Autoritățile locale au decis prelungirea contractului cu firma care a întârziat lucrările de pe Calea Eroilor. Contractul de reabilitare a Căii Eroilor, din Târgu Jiu, a expirat, iar municipalitatea a acordat societății o nouă șansă pentru a finaliza investiția.
Grupul Civic Gorj a anunțat că în ziua de 7 iulie 2022, între orele 17.00 și 19.00, se va organiza la Târgu Jiu, Marșul „Împreună pentru Calea Eroilor”, pe traseul: B-dul C. Brâncuși (Primăria Târgu Jiu) – „Poarta Sărutului” din Parcul Central al Municipiului Târgu Jiu – Strada Calea Eroilor – Parc Coloana Infinitului. Acest marș se va desfășura în conformitate cu reglementările Legii nr. 60/199, privind organizarea și desfășurarea de adunări publice.
Scopul organizării acestui marș este de a atrage atenția opiniei publice locale și naționale cu privire la importanța culturală și turistică a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, obiectiv inclus pe Lista Monumentelor Istorice – GJ-III-a-A-09465 – Categoria A – monumente de interes național și universal.