În Duminica a 26-a după Rusalii; Ap. Efeseni 5, 8-19; Ev. Luca 12, 16-21 (Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina); glas 6, voscr. 1, când avem şi Înainte-prăznuirea Intrării în biserică a Maicii Domnului şi Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, la Sfânta Evanghelie se va citi un text plin de învățăminte și care ne invită la meditație, având în centrul său bogatul căruia i-a rodit țarina. O parabolă atemporală, am putea spune, care surprinde sufletul omenesc, nu doar al celor aflaţi în preajma Mântuitorului Iisus Hristos în fața cărora a fost rostită, dar, și comportamentul general al omului în fața Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că nu se referă la un om anume, ci, la un bogat lacom, nemulţumitor şi nemilostiv, care poate fi orice om ajuns într-o stare de robie a sufletului său, printr-un ataşament exclusiv de bunurile materiale limitate şi trecătoare din lumea aceasta! Acest bogat, în loc să-I mulțumească Lui Dumnezeu și să-i ajute pe semenii săi care au nevoie de hrană, parcă uită de Dumnezeu și de semeni şi nici măcar nu-I mulțumește lui Dumnezeu, aşa cum nu nu miluiește pe săraci, ci se gândește doar la sine, pentru că se asigură în plan material, dar se însingurează spiritual, vorbește doar cu sine însuși, pentru că se gândește numai la sine însuși! Desigur, bogăția nu este de la sine, pentru că ea vine de la Dumnezeu, dar modul folosirii ei poate fi rău sau bun, iar, Evanghelia ne arată că deodată, pe neașteptate, Dumnezeu i-a făcut bogatului o surpriză, o recoltă foarte mare de cereale, doar ca să vadă cum o folosește, fără ca acesta să fi avut vreun merit, ci, doar așteptând ca și el, la rândul său, să facă daruri altora. Din păcate, recolta aceasta neașteptată, în loc să-l umanizeze pe bogat, îl dezumanizează, în loc să-l apropie de Dumnezeu Milostivul și de semenii săi, îl îndepărtează de Dumnezeu și de semeni și-l însingurează, pentru că atitudinea lui spirituală față de un om și de un dar material neașteptat, care vine din milostenia Lui Dumnezeu, devine o atitudine pătimașă, care schimbă însuși modul de a raționa şi care îl înnebunește din cauza lăcomiei pentru bunurile materiale, iar, în acest fel, Dumnezeu ne arată că înrobirea bogăţiei este o atitudine pătimașă care schimbă viaţa omului şi îl înnebunește din cauza lăcomiei sufletului său pentru bunurile materiale!
«Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te!»
Aşadar, «Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele. Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu», ceea ce atestă faptul că Evanghelia acestei Duminici a 26-a după Rusalii, prin lectura ei, scoate în evidenţă învățătura Domnului despre trebuința agonisirii de comori, nu pe pământ, unde ele se risipesc și se strică, ci în cer (Mt. 6, 19-20), iar, îndemnul nu vine prilejuit de o cuvântare, ci sub forma unei pilde, rostite de Iisus după ce îi critică pe fariseii și învățătorii de lege blocați în interpretarea legalistă a Scripturilor. Pentru această atitudine, Domnul Își face dușmani, însă, totodată începe să fie văzut de unii ca un urmaș al Drepților din vechime. Într-o anumită împrejurare, doi oameni vin ca să-I ceară Domnului dreptate în împărțirea moștenirii părintești, dar, Iisus nu răspunde unei astfel de provocări, în schimb rostește o pildă referitoare la averi, dându-le de înțeles că El nu a venit ca să facă dreptate în sensul justiţiar, cum ar face magistraţii plătiţi cu salarii consistente şi răsplătiţi cu pensii speciale! Deci, fără a ignora problemele întâmpinate de către oameni în viața de zi cu zi, Domnul Hristos povestește despre un bogat care s-a trezit peste noapte și mai bogat, fiindcă pământurile pe care le deținea i-au rodit nesperat de mult. În fața unei asemenea recolte, el se gândește, ca un bun gospodar, că hambarele îi sunt insuficiente. Prin urmare, dă poruncă să le strice, pentru ca în locul lor să se ridice altele mai mari, în care să încapă totul, ceea ce nu pare rău până aici, ba, dimpotrivă, simțul administrativ al bogatului este de lăudat. Totuşi, problema vine în continuare, atunci când el se adresează propriului sine spunându-și: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te”, iar, asemenea fraților veniți înaintea lui Iisus la judecată pentru împărțirea moștenirii, bogatul din pildă nu face distincție între cele materiale și cele duhovnicești. Iar, aceasta, nu că ar fi obligatoriu să facă distincție, pentru că scopul vieții noastre nu e acela de a separa și a spune că tot ceea ce e material e un lucru rău, iar ceea ce e spiritual e bun! Altminteri, înseamnă că până și creația lui Dumnezeu e rea, fiind în parte materială, dar, lumea este făcută ca omul să o stăpânească nu dispunând de ea doar ca un posesor, ci, căutând să o transfigureze. Pentru că în loc să fim preocupați exclusiv de înmulțirea bogățiilor, suntem puși de Dumnezeu ca, servindu-ne de cele materiale, să ne adâncim în cele duhovnicești. Prin urmare, bogatul din această Evanghelie confundă sufletul cu o parte a celor din viața aceasta și, făcând astfel, în cele din urmă ajunge să-și piardă ceea ce e mai de preț, sufletul său, care nu poate bea și mânca, așa cum își spune în sinea sa. Se poate veseli, totuşi, dar, veselia pentru cele pământești este un lucru atât de mărunt în fața bucuriilor duhovnicești! Prin urmare, bogatul nu ar fi trebuit să-și mărească hambarele, ci să ofere surplusul ca milostenie pentru cei săraci, pentru că sunt atâția săraci în lume pe care noi nu îi vedem! La noi, la români, primim zilnic de veste – pe toate canalele mediatice – că au nevoie de ajutor copii cu boli grave, părinți în pericol să-şi piardă casa, necăjiți de tot felul, mai ales că în această perioadă de criză mondială parcă se înmulțesc necazurile, așa că uneori ajungem surzi la excesul solicitărilor de ajutor, cu toate că Dumnezeu ne arată că înrobirea bogăţiei este o atitudine pătimașă care schimbă viaţa omului şi îl înnebunește din cauza lăcomiei sufletului său pentru bunurile materiale!
„Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?”
Dar, pilda acestei Duminici a 26-a după Rusalii nu este numai despre milostenie, ci şi despre îngrijirea sufletului, iar, o astfel de îngrijire nu se face satisfăcându-ne zilnic dorințele în ceea ce privește mâncarea variată, băutura, jocurile, distracțiile de tot felul, excursiile și tot ceea ce punem la un loc în categoria modalităţilor de petrecere a timpului liber! Cu părere de rău, constatăm că pentru suflet avem prea puțin timp să acumulăm ceva cu adevărat. Muncim extrem de mult și apoi dorim ca în scurtul timp liber să ne relaxăm sau, dacă se poate, să profităm fără discernământ de cele acumulate, pentru ca în acest periplu al tandemului: muncă – timp liber – bani – rate pentru casă, mașină, aparatură și altele, sufletul secătuiește, nehrănindu-se cu adevărat. Şi tot aici intră acumularea de cunoștințe care uneori devine un scop în sine, fără ca înțelepciunea să ne apropie de Dumnezeu, fiindcă sufletul nu trăiește cu mâncare, băutură, bani și veselie și nici măcar cu efectele procesului de cunoaștere, ci cu smerită rugăciune, bunătate și – pe lângă acestea – cu timp dedicat grijii pentru sine și pentru Dumnezeu. Semnalul de alarmă al Domnului este următorul: „Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?”, pentru că nu știm niciodată clipa când încheiem socotelile cu viața aceasta pământească! Putem strânge mult sau puțin, putem lăsa totul moștenire copiilor noștri sau altor persoane dragi, dar, cu siguranță, nu putem lua cu noi, în ceruri, nimic din cele accumulate! Timpul cu Dumnezeu se câștigă investind în bunătate și nu în căutarea dreptăților pământești, găsind soluția cea mai justă a împărțirii moștenirilor și averilor, însă, dacă nu ne trezim din această utopie pământească, ajungem ca bogatul care degeaba și-a adunat comori, însă nu s-a îmbogățit în Dumnezeu și, chiar dacă nu murim fulgerător, noaptea, așa cum s-a întâmplat cu acela, totuși rămânem blocați în sărăcia pământească a iluziilor pierdute! În acest fel, Bierica ne cheamă să medităm la propriile noastre limite umane şi ne pune în oglindă un om bogat, căruia i-a rodit țarina, dar, nu rodirea țarinii e problema lui Dumnezeu şi nici oamenii care se bucură de rod, atât că omul trece de la bucuria rodirii la rodirea în griji. De aceea, pilda aceasta începe cu o concluzie: „Vedeți și păziți-vă de toată lăcomia, căci viața cuiva nu stă în prisosul avuțiilor sale” (Luca 12,15), deci, o grijă fără rost sau cu un anumit rost în lăcomie. Pentru că, văzându-și jitnițele pline, bogatul își propune să le spargă și să le lărgească, fiind în planul multor oameni care se cred depozitarii unor averi fabuloase. Adunătorii, desigur, nu fără muncă, seamănă enorm, cu cei risipitori, pentru că unii fără nici un efort, cred că numai bogăţia singură contează și că orice componentă a bogăției lor este mai importantă decât oricare dintre oamenii prin care își văd evaluată și etalată bogăția. E o falsă oglindire de sine, un soi de răsturnare de sine în calapodul câștigurilor nemuncite, cum sunt astăzi posesorii unei aroganțe sfidătoare a nemuririi materiale. Cheltuind enorm în monumente particularizate, prin care nu pot oferi decât ploii ori vântului ori frigului mai mult de lucru şi oamenilor din jur mai mult de uitat îndelung, bogatul din povestea ce ilustrează pilda se lămurește îndată şi se vede că își caută de-acum de suflet, de vreme ce lui îi spune: „Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te” (Luca 12, 19), poate ca şi în lumea pe care o străbatem şi care întotdeauna are și limitele sale de trai material. Însuși Dumnezeu este un izvor imaterial și impersonal de iubire, deoarece, reacția Sa, ar trebui să dea de gândit: „Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” (Luca 12, 20), ceea ce înseamnă că Dumnezeu ne îndeamnă să învățăm lucrurile pe care noi refuzăm a le înțelege în anii vieţii pământeşti! Toți știm oameni care au dărâmat liniștea semenilor lor pentru a-și spori averile sau care sunt dispuși să calce pe cadavre pentru a ajunge în vârful piramidei sociale, dar, numai Dumnezeu ne arată că înrobirea bogăţiei este o atitudine pătimașă care schimbă viaţa omului şi îl înnebunește din cauza lăcomiei sufletului său pentru bunurile materiale!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
