Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu Cel Înviat, ca drept şi sfânt Judecător, după ce a pătimit şi a murit pentru noi, va veni pe norii cerului cu putere şi slavă multă, ca să judece tot neamul omenesc!

În Duminica a 35-a după Rusalii, a Înfricoşătoarei Judecăţi (a Lăsatului sec de carne); Ap. 1 Corinteni: 8, 8-13; 9, 1-2; Ev. Matei 25, 31-46; glas 3, voscr 3, în Bisericile Ortodoxe din ţara noastră se citește, în cadrul Sfintei Liturghii, Evanghelia despre Înfricoșătoarea Judecată făcută de Iisus Hristos la sfârșitul veacurilor, fiindcă avem înaintea ochilor minţii tabloul necruţător al judecăţii viitoare, când vor sta înaintea Domnului nostru Iisus Hristos, Judecătorul lumii, cele două mari cete ale fiinţelor omeneşti, ceata celor drepţi şi credincioşi, pe de o parte, şi ceata celor păcătoşi pe de altă parte. Pentru că în Sfânta Scriptură, nu se află un alt text care să cutremure mai puternic pe omul pământean ca această Evanghelie, pentru că nici sufletul omenesc nu va fi cuprins de o frică mai mare decât aceea de la judecata cea din urmă, când toate faptele omului, cele bune şi cele rele se vor descoperi înaintea îngerilor şi a oamenilor. Putem sublinia faptul că s-a rânduit Evanghelia Înfricoşătoarei judecăţi tocmai înainte de intrarea în post, pentru ca, auzind noi de faptele bune ale celor de-a dreapta Domnului şi de puterea covârşitoare a milosteniei, să urmăm celor drepţi pe calea milei, iar pe de altă parte, auzind de osânda celor răi şi zgârciţi de la stânga Domnului, să fugim de păcatele lor, ca să nu moştenim văpaia focului ucigător de veci, iar, o asemenea minuţioasă pregătire pentru judecată se poate face mai bine ca oricând, în vremea Postului Mare! Pentru că două sunt judecăţile la care se va prezenta fiecare suflet omenesc: una particulară, când moare omul, şi alta generală, la sfârşitul veacurilor, aşa cum două sunt şi venirile Mântuitorului Iisus Hristos în lume: una, ca un Mântuitor smerit, când a luat chip de om, a pătimit, a murit pentru noi (Luca 2, 11), şi a doua venire, va fi ca Judecător drept, când va veni pe norii cerului cu putere şi slavă multă să judece tot neamul omenesc (Marcu 13, 26; Luca 21, 27), mai ales că în aceeaşi numărătoare divină, două sunt şi căile de judecată: Mila şi Dreptatea, fiindcă două sunt şi cetele oamenilor la judecată: a celor drepţi, care vor fi judecaţi după milă, şi a celor netrebnici şi răi, care vor fi judecaţi pentru păcatele lor. Iar, dacă Domnul Iisus Hristos a venit mai întâi în chip de prunc smerit şi neslăvit de nimeni, acum va veni înconjurat de mulţimea cetelor îngereşti, nu ca Mântuitor, ci ca un Înfricoşat Judecător, Care, după ce a pătimit şi a murit pentru noi, va veni pe norii cerului cu putere şi slavă multă, ca să judece tot neamul omenesc!

