Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne arată cu multă iubire, că minunile săvârşite aveau întotdeauna un rol pedagogic, de îndreptare a omului şi de adevărată descoperire a realităţilor divine!

704

În Duminica după Botezului Domnului; Ap.Efeseni 4, 7-13; Ev. Matei 4, 12-17 (Începutul Propovăduirii Domnului) la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată în Biserica Ortodoxă Română, Evanghelia care se citeşte reprezintă începutul Propovăduirii Domnului sau începutul misiunii Sale în lume, deoarece, Propovăduirea Sa începe după Botez, pentru că mai întâi a propovăduit Sfântul Proroc Ioan, după profeţia că «tu, Pruncule, prooroc al Celui Prea Înalt te vei chema, pentru a se împlini toată legea şi proorocii», dar, mai ales, pentru că Propovăduirea Sa să fie mai amplă şi mai complexă în comparaţie cu cea a lui Ioan, mai ales că Mântuitorul Hristos nu foloseşte cuvinte aspre, nu îi ceartă pe oameni, nu se ridică împotriva stăpânirii lumeşti, deosebindu-se de Ioan Botezătorul prin trăire şi misiune. Acest lucru ne ajtă să înţelegem că răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu în lume, în scopul mânuirii omului şi al vestirii Împărăţiei veşnice s-a realizat, mai întâi prin Iisus Hristos, Care a lucrat prin exemplul Său personal, a postit şi S-a rugat, a predicat şi s-a nevoit, culminând cu jertfa de pe cruce! Dumnezeu a propovăduit prin cuvânt şi faptă, mai ales că Predica Sa vestea lucruri noi şi vechi în acelaşi timp, îndemna şi mustra, mângâia şi trezea, totdeauna vestind Adevărul despre dragostea, mila şi răbdarea Sa! Dacă urmărim cu atenţie, textul Evangheliei ne spune clar: «În vremea aceea, auzind că Ioan a fost pus la închisoare, Iisus s-a dus în Galileea; şi părăsind Nazaretul a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftalim, ca să se împlinească ce s-a scris prin Isaia proorocul, care zice: pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftalim, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor care şedeau în ţinutul şi în umbra morţii, lumină le-a răsărit. De atunci a început Iisus să propovăduiască: ,,Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!”» (Matei 4, 12-17), iar, aceste cuvinte le întâlnim şi în predica Sfântului Ioan Botezătorul, care cuprindea însă şi multe ameninţări, prin care le vorbeşte ascultătorilor despre securea care stă la rădăcina copacului să-l taie dacă nu aduce roadă, referindu-se astfel la judecata sau la pedeapsa divină pentru cei care nu-şi schimbă viaţa lor păcătoasă! Aşadar, Sfântul Ioan Botezătorul cheamă la pocăinţă, folosind un limbaj sever, de responsabilizare maximă a oamenilor, pe când Mântuitorul Iisus Hristos cheamă şi El pe oameni la pocăinţă, însă, le vorbeşte mai mult despre dobândirea vieţii veşnice în Împărăţia cerurilor, care poate începe pe pământ, printre oameni, fiind cuprinsă în Hristos Însuşi. Hristos este Împărăţia cerurilor coborâtă printre oameni, deoarece El este Împăratul cerurilor, iar unde este El prezent, acolo este prezent şi Tatăl împreună cu Duhul Sfânt. De aici, desluşim faptul că în şi prin Iisus Hristos, Împărăţia Preasfintei Treimi se descoperă oamenilor, mai ales în timpul Botezului Domnului la Iordan. Duminica după Botezul Domnului, ne învaţă că atât Naşterea Mântuitorului Hristos, cât şi Botezul Domnului semnifică apropierea Împărăţiei lui Dumnezeu de oameni, începând cu zămislirea şi naşterea ca Om a Fiului lui Dumnezeu, de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi continuând cu lucrarea Lui mântuitoare în lume! În acest fel, se vede legătura între momentul venirii Lui