Intrarea Domnului în Ierusalim. Duminica a 6-a din Post (a Floriilor). Toate al praznicului: Ap. Filipeni 4, 4-9; Ev. Ioan 12, 1-18 (Denie), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată în Biserica Ortodoxă Română, cu multă aplecare şi cu adâncă smerenie vom înţelege faptul că această sărbătoare a fost prevestită de prooroci cu mulţi ani înainte: «Bucură-te foarte fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, că iată împăratul tău vine la tine, drept şi biruitor, smerit şi călare şezând pe mânzul asinei» (Zaharia 9, 9), cu precizarea că această proorocire se referea, la Mesia, care vine pentru a intra în Ierusalim ca să se împlinească legea, căci «a venit ceasul ca să fie mărit Fiul Omului» (Ioan 2, 1, 3). Textul Evanghelic ales a fi citit la Sfânta Liturghie din Duminica Floriilor nu reprezintă cea mai dezvoltată relatare despre Intrarea Domnului Iisus în Ierusalim, dar, cu toate acestea, noi o asociem nu atât cu florile de la începutul primăverii, ci mai ales cu înflorirea nădejdii învierii noastre, care continuă înțelesul Evangheliei din ziua anterioară, dedicată învierii lui Lazăr. Se referă la această înviere doar în treacăt, dar suficient cât să ne dea de înțeles că minunea ridicării cuiva din morți la patru zile de la obștescul sfârșit, a convins pe mulți iudei de puterea nemaiîntâlnită a Domnului Iisus Hristos asupra morții, iar, o asemenea putere poate avea numai Dumnezeu sau Cel trimis de El pe pământ! Evanghelistul Ioan arată că mulți iudei au venit să Îl vadă pe Iisus și să se încredințeze de învierea lui Lazăr, mai ales că începuse să crească numărul celor care au crezut că Iisus este chiar Hristos, iar o dată cu aceasta s-a intensificat și supărarea mai marilor templului care voiau să Îl omoare pe Iisus, dar și pe Lazăr, pentru că acesta din urmă, înviat fiind, era o mărturie concretă a puterii Mântuitorului Hristos. Intrarea Domnului în Ierusalim era prilejuită de sărbătoarea Paştilor la evrei, iar, împreună cu toată lumea din Betania vine şi Iisus urmat de ucenicii Săi! Pentru ca să se împlinească proorocirile intră în Ierusalim pe mânzul asinei, animal care simbolizează blândeţea şi pacea. Astfel, cunoscându-i minunile săvârşite, întreg poporul îl întâmpină ca pe un împărat, unii aşterneau hainele în calea Lui, alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe drum, iar, alţii, luând ramuri de finic, ieşeau în întâmpinarea Lui strigând: «Osana, bine cuvântat este Cel ce vine în numele Domnului, împăratul lui Israel!». Totuşi, cu multă ură şi cu multă suspiciune era primit Mântuitorul de către arhierei şi cărturari, pentru că fiind plini de invidie ziceau: «Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni? Dacă-l lăsăm aşa toţi vor crede în El şi vor veni romanii şi ne vor lua şi ţara şi neamul» (Ioan 11, 47-48). Şi «din ziua aceea, au decis ca să-1 ucidă» (Ioan 11, 53), iar, Intrarea Lui Iisus în Ierusalim este intrarea în Săptămâna Patimilor Sale, pentru că vine ca să pătimească de bunăvoie şi să primească moartea pe cruce pentru mântuirea întregului neam pământesc, iar, în acest fel, Dumnezeu ne arată că în Duminica Floriilor, Împăratul Iisus Hristos intră cu slavă în Ierusalimul pământesc şi Se apropie acum şi de «Ierusalimul» sufletului nostru!
