa noastră. Fie un necaz, fie o bucurie şi stricăm rânduiala! De bună seamă că rânduiala aceasta este foarte importantă în viaţa noastră şi dacă există o rânduială în casa noastră, trebuie să existe o rânduială şi în viaţa noastră, în sufletul nostru. Merită să spunem că Duminica Izgonirii lui Adam şi a Evei din Rai se numeşte şi Duminica Iertării, pentru că noi ne cerem iertare unul de la altul, iar, Dumnezeu ne descoperă pe fiecare în parte, prin valenţa reală a făpturii noastre, atunci când ochii noștri se desprind pentru o clipă de tot «spectacolul» acestei lumi!
„Râvnind neascultării lui Adam, celui întâi zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu”!
De ce se numeşte Duminica Izgonirii lui Adam şi a Evei din Rai. Pentru ca să ne amintească Dumnezeu că cine n-a vrut să respecte rânduiala a fost izgonit din Rai! Dar, ne aminteşte acum că oricine nu vrea să ierte, nu vrea să aibă pace cu aproapele, nu vrea să postească, nu vrea să se roage, nu vrea să facă metanii, nu vrea să citească la psaltire, cel care nu vrea să facă rânduială, trăieşte în neorânduială şi Dumnezeu îl va izgoni din Rai! Dacă vrem să fim în rânduială, Dumnezeu va aduce multă dragoste asupra noastră, între noi şi mila Lui asupra tuturor, pentru că suntem în rânduială. Păcătoşi, dar, totuşi, în rânduială! De aceea spunem că cel mai păcătos om aflat în rânduială este mai bun decât cel mai bun, cel mai drept, aflat în neorânduială! Să fim atenţi la faptul că această Duminică, una cu multe şi adânci semnificaţii, are darul să ne ajute a recapitula succint istoria căderii lui Adam, strămoşul nostru, aşadar, motivele pentru care a fost izgonit din Rai, dar, nu numai istoria căderii, ci şi începutul ridicării. Cum ştim, de altfel, întregul an liturgic-bisericesc este rânduit şi în aşa fel alcătuit încât în cele 365(6) de zile, ni se înfăţişează pe dinaintea ochilor sufleteşti întreaga istorie a căderii şi mântuirii neamului omenesc. Aşadar, cele trei mari perioade: Octoihul, Triodul şi Penticostarul au fiecare o semnificaţie specifică, prin raportare la cele trei slujiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos! Astfel, perioada Octoihului, cea mai mare ca întindere, comemorează evenimentele de dinaintea venirii Lui, până în ajunul Patimilor, reînnoind activitatea didactică sau învăţătorească a Domnului. Perioada Triodului evidenţiază oficiul arhieresc al Mântuitorului, sau activitatea de Mare Preot, împlinită mai ales prin Jertfă, adică prin Patimile şi moartea Sa pe Cruce. Perioada Penticostarului comemorează timpul dintre Învierea Sa şi Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile), semnificând slujirea împărătească a Domnului, biruitor asupra păcatului şi a morţii. Astfel, reconstituim cu exactitate timpul liturgic în care ne găsim, amintindu-ne, deci, că Triodul recapitulează slujirea arhierească, mântuitoare, a Domnului, pentru ridicarea omului căzut şi izgonit, propriu-zis pentru a-i oferi şansa redobândirii raiului pierdut. Deci, în Duminica aceasta e ziua căderii strămoşului nostru, iar, de luni, 7 martie 2022, începem conştientizarea şi retrăirea dramei omului căzut, dar şi folosirea mijloacelor duhovniceşti pentru ridicare. De un mare ajutor în această orientare duhovnicească sunt şi slujbele din Postul Mare, între care şi Deniile la care se citeşte Canonul Sfântului Andrei Criteanul, cel care, prin stihuri de cugetare adâncă, descrie psihologia căderii, dar şi căile de revenire la statura creştinului înduhovnicit. De aceea, suntem chemaţi să participăm la aceste denii, ca la nişte veritabile tratamente medicale sufleteşti. În concluzie, să încercăm să vedem faptul că Adam însuşi s-a izgonit din Rai, mai exact, pe Adam l-au izgonit din Rai trei mari păcate, rod al întrebuinţării neînţelepte a libertăţii dăruite lui de Dumnezeu: mândria, neascultarea şi lăcomia. Pentru că, lăsându-se amăgit de diavolul-şarpe, omul s-a mândrit crezând că va fi asemenea lui Dumnezeu şi fără ascultare, de aceea s-a lăcomit să accepte repede oferta Evei. În primul rând trebuie să ştim că Adam este prototipul fiecăruia dintre noi, aşa încât ne dăm seama că noi repetăm, sub o formă sau alta, istoria căderii lui şi nu doar el a căzut şi a fost izgonit, ci fiecare dintre noi am căzut şi nu zicem că am fost izgoniţi, ci ne-am izgonit singuri, afară din împărăţia sfinţeniei, dreptăţii, adevărului. Deci, suntem legaţi de strămoşul nostru nu numai prin rudenia descendenţei, ci şi prin moştenirea păcatului său, numit îndeobşte păcat strămoşesc! Iar, acest păcat, se ştie, că este şters prin Taina Sfântului Botez. Evident, urmările acestui păcat, n-ar avea putere, dacă n-am repeta greşelile strămoşului nostru, pentru că în Canonul Sfântului Andrei Criteanul, una dintre stihiri care se citeşte luni seara, în prima săptămână a Postului Mare, glăsuieşte astfel: „Râvnind neascultării lui Adam celui întâi zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu şi de împărăţia cea vecuitoare şi de desfătare pentru păcatele mele…” (Cântarea I, stihira 4), pentru că Sfântul Andrei a exprimat poetic acest adevăr al strânsei noastre legături cu păcatul adamic. În încheiere, să spunem că atunci când pronunţăm cuvântul «Adam», trebuie să ne gândim şi la «Noul Adam», Mântuitorul Iisus Hristos, Care ne-a oferit mijloacele prin care putem redobândi Raiul pierdut, pentru a vedea că Dumnezeu ne descoperă pe fiecare în parte, prin valenţa reală a făpturii noastre, când ochii noștri se desprind pentru o clipă de tot «spectacolul» acestei lumi!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