,,Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia care este gătită vouă de la întemeierea lumii”!
Aşadar, în această a 35-a Duminică după Rusalii, numită şi Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (a Lăsatului sec de carne), vom avea tabloul impresionant al Judecăţii universale, de care va avea parte întreaga suflare omenească, pentru că îngerii îi vor aduna la sfârşitul veacurilor pe toţi pământenii şi îi vor despărţi pe unii de alţii «precum desparte păstorul oile de capre», iar, pe cei care au făcut fapte bune, îi va primi de-a dreapta Sa, pe ceilalţi, care au excelat în fapte rele, îi va pune de-a stânga Sa, mai ales că în mijlocul acelei înfricoşătoare mulţimi de îngeri şi oameni, de drepţi şi păcătoşi, între cer şi pământ, între întuneric şi lumină, va sta pe tron de slavă Mântuitorul Iisus Hristos, Judecătorul lumii, cumpăna dreptăţii, Păstorul cel Mare al oilor şi Izgonitorul caprelor, iar, în jurul Său vor fi cei 12 Apostoli (Matei 19, 28), Maica Domnului şi toţi sfinţii din ceruri. Cu bună rânduială, scaune de judecată punându-se, îngeri luminaţi din trâmbiţe vor suna, tăcere mare se va face, cărţile faptelor se vor deschide, toate drept se vor cumpăni, păcatele se vor vădi şi la arătare se vor da fără ocolişuri şi fără părtinire! În acea clipă de discernământ divin, nimeni nu va mai putea schimba hotărârea dată, căci acolo nu va mai fi nici Jertfelnic, nici Miel de jertfă, nici tămâie, nici preoţi să dezlege păcatele, nici loc de rugăciune, nici doctor să vindece, nici doctorie admnistrată de medic, nici păstor, nici nădejde de mântuire! De asemenea, nu va mai fi atunci, nici milă de mamă, nici cuvânt de frate, nici glas de mângâiere, nici rude, nici prieteni, nici milă de judecător, nici untdelemn pentru candele, nici plâns de pocăinţă, ci, singură dreptatea din cer va privi şi adevărul din pământ va răsări (Psalmul 84, 12). Pentru că în emoţia unei asemenea chinuitoare tăceri, glasul Fiului lui Dumnezeu va răsuna cu putere, ca un glas de tunet ce sparge norii, ca un sunet de trâmbiţă ce spintecă văzduhul, ca un fulger din cer ce desparte suflet de suflet, inimă de inimă, pe om de fratele lui, deoarece, cu glas hotărât va zice mai întâi celor drepţi: ,,Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia care este gătită vouă de la întemeierea lumii, căci am flămânzit şi însetat şi Mi-aţi dat de mâncat şi băut. Gol am fost şi bolnav şi închis şi M-aţi cercetat” (Matei 25, 34-37). După aceea, celor de-a stânga le va zice: ,,Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel de veci, pentru că am fost flămând, însetat, gol, bolnav şi legat şi nu M-aţi cercetat. În poarta voastră am bătut şi M-aţi alungat; un ban am cerut şi M-aţi scos deşert; o haină veche măcar nu Mi-aţi dat şi M-aţi înfruntat; un cuvânt de mângâiere am aşteptat, iar voi M-aţi înjurat. În nedumerire şi neştiinţă am fost, iar voi v-aţi lenevit a Mă învăţa”! Prin urmare, la porunca Domnului, cele două cete de suflete se vor rupe pentru totdeauna în două, iar, primii cu mare bucurie se vor ridica întru slava împărăţiei cereşti, iar ceilalţi, cu strigăte de deznădejde se vor duce în munca cea veşnică (Matei 25, 46). Se spune că atunci va fi despărţirea cea mare şi pentru totdeauna a sufletelor, a privirilor, a soţilor, a copiilor, a rudelor, a prietenilor, a popoarelor, şi tot atunci, va fi plângere negrăită, freamăt greu, suspine şi ţipete nepotolite, pentru că mare va fi ceasul acelei despărţiri. În acele momente grele, copiii pe părinţi îi vor căuta şi nu-i vor mai afla, soţiile pe soţi vor căuta, rudele pe rude, prietenii pe prieteni, păstorii pe oi, păcătoşii pe cei drepţi îi vor căuta, dar nu-i vor mai afla, deoarece, pentru totdeauna se vor despărţi, iar între unii şi alţii, prăpastie mare se va întări (Luca 16, 26), pe care în veac nimeni nu o va mai putea trece, pentru că în felul acesta, drepţii vor ajunge în odihna veşnică, împreună cu Iisus Hristos şi cu toţi îngerii Lui, iar ceilalţi, în munca cea veşnică, împreună cu diavolii şi cu slugile lor! Iar, noi toţi, să realizăm pe deplin cât de înfricoşătoare şi de mare este taina judecăţii viitoare, deoarece, dincolo de pragurile vieţii cu timp şi fără timp, Dumnezeu Cel Înviat, ca drept şi sfânt Judecător, după ce a pătimit şi a murit pentru noi, va veni pe norii cerului cu putere şi slavă multă, ca să judece tot neamul omenesc!

,,Căci am flămânzit şi însetat şi Mi-aţi dat de mâncat şi băut. Gol am fost şi bolnav şi închis şi M-aţi cercetat”!
În această Duminică binecuvântată, mai putem înţelege faptul că avem nevoie toată viaţa de binecuvântare şi de Har, şi mai ales, la început de lume, când va fi Cer nou şi Pământ Nou (Apoc. XXI,1), vom conştientiza cel mai bine că Domnul ne-a spus de la început că Împărăţia Lui nu este din lumea noastră, iar creştinii nu uită că El, ca Arhiereu a străbătut Cerurile ca să avem un Crez care ne spune atât de elocvent: «Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit», când toate neamurile pământului vor fi adunate şi vor vedea pe Cer pe Fiului Omului şi vor plânge! Aceasta este Parusia şi nu poate să se sustragă nimeni dintre cei vii şi cei morţi, deoarece chemarea este a Creatorului! Desigur, principala concluzie pe care o tragem se referă la existența unei vieți veșnice după moarte, condiționată de judecarea faptelor săvârșite în timpul vieții pământești, deoarece, omenirea este împărțită în două cete, corespunzătoare a două firi sau două caractere: «caprele», adică, cei nesupuși, neascultători, neroditori şi răi, iar «oile» sunt cei blânzi, împlinitori ai Voii Lui Dumnezeu, cei roditori ai faptelor bune! Astfel, aflăm răspuns nu numai la întrebarea, dacă există viață după moarte, Iisus Hristos arătând că unii vor merge la odihnă veșnică (Rai) și alții, la osândă veșnică (iad), dar și la întrebarea despre motivul existenței răului în lume, pentru a vedea că suferința și necazurile vieții nu sunt opera lui Dumnezeu, Care a creat lumea și toate cele care o alcătuiesc, însă, toate încercările au fost aduse în lume de căderea primilor oameni, care de bunăvoie s-au supus Celui-Rău. De aceea, suferințele și lipsurile nu sunt de nedepășit, dar sunt îngăduite pentru a provoca un răspuns al dragostei între oameni, iar, în funcție de poziționarea noastră față de acestea, putem alege să înmulțim răul prin pasivitate și prin răufăptuire sau putem alege să stingem răul prin facerea de bine, pentru ca toţi să înţelegem încă din această viaţă pământească şi trecătoare, că Dumnezeu Cel Înviat, ca drept şi sfânt Judecător, după ce a pătimit şi a murit pentru noi, va veni pe norii cerului cu putere şi slavă multă, ca să judece tot neamul omenesc!
Profesor dr. Vasile GOGONEA