„Nu tot cel care-Mi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia Cerurilor, ci acela care face voia Mea” (Matei 7, 21)
Duminica Floriilor ne pune stâlpări în mână, ca să prăznuim amintirea acelei zile memorabile, cea dintâi şi cea din urmă în care Mântuitorul S-a lăsat să fie sărbătorit pe pământ şi a intrat cu triumf în Ierusalim, ca fiind «Împăratul lui Israel», pentru că merită precizat că în felul acesta, Împăratul Hristos Se apropie acum şi de Ierusalimul sufletului nostru, ca să ieşim cu toţi întru întâmpinarea Lui cu flori, cu stâlpări şi cântări de mărire. Pentru noi, purtând în ele dragoste şi preţuire, florile sunt semnul curăţiei şi al frumosului şi, dacă pământul îşi are în tot anul o primăvară ce îl curăţă şi îl îmbracă numai cu flori curate şi frumoase, atunci şi sufletul nostru trebuie să-şi aibă în tot anul o primăvară care să-l cureţe de păcate şi să-l îmbrace cu flori curate şi frumoase. Această «primăvară» a sufletului este postul de curăţire şi înnoire sufletească al Învierii Domnului, Care Se apropie să intre în Ierusalimul sufletului nostru! După ce am postit şi ne-am mărturisit, acum soseşte Taina cea mare a Sfintei Cuminecături, adică, adică, Însuşi Hristos Domnul va intra în casa sufletului nostrum pentru că a devenit o datină străbună ca tot creştinul să aştepte Învierea având casa curată şi orânduită. Este parcă ceva ce ne îndeamnă să simţim că fără casa curată, văruită şi împodobită, nu vin Paştile cu adevărat! Dar, acelaşi lucru trebuie să-l facem şi pentru casa sufletului nostru, acum, pe când soseşte Învierea, mai ales dacă şi casa sufletului are lipsă de curăţenie! Câte «gunoaie» de păcate ştiute şi neştiute, văzute şi nevăzute, nu se strâng într-un an în camerele ei! Să ne curăţim, aşadar şi casa sufletului nostru şi să o împodobim cu florile curăţiei, ca să intre în ea Împăratul Hristos! Sărbătoarea din Duminica Floriilor ne învaţă şi ne îndeamnă să ne întărim credinţa noastră individuală şi de obşte, de aceea este pusă mai înainte de Paşti cu şase zile! Poate că unii dintre noi sunt contrariaţi de faptul că aceiaşi oameni care Îl întâmpină pe Hristos acum cu osanale, cu flori şi cu multe ramuri de finic, numai peste câteva zile Îi ies în cale cu batjocuri, cu cruce şi cuie, să-L răstignească, iar, aceasta este o învăţătură pilduitoare, ca să fim şi noi în chipul şi asemănarea evreilor din praznicul Floriilor şi să luăm aminte că ori de câte ori ieşim şi noi în calea lui Hristos cu flori de rugăciuni, cu posturi şi mărturisiri, din păcate, chiar cu faptele noastre cele rele Îl răstignim iarăşi pe cruce şi suntem şi noi în asemănarea evreilor din Sfânta Evanghelie. Prin urmare, să-L primim dar pe Hristos cu flori adevărate de curăţenie sufletească şi cu mai multe ramuri de fapte bune! Pentru Domnul Iisus Hristos şi pentru întâmpinarea Lui, să dezbrăcăm şi noi hainele noastre umbrite de praful păcătoşeniei, adică, hainele cele negre ale zavistiei, ale trufiei, ale iubirii numai de noi înşine şi ale faptelor împătimite! Să fim asemenea pomului bun care face mai întâi frunze, apoi flori şi, pe urmă, florile leagă roade bogate! La fel şi în pomul vieţii noastre, frunzele posturilor şi florile rugăciunilor trebuie să lege roade de fapte bune, altcumva, de nici un folos nu sunt! „Nu tot cel care-Mi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia Cerurilor, ci acela care face voia Mea” (Matei 7, 21), spune Mântuitorul Hristos, pentru a ne convinge şi mai mult prin faptul că: „Ce-Mi ziceţi Mie: Doamne, Doamne, şi nu faceţi cele ce vă zic Eu?” (Luca 6, 46), a mai zis Mântuitorul Hristos, pentru că în acest fel, Dumnezeu ne arată că în Duminica Floriilor, Împăratul Iisus Hristos intră cu slavă în Ierusalimul pământesc şi Se apropie acum şi de «Ierusalimul» sufletului nostru!
„Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei”.
Aşadar, să-L întâmpinăm pe Hristos Domnul cu flori de curăţenie sufletească şi cu spice de fapte bune! La Ierusalim se află şi acum poarta prin care intrase odinioară Iisus, în ziua Floriilor şi această poartă se cheamă «Poarta de aur», fiind închisă cu zid. Tradiţia de la Ierusalim spune că această poartă s-a închis de la sine şi se va deschide iarăşi de la sine, în Ziua cea mare a Învierii, deoarece, prin ea vor intra sufletele la viaţă. Plină de înţeles şi de adevăr este această tradiţie legată de mântuirea noastră! Să mai amintim faptul că nu se precizează prea multe lucruri despre modul cum ucenicii au adus Domnului măgărușul pe care El a intrat pe poarta cetății sfinte, ci se accentuează că gestul Său de a alege un animal lipsit de noblețe, ba, mai mult, nici matur, fusese profețit de proorocul Zaharia (9,9), însă, profeția nu a fost înțeleasă îndeajuns de către Sfinții Apostoli atunci, ci abia după ce au primit puterea Duhului Sfânt. Sf. Evanghelist Ioan își îndreaptă apoi atenția asupra mulțimii care i-a făcut lui Iisus o primire entuziastă și spontană, luând ramuri de finic (un fel de palmier), cu care erau întâmpinați și regii sau învingătorii în lupte, la intrarea în cetate. Toți îi strigau «Osana!», adică «mântuiește-ne!», mărturisind puterea Lui salvatoare, «Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului», mărturisind cu a Cărui putere face Iisus minuni, adică, a lui Dumnezeu Tatăl! De aceea, Îl numeau «Împăratul lui Israel», mărturisind că El este Mesia, urmașul marelui David, împăratul exemplar al neamului israelian. Evanghelistul mai oferă un amănunt interesant, anume că aceia care au fost martorii învierii lui Lazăr de către Iisus, ei înșiși s-au făcut alai împărătesc, însoțindu-L pe Hristos în cetate, în timp ce mulțimea ce-L întâmpina la intrarea în oraș era alcătuită din cei care auziseră de minune și s-au entuziasmat în așteptarea lor mesianică. Prin urmare, credința ierusalimitenilor în mesianitatea și regalitatea Domnului se întărise tocmai pe minunea învierii lui Lazăr din morți, un eveniment unicat în multitudinea de minuni relatate în legătură cu Iisus, dar totodată și o noutate pentru întreaga istorie biblică! În concluzie, Domnul Iisus Hristos nu este doar un profet care poate învia morți, ci, are putere dumnezeiască asupra morții, făcându-i reversibile efectele ei, anume, putrezirea trupului și întoarcerea lui în pământ, respectiv plecarea sufletului la Dumnezeul Care L-a dat. Înviind pe cineva și arătând că moartea nu e definitivă, Domnul iisus Hristos Se identifică realmente cu Dumnezeu Cel ce poruncește oaselor să învieze, așa cum amintește Iezechiel într-o proorocie care se citește la sfârșitul Deniei Prohodului Domnului (Iez 37, 1-14). Astfel, Floriile sunt o pregustare a bucuriei Paștilor, a Învierii depline şi acesta este motivul pentru care toți creștinii ne bucurăm nu doar duhovnicește, dar, și trupește, postul suspendându-se sau mai bine zis, îndulcindu-se pentru o zi, ca apoi să intrăm în solemnitatea Săptămânii Patimilor Domnului, pentru a înţelege şi mai bine că Dumnezeu ne arată că în Duminica Floriilor, Împăratul Iisus Hristos intră cu slavă în Ierusalimul pământesc şi Se apropie acum şi de «Ierusalimul» sufletului nostru!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