Hristos în lume şi momentul descoperirii Împărăţiei Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt cu prilejul Botezului lui Iisus Domnul în apele Iordanului! În cei 33 de ani ai vieţuirii Sale pe pământ, Dumnezeul nostru ne arată că prin Minunile săvârşite, prin vindecări şi învieri, dovedea cu prisosinţă că omul nu era destinat bolii şi morţii, ci sănătăţii şi vieţii, pe care trebuia să o trăiască altfel după experienţa suferinţei! De aceea, prin dăruirea celor necesare traiului, Hristos arăta mila şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu Tatăl, iar, Propovăduirea Sa descoperea o lume nouă şi anumite realităţi divine, pentru că era Însuşi Dumnezeu, vorbind despre cele pe care le cunoştea din veşnicie, despre ale Sale. Prin urmare, nimic de până la Dânsul şi nici după Dânsul, nu a putut întrece în adâncime şi în profunzime, învăţătura Sa, a cărei pătrundere se face mai ales cu cu inima, căci mintea nu înţelege aşa cum trebuie, cele împărtăşite din inimă, iar trăirea ei aduce împlinirea desăvârşită a omului, pentru că numai Bunul Dumnezeu ne arată cu multă iubire, că minunile săvârşite aveau întotdeauna un rol pedagogic, de îndreptare a omului şi de adevărată descoperire a realităţilor divine!

,,Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor”!
Evanghelia Duminicii după Botezul Domnului consemnează începutul Propovăduirii (Matei 4, 12-17), ca să aflăm cum s-a făcut chemarea Apostolilor – prin cuvânt (Matei 4, 19) și a celorlalți – prin minuni și vindecări (Matei 4, 23-25), mai ales că Iisus Hristos Domnul știe, an după an, că nu e timp de pierdut, că firea omului e marcată de îndepărtarea de omenie și fuga după spectacular, că pentru a-i vorbi despre Împărăția cerurilor e nevoie să o aduci mereu în biserică, iar, pentru aceasta ne-a lăsat Dumnezeiasca Liturghie, pentru ca să-L vedem, să-L mâncăm și să-l bem, să ne hrănim din Viața Lui, de care nu putem să ne bucurăm fără pocăință. Evident, fără smerenia înțelegerii și asumării greșelilor săvârșite şi fără îndreptarea lor prin sporirea în virtuți, nu ne putem pocăi, deoarece pocăinţa este o părere de rău care se transformă în rațiunea de a fi a firii umane, într-un mod de viață. Din acest punct începe propovăduirea Domnului Hristos, ca un ecou al strigătului de pocăință! Apropierea lui Dumnezeu de oameni devine însă și prilejul completării acestei chemări la pocăință, determinând sensul propovăduirii Domnului Hristos, pentru că nu este doar o pocăință de împăcare cu Dumnezeu, ci una care descoperă Împărăția Cerurilor, care determină o împărăție veşnică! Chemarea aceasta o realizează Domnul Hristos după ce înfruntase, ne spune același Evanghelist Matei (4. 1-11), pe diavol, cel care se închipuia regele lumii, Baalul de neînvins al unei societăți care se depărta tot mai mult de Dumnezeu. Fiindcă motivația pocăinței adusă de către Domnul Hristos este valabilă până astăzi şi răsună în urechile noastre mereu. Pentru participantul la Sfânta Liturghie, aşa cum ar trebui să fie mereu un creștin authentic, deschiderea acesteia se face prin aceste cuvinte, izvorâte parcă exact din punctul de întâlnire între Ioan Întemnițatul și Hristos, Dumnezeu cel Întrupat. Căci cuvintele prin care Liturghia își începe curgerea sunt: Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor! Cu adevărat, pocăinţa aduce pace sfântă şi bucurie binecuvântată în sufletul omului iertat de păcate, dar şi în ceruri. În acest sens, Hristos-Domnul spune că ,,În cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă” (Luca 15, 7) sau ,,Se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte” (Luca 15, 10). Aşa cum ploile de rouă cad în iarbă şi strălucesc, tot aşa lacrimile pocăinţei aduc bucurie în cer şi pe pământ, când în sufletul păcătosului bolnav de păcate şi pustiit de patimi se pogoară harul iubirii iertătoare a lui Dumnezeu Cel Atotputernic şi Sfânt! Pentru că în viaţa aceasta pământească, omul este supus permanent ispitelor de tot felul, pocăinţa trebuie să fie balsamul vieţii creştine, o permanentă curăţire de păcatele săvârşite cu gândul, cu cuvântul şi cu fapta, pentru a dobândi mântuirea şi sfinţenia ca daruri ale lui Dumnezeu. Aşadar, pocăinţa adevărată este o lucrare tainică, de renaştere în dureri a omului, adică, de înnoire interioară a sufletului său, de răstignire a păcatului din om şi de înviere duhovnicească a legăturii sale cu Dumnezeu, de creştere spirituală în iubire smerită şi sfântă, pentru că numai Bunul Dumnezeu ne arată cu multă iubire, că minunile săvârşite aveau întotdeauna un rol pedagogic, de îndreptare a omului şi de adevărată descoperire a realităţilor divine!
În încheiere, vă propunem un dialog imaginar cu Mântuitorul Iisus Hristos, prin cuvintele minunate ale Propovăduirii Sale pe acest pământ:
-Rep. Doamne, în aceste vremuri tulburi şi controversate de pandemie şi de suspectă necredinţă anticreştină, ce ne poţi îndemna să facem?
-IS.HS. „Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1, 15)
-Rep. Dar, Doamne, s-au înmulţit peste măsură fariseii şi cărturarii analfabeţi!
-IS.HS. ,,Neprihănirea voastră să întreacă neprihănirea fariseilor şi a cărturarilor! (5:21-7:12) Fiţi sinceri, nu ca fariseii şi cărturarii” (5:33-37)
-Rep. Tu ne îndemni ca să ne bucurăm, dar, cum să trecem, Doamne, peste atâtea necazuri ale vieţii de zi cu zi?
-IS.HS. „În lume necazuri veţi avea din pricina mea, dar îndrăzniţi, eu am biruit lumea”! (Ioan 16,33)
-Rep. Parcă suntem tot mai săraci şi tot mai asupriţi de lăcomia bogaţilor lumii!
-IS.HS. „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor”!
-Rep. Bogaţii de astăzi, pur şi simplu ne-au făcut slugi, suntem flămânzii şi cerşetorii lor!
-IS.HS. ,,Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi”!
-Rep. Doamne, Tu ne vorbeşti atât de mult despre fericire, dar, când va fi această fericire a noastră?
-IS.HS. ,,Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi“ (Mat. 5:3-12).
-Rep. Doamne, dar ce mai însemnă că suntem unii dintre noi, care dorim să păstrăm în taină credinţa Ta cea adevărată?
-IS.HS. „Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii! O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri”! (Mat. 5:13-16).
-Rep. De ce şi de cine trebuie să ne ferim cel mai mult în viaţa aceasta?
-IS.HS. „Feriţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia.” (Luca 12, 1).
-Rep. Ce le poţi spune, Doamne, acestor farisei şi cărturari făţarnici?
-IS.HS. „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi Împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi […] Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua. […] Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic şi, dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi. […] Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa. […] Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie. […] Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia” (Matei 23, 13-27).
-Rep. Acum, la începutul Propovăduirii Tale, ce sfat ne dai, Doamne, Iisuse Hristoase?
-IS.HS. “Dacă veţi rămâne întru cuvântul Meu… veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi!“.
-Rep. MULŢUMIM, ŢIE, DOAMNE!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here